Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O dronă americană RQ-4B, care se deplasa spre Marea Neagră, și-a abandonat misiunea deasupra Greciei
Forțele aeriene
Data publicării:
Surse de monitorizare a aviației de pe Twitter și Telegram au semnalat faptul că, pe 09.07.2022, o dronă de cercetare strategică RQ-4B aparținând Forțelor Aeriene ale SUA, care urma să desfășoare o misiune obișnuită deasupra apelor neutre ale Mării Negre, s-a întors din drum în spațiul aerian al Greciei.

Drona Nortrop Grumman RQ-4B Global Hawk, cu numărul de înregistrare 11-2046 și indicativul radio FORTE10, a decolat în cursul serii trecute, la ora 22.30 (ora Europei Centrale), de la Baza Aeriană Sigonella de pe Insula Sicilia (Italia).

La ora 04.44, în timp ce se afla în spațiul aerian din centrul Greciei, drona și-a abandonat misiunea și s-a întors către Sicilia.

Aparatul de zbor fără pilot a efectuat mai multe deplasări circulare la limita FIR-urilor grecești și italiene, înainte de a ajunge în apropierea Siciliei pentru a se pregăti pentru aterizare. La ora 10.45, drona încă orbita în largul Syracusei.

Este posibil ca drona să fi fost nevoită să-și abandoneze misiunea din cauza unor probleme tehnice. De asemenea, nu este exclusă nici posibilitatea blocării acesteia de mijloacele rusești de război electronic.

Un incident similar s-a mai produs cu o dronă de același tip (număr de înregistrare 10-2045), pe 28.05.2022. Aflată deasupra Greciei, drona a transmis codul 7600, ceea ce înseamnă pierderea comunicațiilor. Aceasta și-a continuat zborul pentru încă 40 de minute, după care și-a abandonat misiunea și s-a întors spre baza de la Sigonella.

Militarii ruși au mai întrebuințat mijloacele de război electronic împotriva dronelor americane RQ-4B și înaintea începerii conflictului din Ucraina. În mai multe rânduri, drone de acest tip au fost bruiate în apropierea liniei de demarcație din Donbas.

Probabil, partea rusă folosește pentru bruiaj stații terestre instalate pe litoralul Peninsulei Crimeea. Acestea aparțin Centrului 475 Război Electronic - Otradnoe al Flotei ruse din Marea Neagră, care dispune de stații Murmansk-BN, R-330 Zh Zhitel, R-934 BMW, RB-531B Infauna, 1RL275 Krasukha-4 și Leer-3.

 

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Germania vrea o soluție cu termen limită pentru viitorul avion european de generația a 6-a. FCAS, înlocuitorul Eurofighter, o dispută franco-germană?
Update nu doar la avioane. Un aliat esențial al SUA în Asia va dispune de un simulator F-16 Bock 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american
Aviația militară a Turciei a primit al 4-lea T-70. Programul elicopterului Black Hawk turcesc supraviețuiește pe modul „avarie”
Franța a dezvăluit indirect, în premieră, numărul de avioane Mirage-2000 livrate Ucrainei. Iar veștile nu sunt bune, departe de cele mai optimiste prognoze
F-22 Raptor stabilește un record istoric: Cea mai lungă lansare a unei rachete AMRAAM, dar performanţa rămâne la secret
Iese în sfârșit soarele pentru IAR-99? Primele 5 avioane ar putea fi livrate Armatei în aceste zile după ce ultima piesă din puzzle a fost livrată
Și-a retras Ucraina aeronava An-70 în Polonia pentru a o proteja sau se pregătește un transport aerian special?
Rușii se laudă cu un nou lot de Su-34. Finisajele trădează graba pe linia de producție, dar aeronavele rămân periculoase pentru fortificațiile ucrainene (VIDEO)
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Moşteanu: Procedura doborârii dronelor e aprobată din iulie / Piloţii aveau autorizarea, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul
MApN clarifică misterul dronei ”pierdute” de radarele avioanelor F-16: Drona a evoluat 50 de minute în spațiul României, dar ulterior a ieșit
Renunțarea la S-400, poarta către revenirea Turciei în programul F-35? Rusia ar vrea să răscumpere sistemele S-400 vândute Turciei
Bombardiere americane B-52, trimise să se antreneze în Europa, fix în timpul manevrelor ruse-belaruse ”Vest-25”
Al doilea bombardier B-21 Raider a decolat. Statele Unite accelerează testele pentru a-și consolida forța aeriană
Pierdere importantă și pentru Kiev: Un avion Su-27 s-a prăbușit zona controlată de Ucraina din regiunea Zaporojie
Kaan devine un program internațional pentru a concura cu F-35? De ce o putere din Orient s-a alăturat Turciei deși are „ADN occidental” în aviația militară
„Barajul nordic” de F-35. Un vecin al Rusiei pregăteșe un arsenal serios pentru flota de F-35: Peste 400 de rachete AIM-120, în cea mai modernă versiune D-3
Drone rusesti de tip Shahed / Parada de 9 mai, din Piața Roșie, 2025
EXCLUSIV
Ce semnal trimite Rusia cu incursiunea dronelor în Polonia. Analiză
În timp ce polonezii doborau drone Shahed, două F-16 ale României au fost și ele ridicate după detectarea unui grup de drone ruse și la granița cu România
Avioane poloneze și F-35 olandeze, implicate în doborârea dronelor rusești. Forțele teritoriale de la granița de est, în alertă maximă / Avioane tip AWACS patrulează deasupra Poloniei
Dronele rusești vor avea de trecut testul Skyranger. Rheinmetall, acord major cu Ucraina pentru livrarea de sisteme antidronă
Polonia deschide o discuție delicată, dar care ar putea ajuta România: ”Dronele din Est ar trebui doborâte”
Armata cehă face primele teste ale sistemului antiaerian ”Spyder”, dar fără a lansa vreo rachetă. Ar putea România să procedeze la fel?
”Beneficiile” graniței comune cu Rusia: Un elicopter MI-8 rusesc încalcă spațiul aerian estonian
De ce Aviația Strategică a Rusiei dă rateuri: Mai multe bombardiere Tu-160 au avut mari probleme tehnice în timpul unui atac asupra Ucrainei
Misterul unor MiG-29 ale unui aliat al Rusiei, văzute azi luptând sub comanda Ucrainei. Cum au pus mâna ucrainenii pe cel puțin 3 avioane MiG-29
Ca urmare a presiunilor recente ale armatei ucrainene asupra apărării antiaeriene a Rusiei, dronele Bayraktar TB2 au revenit pe frontul din Ucraina
Scăpare sau intenție? Forțele ucrainene au folosit în misiuni MiG-29 cu schema de camuflaj a Azerbaidjanului
Ziua și provocarea: Două drone ale Rusiei au violat spațiul aerian al Poloniei. Avioane F-35 au fost ridicate de la sol, dar nu au doborât UAV-urile ruse

