Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Numele domnitorilor Ştefan cel Mare şi Şerban Cantacuzino, înscrise pe armele folosite în atacul terorist din Noua Zeelandă
News
Data publicării:
Anchetatorii au descoperit inscripționate, pe armele folosite de atacatorul din Noua Zeelandă, numele unor figuri istorice care au luptat împotriva musulmanilor, transmite The Guardian, citat de  DCNews .

Autorul atacului terorist asupra a două moschei din Noua Zeelandă a postat pe internet imagini cu încărcătoarele şi armele folosite pe care a inscripţionat texte cu referire la ideile sale extremiste, la agresiunile sexuale comise de musulmani pakistanezi asupra unor fete în oraşul englez Rotherham, referiri la Hitler şi la diferite evenimente şi figuri istorice, printre care numele lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei între anii 1457 și 1504, apare pe o armă, în timp ce numele lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești între 1678 și 1688, apare scris pe un încărcător.

(w670)

Australianul Brenton Tarrant, un supremaţist alb în vârstă de 28 de ani, a ucis cel puţin 49 de persoane şi a rănit alte 48 în atacul armat asupra a două moschei din oraşul Christchurch pe care l-a transmis live pe internet. Potrivit poliţiei, 41 de persoane au murit la moscheea Masjid Al Noor, iar alte şapte la moscheea din suburbia Linwood, o altă victimă murind la spital.

(w670)

O examinare a imaginilor postate pe internet relevă admiraţia sa faţă de figuri istorice care au luptat împotriva imperiului otoman, o superputere islamică în epoca sa.

Printre numele inscripţionate pe încărcătoarele folosite îl regăsim şi pe Şerban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti care a participat în 1683 la asediul Vienei alături de otomani, dar apoi a negociat trecerea în tabăra creştină.

Numeroase alte figuri istorice sunt înscrise pe armele şi încărcătoarele sale. Îi regăsim astfel pe Dmitry Senyavin, amiralul rus care a participat la campanii militare anti-otomane, Stefan Lazarevic, un prinţ sârb care a fost vasal al otomanilor înainte de a-şi elibera ţara de sub ocupaţia lor, prinţul bulgar Fruzhin, care de asemenea a luptat împotriva otomanilor sau amiralul britanic Edward Codrington, care a participat la războaiele Napoleoniene şi mai târziu i-a ajutat pe greci să obţină independenţa faţă de imperiul otoman.

Regăsim de asemenea inscripţia ''For Rotherham'' (pentru Rotherham), referire la abuzurile sexuale comise de un grup de bărbaţi pakistanezi asupra unor fete vulnerabile în acest oraş englez şi ignorate în mare măsură de poliţia locală.

O altă inscripţie menţionează doar cifra ''14'', probabil o aluzie la ''14 cuvinte'', un slogan inspirat din cartea lui Hitler, Mein Kampf.

Extremistul de dreapta l-a menţionat şi pe Luca Traini, un simpatizant neonazist afiliat partidului Liga Nordului şi care în februarie anul trecut a rănit cu focuri de armă şase migranţi africani pentru a răzbuna uciderea unei tinere de 18 ani, al cărei corp dezmembrat a fost descoperit în două valize. Fata a fost ucisă de un migrant nigerian căruia îi fusese respinsă cererea de azil. Luca Traini a fost condamnat la 12 ani de închisoare.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Germania primește primul „vânător” de submarine rusești. Ce știu să facă avioanele de patrulare Poseidon P-8A
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Photo source: NATO
EXCLUSIV
Să învățăm de la Ucraina: Flota de drone. Am. Pierre Vandier, Comandantul Suprem pentru Transformare: Am discutat și cu România. Modelul e deja testat și poate fi adus și în Marea Neagră
Încă un pas în afara orbitei Moscovei: Sprijinită intens de Turcia, Armata azeră se aliniază la standardele NATO
Războiul hibrid al Rusiei, în faza dronelor ce perturbă aeroporturile civile din Europa
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic

Ştiri Recomandate

Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
Nave chineze și japoneze se șicanează în apropierea Insulelor Senkaku, disputate de ambele părți
În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Avioanele Gripen, târâte într-un scandal de corupție. Cum e explicat prețul de 183 de milioane de euro pentru un singur avion
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
pixel