Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pe fondul tensiunilor cu Ucraina, Rusia va desfășura ample exerciții aero-navale în Marea Neagră
Forțele navale
Data publicării:
Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 13.04.2021, că echipaje ale Aviației Operativ-Tactice din cadrul armatei de forțe aeriene și apărare antiaeriană au efectuat relocarea aeronavelor pe aerodromuri operative, în vederea îndeplinirii de misiuni comune cu Aviația navală a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), în cadrul verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă.

Pe timpul unor exerciții tactice de zbor planificate, personalul navigant al avioanelor de vânătoare și de bombardament de tip Su-27SM, Su-30SM, Su-24M și Su-34 va executa lansări de rachete și bombardamente asupra unor ținte navale. Echipajele își vor verifica astfel deprinderile privind executarea zborurilor în condiții meteo dificile, precum și a zborurilor la altitudini extrem de mici, deasupra suprafeței de apă”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agenția Interfax.

În același timp, piloții din cele două structuri vor îndeplini și misiuni de escortare a grupărilor navale de atac, în compunerea sistemelor de cercetare și asalt, pe parcursul asigurării securității în acvatoriul Mării Negre.

La verificarea de control a Trupelor Regiunii Militare Sud asupra perioadei de instrucție de iarnă participă toate marile unități operative ale regiunii, inclusiv FRMN și Flotila din Marea Caspică. Comisii ale eșaloanelor superioare ale organelor de conducere militară vor verifica modul de completare și asigurare a trupelor, precum și capacitățile acestora de a îndeplini normativele stabilite pentru pregătirea de luptă și operativă. Verificarea vizează creșterea nivelului de pregătire a trupelor și forțelor Regiunii Militare Sud, perfecționarea formelor și metodelor de executare a exercițiilor și antrenamentelor, luând în considerare evoluția situației din zona de responsabilitate.

Comentariul autorului: Activitățile de pregătire pentru luptă desfășurate în Marea Neagră pot fi interpretate ca “un mesaj de întâmpinare” pentru distrugătoarele americane Donald Cook și Roosevelt, așteptate să intre în acest acvatoriu în perioada 14-15 aprilie.

În acest fel, partea rusă intenționează să-și afișeze forța disponibilă în această regiune, pentru a descuraja orice fel de acțiuni ostile.

Probabil, cele două nave americane vor fi preluate în forță, fiind monitorizate încă de la traversarea Strâmtorii Bosfor și intrarea în acvatoriul Mării Negre. Acestea vor fi utilizate în calitate de ținte reale pentru exersarea unor atacuri aero-navale cu forțele și mijloacele participante la exerciții.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