Ştiri Recomandate

Cum au ajuns americanii la concluzia că e o idee proastă ca „România să cumpere 216 tancuri Abrams”. Deși nu știe nimeni încă ce tancuri cumpărăm
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice
Lovite 42% din rafinăriile ruse: Serviciile americane de informaţii au ajutat Ucraina să efectueze atacuri cu succes. Măsurile disperate ale Moscovei pentru piața de combustibil
”Discutăm măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui”. Trump și și Zelenski se vor întâlni săptămâna aceasta
Se deblochează Tomahawk? Zelenski a anunțat că va avea o vizită în SUA unde se va vedea cu Trump în aceste zile
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Costul războiului se inversează pentru Rusia: Ucraina primește sistemul de apărare antiaeriană Skyranger 35, finanțat din activele rusești înghețate
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Photo source: Presidency of the Republic of Türkiye
EXCLUSIV
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vine în România
Zelenski spune ce zone din Rusia vor fi vizate de atacurile cu rachete Tomahawk
„Castorul Curajos”: Exercițiul NATO care supune tancurile Leopard 2 la cel mai greu test. Miza – „coloana vertebrală” a apărării pe Flancul Estic
Triumful neconvențional: Cum a devenit Donald Trump „președintele păcii” și miza următoarei faze a acordului Israel-Hamas
Armata României nu vrea elicoptere H215M, considerate prea vechi, deși francezii le-ar produce în țară. Iar pentru H225M francezii nu vor să ofere licență
Ascensiunea Coreei de Sud: De ce vrea compania Hanwha să fabrice artilerie K9A2 și obuze direct în SUA, luând fața giganților locali
Strategia sinucigașă a Germaniei lui Merkel: Antrenament modern pentru trupele ruse, promisiuni de echipamente militare și acces la documente clasificate
Lovitură în inima logisticii ruse din Crimeea. Dronele Ucrainei „au aprins” rezervorul care alimentează mașinăria de război a Armatei ruse din sudul Ucrainei
Rusia vrea să „spargă” zidul spre Europa cu T-90: Producția de tancuri, cu motoarele turate la maximum. 2036, anul zero?
Toți ostaticii israelieni au fost eliberați din Fâșia Gaza. „Acordul Trump” pentru pace va fi concretizat la summitul din Egipt
Danemarca, acord pentru încă 16 avioane F-35. Flota daneză va cuprinde și drone de luptă colaborative
Rusia anunță că dezvoltă o „armă minune” pe care o va prezenta curând. Arme „minuni” au mai fost și tancurile T-14 sau avioanele Su-57
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Livrarea Tomahawk, tot mai aproape. Trump avertizează că e pregătit să ajute Ucraina dacă Putin nu oprește războiul
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Excelența Sa, Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei în România, în dialog cu Tudor Curtifan. Photo: DefenseRomania
EXCLUSIV
Relațiile politice și militare dintre România și Turcia, principalul nostru aliat în regiune | ES Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei, în exclusivitate la DefenseRomania
Din tranșeea tăcerii la tribuna Europei: Un fost militar român înfruntă monștrii trecutului și indiferența prezentului
Mirage 2000D, în noua configurare RMV sau pe scurt „Vânătorul de drone”. Ce îmbunătățiri au adus francezii după ce au studiat războiul purtat de ruși
Hamas a capitulat. Gruparea teroristă a acceptat să predea conducerea Fâșiei Gaza după războiul cu Israelul
Oficial ucrainean: Definiția victoriei nu ar fi granițele din 1991 ci distrugerea regimului Putin. „Ursulețul rus de hârtie” nu poate lupta singur împotriva Europei
Atenție, România: HIMARS e devastator, lucru simțit și de ruși, și poate câștigă războaie. Dar cu o condiție
Israelul va distruge „orașul subteran” din Gaza după eliberarea ostaticilor. Distrugerea tunelurilor, condiție pentru demilitarizarea Fâșiei
Basarabia sau Transilvania? O decizie militară greșită care a adus victoria totală: România intră în război lăsând deschisă o graniță de 1.000 de km și apoi colapsează
Summitul păcii în Gaza dintre Israel și Hamas va fi prezidat de Trump în Egipt. Iranul, aliat al grupării teroriste Hamas, se declară sceptic privind armistițiul
U.S. Army dă asigurări că niciun picior de soldat american nu va fi dislocat în Fâșia Gaza
pixel