Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pas înapoi în relațiile arabo-iraniene. Se reaprind disputele privind exploatarea rezervelor de gaze naturale din nord-vestul Golfului Persic
News
Data publicării:
Pe 2 august, Arabia Saudită și-a reafirmat proprietatea comună cu Kuweitul asupra resurselor naturale din zona neutră dintre cele două țări, inclusiv a câmpului Al Dorra disputat cu Iranul. Ministerul Saudit al Afacerilor Externe a declarat într-un comunicat: "Reafirmăm că proprietatea asupra resurselor naturale din regiunea divizată scufundată, inclusiv întregul câmp Dorra, este o proprietate comună numai între Arabia Saudită și Kuweit și numai ele au suveranitate deplină de a exploata bogăția din acea regiune".
Forțele Armate ale Arabiei Saudite, sursă foto: Ministerul Apărării din Arabia Saudită (Facebook) وزارة الدفاع
Forțele Armate ale Arabiei Saudite, sursă foto: Ministerul Apărării din Arabia Saudită (Facebook) وزارة الدفاع

Cele două țări arabe și-au reînnoit "apelurile anterioare și repetate către Republica Islamică Iran de a negocia granița de est a zonei neutre saudito-kuweitiene ca o singură parte de negociere și Republica Islamică Iran, în calitate de cealaltă parte, în conformitate cu prevederile dreptului internațional și cu principiile bunei vecinătăți".

 

Disputa asupra câmpului, cunoscut sub numele de Arash în Iran și Al-Dorra în Arabia Saudită și Kuweit, datează de câteva decenii, după ce a fost descoperit în apele Golfului în 1967. Tensiunile au revenit din nou la cote maxime după ce Teheranul și-a anunțat intenția de a începe explorarea, iar Riadul și Kuweitul au răspuns că au "drepturi exclusive" în privința câmpului.

Duminica trecută, Iranul și-a reafirmat "drepturile" sale asupra câmpului Dorra. Ministrul iranian al petrolului, Javad Auchi, a declarat: "Dacă nu există dorința de a ajunge la o înțelegere și cooperare, Iranul va pune pe agenda sa asigurarea drepturilor și intereselor sale privind extragerea și exploatarea acestor resurse".

Comentariul autorului: Tensiunea între Golf și Iran a revenit din nou în ciuda îmbunătățirii recente a relațiilor politice, diplomatice și economice, a schimbului de ambasadori dintre Arabia Saudită și Iran și a redeschiderii ambasadelor între acestea.

Zăcământul este foarte important, întrucât rezervele de gaze extractibile sunt estimate la circa 200 de miliarde de metri cub, ceea ce se ridică la miliarde de dolari.

Disputa asupra câmpului Al-Dorra dintre cele trei țări, Arabia Saudită, Iran și Kuweit nu este nouă, mai degrabă este destul de veche, datând din anii șaizeci, dar este reaprinsă mai ales în perioade de criză sau de dispute politice.

Tensiunile au revenit în aceste zile după ce părțile și-au anunțat intenția de a exploata câmpul fără a se mai aștepta ca discuțiile legate de acesta să fie rezolvate. De asemenea, o a patra țară ar putea intra pe linia conflictului în viitor, mai precis Irakul, întrucât sunt voci care susțin că are drepturi similare celorlalte părți riverane de acces la aceste resurse.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?

Ştiri Recomandate

NATO - Industry Forum 2025, la București. Mark Rutte și Nicușor Dan dau startul în ziua 2
Diplomația F-35: SUA, pe cale să spună „da” vânzării F-35 unei puteri cu capacitate de hegemon în regiune, un punct de cotitură în Orient
Rușii se pregătesc și ei pentru reluarea testelor nucleare. Decizia vine la scurt timp după un anunț similar din partea SUA
Statele Unite au testat racheta balistică intercontinentală Minuteman III
Alertă în intelligence în SUA: La NSA, un vid de conducere și reducerile de personal amenință operațiile militare și moralul
Cum să îți fie Flota decimată de un stat fără nave și submarine. Numărul exact de nave pierdute de ruși în Marea Neagă
SUA readuc „Fat Albert”, cel mai cunoscut avion C-130 Hercules din lume, la Marshall Aerospace pentru o nouă cutie centrală a aripii
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
”Vom revigora industria de apărare. Avem o tradiție”. Nicuşor Dan dă asigurări că România implementează strategia pentru industria de apărare
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
pixel