O navă din „flota din umbră” a Rusiei a rămas în offside și în întuneric, la propriu. Nava a eșuat lângă coasta Germaniei
De teama Chinei se investește masiv în flote navale amfibii. Mai multe țări pariază pe nave de debarcare într-un posibil război împotriva Chinei
S-a terminat cu cablurile tăiate de ruși. 10 nave de luptă aliate vor „patrula” în Marea Baltică, unde „flota din umbră” a Rusiei a fost foarte activă
Singurul submarin diesel-electric al Rusiei din Marea Mediterană a părăsit regiunea. "Novorossiysk" ar putea avea probleme tehnice
Turcia e de neoprit în noul an: A început construcția portavionului MUGEN, dar și a mult așteptatului distrugător TF-2000 și a unui submarin
Pentru prima dată, ucrainenii au doborât un elicopter rusesc cu o rachetă trasă de o dronă navală
Sabotajele din Baltica, avanpremieră pentru proiectele României din Marea Neagră? NATO intensifică patrulele, iar UE promite ”măsuri mai puternice”
Marina rusă a primit în dotare încă un submarin nuclear multifuncțional. Submarinul “Arkhanghelsk” din clasa Yasen-M a fost livrat Flotei de Nord
Un al doilea F/A-18 Super Hornet american a fost aproape lovit de ,,focul prieten'': Crucișătorul USS Gettysburg ar fi lansat dintr-o eroare două rachete
Accident ori sabotaj: Cargoul rusesc Ursa Major n-a mai ajuns la Tartus, scufundându-se în vestul Mării Mediterane
,,Expresul sirian'' se îndreaptă spre portul Tartus: Trei nave mari de desant și două cargouri rusești au intrat deja în Marea Mediterană
De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg
Marina rusă încă ţine o parte din navele sale în apropierea coastelor Siriei: Fregata rusă Amiral Gorshkov a părăsit Marea Mediterană și se îndreaptă spre Severomorsk.
Ucraina nu mai primeşte avioane MiG-29 din Polonia: Acordul a fost suspendat din cauza unor condiții care nu au fost îndeplinite
Rușii livrează unei puteri militare fregata Tushil. Proiectul 11356 a fost în pericol căci Ucraina livrează turbinele de gaz care asigură propulsia navelor
”Sea Baby” multirol: Drone navale ucrainene au angajat aeronavele și ambarcațiunile rusești folosind mitraliere de calibru mare
Rusia încearcă să resusciteze o veche navă a forţelor navale: Crucișătorul rusesc cu propulsie nucleară Admiral Nakhimov este testat după 25 de ani de modernizare
U.S. Navy încearcă să transformare USS Zumwalt, cel mai scump distrugător construit vreodată, într-o platformă pentru lansarea de rachete hipersonice
Marina ucraineană a prezentat în premieră cum dronele navale kamikaze au lovit platformele maritime Boiko (Video)
Rusia atacă Siria și de pe mare din Mediterană. Un submarin și două fregate au lovit cu rachete de croazieră Kalibr
Japonia se ridică: Pentru prima dată în istoria sa poate vinde armament important: Țara care e pe cale să aleagă fregatele Mogami și cu ce colos european se „bat” japonezii
Moscova devine tot mai agresivă: O navă rusă a tras o rachetă de semnalizare asupra unui elicopter german
Insurgenții la porțile Tartusului? Navele de luptă ale Rusiei au fost scoase în Mediterană, din baza Tartus, crucială pentru Rusia
Navele de luptă ale Marinei SUA au respins un atac cu rachete balistice anti-navă efectuat de rebelii Houthi
Germania vrea încă patru submarine. Flancul Nordic al NATO trebuie întărit în fața Flotei ruse, spune ministrul apărării
Franța face o demonstrație de forță: Portavionul francez Charles de Gaulle a fost desfăşurat în zona indo-pacifică
Protejarea infrastructurii critice de sabotajele rusești: Submarinul autonom ”Herne”, o posibilă soluție pentru patrularea în adâncuri
Vulnerabilitatea noastră e în Marea Caspică: Rusia folosește canalul Volga-Don pentru a aduce în Marea Neagră nave militare și arme din Iran
Armata britanică renunță la navele, dronele și elicopterele învechite

