Forţele aeriene americane au desfăşurat două drone MQ-9 Reaper în Estonia (Video)
Pentru prima dată în istorie, forţele aeriene americane au desfăşurat două drone MQ-9 Reaper în Baza Aeriană Amari din Estonia.
Revista Scramble a raportat că, la mijlocul lunii iunie 2020, una dintre dronele MQ-9 Reaper, care sunt alocate celui de-al II-lea Detașament al Grupului de operațiuni expediționare 52 de la Baza aeriană Miroslawiec, o unitate separată din cadrul Unității de lupte aeriene 52, cu sediul în Spangdahlem AB Germania, a fost desfăşurata la Ämari Air Base (Estonia). Dronele MQ-9 Reaper sunt desfășurate în Polonia din luna mai 2018.
Misiunea acestui detaşament consta în desfășurarea de operațiuni de supraveghere, recunoaștere și culegere de informații pentru realizarea obiectivelor combatante ale comandamentului.
Pe toată durata desfășurării, cele două drone MQ-9 Reaper vor efectua misiuni de tip ISR în sprijinul NATO, până la întoarcerea în Polonia.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News