Ştiri Recomandate

Polonia acuză că un elicopter militar rusesc a încălcat spațiul aerian de deasupra apelor teritoriale poloneze din Marea Baltică
Putin, gata să negocieze? După întâlnirea cu Zelenski, Trump pare că a descifrat în cele din urmă stilul de operare al Kremlinului: Nu exclud varianta ca Putin să vrea să mă inducă în eroare
În timp ce Patriotul european SAMP/T devine mai ager cu radarul Ground Fire 300, Thales convinge a cincea țară NATO să cumpere fratele mai mic: Ground Master 200
Rușii anunță că au recuperat complet regiunea Kursk de la Forțele Armate ale Ucrainei
Efectul Trump. Aderarea Ucrainei la NATO nu mai este menționată în raportul anual al Alianței
Fără o bază permanentă în Mediterana, navele din Flota rusă se văd obligate să acosteze temporar în porturi din Egipt și chiar Algeria
România a cheltuit pentru Apărare cu 50% mai mult decât în 2023, confirmă NATO. Principalele programe de înzestrare ale Armatei
Rusia și Ucraina, aproape de un acord istoric? Zelenski spune că este deschis negocierilor teritoriale doar după încetarea necondiționată a focului
Chinezii îi răspund lui Trump: Eliminați tarifele, abia apoi vom negocia încheierea războiului comercial
Cosmos 2553 se ”rostogolește”. Sateliltul rușilor care ajuta la programul armei nucleare anti-satelit a început să se rotească incontrolabil în spațiu
Planul de pace al lui Trump în 16 puncte confirmă toate zvonurile. Ucraina și Europa prezintă un text diferit privind încheierea războiului
„Suntem deschiși, trimiteți inspectori”. Zelenski respinge dezinformările privind deturnarea ajutorului militar și confirmă că schimbul de informații a ajutat la îmbunătățirea armelor SUA
Rusia mediatizează arestarea unui cetățean român pentru spionaj. MAE român: Este vorba despre cazul de acum patru luni
NATO vrea un ''zid de drone'' pe flancul estic, dar care nu cuprinde şi România: Aproape 3000 de kilometri lungime vor fi acoperiţi cu drone de supraveghere și sisteme anti-UAV
În România vor fi produse 800 de blindate 4x4 Cobra II. Otokar a intrat într-un joint venture cu Automecanica Mediaș
Interesul Rusiei pentru o bază navală în Sudan, deranjează Statele Unite: Administrația Trump a avertizat că ar putea exista „consecințe grave”
Marea Britanie ar putea reveni asupra deciziei de a trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina: Nivelul propus anterior de 10.000 de militari, considerat acum prea mare?
Când vrei să declari război comercial unei ţări, asigură-te înainte că nu depinzi de resurse sale: Armamentul american depinde în proporție de 78% de importurile de metale rare din China
Ce dacă sunt vechi: Australiei i se recomandă să negocieze cu Statele Unite despre cumpărarea unor bombardiere strategice B-1B Lancer sau B-2 Spirit
Șoigu amenință că prezența forțelor de menținere a păcii în Ucraina va duce la Al Treilea Război Mondial. Moscova aduce în discuție și arma nucleară
Tensiuni între India și Pakistan. Cele două puteri nucleare, aduse iar la punctul de fierbere din cauza atacurilor teroriste din zonele disputate
Continuă seria de pierderi usturătoare pentru Forțele Aerocosmice. Ucrainenii mai distrug un Su-30SM rusesc. L-au prins în baza aeriană Rostov-pe-Don
În timp ce obuzierul M777 își trăiește a doua tinerețe, BAE spune că producția de muniție de 155 mm va crește de 16 ori, iar asta se datorează și tehnologiei noi
Vladimire, oprește-te! Trump îi scrie lui Putin după atacul rusesc ucigaș asupra Kievului. Negocierile de pace par a fi în impas
”Părăsim UE dacă e mai bine afară decât înăuntru”. Orban a găsit motivul pentru care Ungaria e ultima din UE și face referendum contra aderării Ucrainei - VOKS 2025
 Soldaţi ruşi îmbrăcaţi în uniforme fără însemne care au apărut pentru prima oară în timpul anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014
EXCLUSIV
Aşa arată o forţare în direcţia unei capitulări: Ucraina ar rămâne fără opţiuni prea bune de negociere dacă SUA recunoaște Crimeea ca fiind a Rusiei
Europa, mai aproape de un plan pentru industria de apărare: Programul EDIP trece de Parlamentul European
La presiunea Statelor Unite, Israelul ar fi oprit un atac iminent asupra instalațiilor nucleare ale Iranului: Forţele israeliene aveau nevoie de un puternic sprijin militar american
Rușii au executat un nou atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei, lovind ținte de la Harkov la Șepetovka
Portugalia, ţara de la care România a cumpărat primele avioane F-16, confirmă că F-35 este singurul avion de vânătoare de generația a V-a capabil să înlocuiască F-16
pixel