Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pentagonul, contract de două miliarde USD cu Lockheed Martin pentru întreţinerea tehnică a avioanelor F-35
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii a emis cinci noi contracte către Lockheed Martin Corp. la 31 decembrie, în valoare totală de 2,35 miliarde de dolari pentru programul F-35 Lightning II, potrivit upi.com.

Statele Unite ale Americii vor cheltui anul acesta două miliarde de dolari pentru suportul şi întreţinerea tehnică a aeronavelor de luptă multifuncționale F-35 Lightning II, din a cincea generație, care se află în dotarea Marinei Militare Americane (United States Navy), a Forțelor Aeriene (United States Air Force), a Corpului de Infanterie Marină al SUA (US Marine Corps) și a forțelor armate ale unor clienți străini, se afirmă într-un comunicat publicat de serviciul de presă al Pentagonului.

Cel mai mare dintre contract dintre cele cinci este in valoare de 1,93 miliarde de dolari, acoperă costurile recurente pentru întreținerea la sol și gestionarea lanțului de aprovizionare pentru actuala flotă de serviciu cu US Air Force, US Marine Corps și US Navy.

,,Compania Lockheed Martin a primit un contract în valoare de 1,926 de miliarde de dolari pentru întreținere și suportul logistic al avioanelor de luptă F-35, aflate în dotarea US Navy, US Air Force și US Marine Corps, precum și a clienților străini. Toate lucrările trebuie finalizate până în decembrie 2020" - se menţionează în comunicat, precizează Rador.

În octombrie 2019, Departamentul de Apărare al SUA a ajuns la o înţelegere cu producătorul aeronautic Lockheed Martin, prinvind un contract în valoare de 34 de miliarde de dolari, intens dezbătut ani de zile, pentru a cumpăra 478 de avioane F-35 Lightning II.

În iunie 2019, Pentagonul dezvăluise că preţul F-35 a scăzut cu 8,8%, la 81,35 milioane de dolari pentru exerciţiul fiscal 2020; diferenţa faţă de valoarea anunţată marţi este dată de preţul motorului produs de Pratt & Whitney. Anterior, se anunţase că F-35A va costa 89,2 milioane de dolari.

Acordul din iunie nu includea preţurile finale pentru opţiunile de achiziţie ale apărării americane pe 2021 şi 2022. Opţiunile se aplică deoarece achiziţiile oficiale nu se pot face decât după ce Congresul SUA aprobă bugetele pe anii respectivi.

Obiectivul Lockheed Martin este să livreze 131 de avioane anul acesta şi să crească producţia la peste 149 de bucăţi anul viitor, respectiv 160 şi 169 în anii următori. F-35 asigură în prezent circa 25% din veniturile corporaţiei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Tragere cu un sistem HIMARS al României Sursă foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
Cu o Polonie înarmată până în dinți, Rusia s-ar putea orienta către Axa sudică. De ce România nu e totuși o țintă ușoară, cu F-16, Patriot și HIMARS-uri
Polonia anunță că, în doi ani, va produce 130.000 de obuze de 155 mm. BAE din Marea Britanie va fi ”senior partner” în proiect
Compania MBDA caută soluţii pentru contracararea celor mai noi ameninţări pe care le aduce câmpul de luptă modern: Sistemul Crossbow de atac în adâncime va intra în producție în 2026
După declanșarea “războiului dronelor”, Cehia va trimite în Polonia trei elicoptere Mi-171Sh specializate în lupta împotriva țintelor de la joasă altitudine
Când ai crezut că le-ai văzut pe toate: Tancurile vor lansa rachete ce vor lovi la peste 1.500 m. Akeron MBT 120 va fi lansată din tunul de 120 mm al unui tanc
Taurus pe steroizi: Germania trece la Taurus NEO, noua generație a rachetei aer-sol. Caracteristici, performanțe și ce aduce nou Taurus NEO
UE anunță cum se împart banii din SAFE: România, cu 16,6 miliarde de euro pentru reînarmare. A doua cea mai mare sumă din UE
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
F-35, un proiect „cu aripile frânte”? Un recent raport dezvăluie întârzieri, costuri nejustificate și un program de modernizare blocat
Noii „ochelari de super-soldat” ai Armatei SUA: Rivet și Anduril, pariurile Pentagonului pe inteligența artificială de pe front
Parteneriat strategic: F-15EX și drona „fantomă” MQ-28, noua ofertă primită de Polonia de la compania Boeing
Compania Romaero: Miracol sau rezultate financiare promovate cu surle și trâmbițe? Cifrele dau speranțe, dar politica își bagă coada
Mândria turcă pe șenile: Producția în serie a tancului Altay a început, un vis de „100 de ani” devenit realitate
Planul Poloniei de a deveni o forță regională: Achiziții de bombe GBU-39B pentru avioanele F-35 și F-16, dar și investiții record în industria de apărare
Tehnologie la schimb pentru sisteme de rachete: O nouă abordare a Statelor Unite pentru a continua sprijinul militar acordat Ucrainei
Resetarea pieței de armament: De ce cred Statele Unite că decizia de a clasifica dronele drept „avioane” va schimba balanța puterii militare la nivel global
Blindat Cobra II ce va fi livrat Armatei României, produs de Otokar. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Mișcări de „trupe” în industria de apărare. Automecanica SA Mediaș, unde vor fi produse blindatele Cobra II ale României, nu renunță la achiziția Popeci Utilaj Greu
Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026
Dincolo de modernizarea armatei: De ce solicitarea pentru Abrams M1E3 redefinește capacitatea de producție a tancurilor în SUA
Viitorul apărării antiaeriene e racheta PAC-3 MSE a Patriot, care a interceptat deja hipersonice ruse Kinjal: Cel mai mare contract din istorie pentru PAC-3 MSE
Adio, război de tranșee? Ucraina primește o flotă masivă de roboți THeMIS, arma care ar urma să facă diferența pe front
Natura ambiguă a parteneriatului sino-rus: China furnizează în secret o cantitate enormă de componente pentru drone către Rusia
O colaborare de importanță strategică pentru statele europene: Producătorul rachetelor ucrainene „Flamingo” se pregătește să înceapă producția de combustibil solid pentru acestea în Danemarca
Sub camuflajul unui container: Compania Saab a prezentat în premieră platforma de lansare pentru bomba de precizie GLSDB
Prima mare putere europeană care renunță la toate cele 110 avioane Eurofighter din dotare. Calendarul oficial al retragerii a fost publicat
Avionul rus Su-25 a rămas „orfan”. A murit în Rusia creatorul avionului rus de atac Su-25 Frogfoot
China transmite că SUA sunt în „raza” ei nucleară și a prezentat în premieră noua rachetă intercontinentală DF-61 cu rază de 15.000 km. Ce se mai știe despre racheta balistică
Ucraina adaptează bombele ghidate pe avioanele MiG-29, o soluție internă pentru a compensa lipsa de muniție occidentală (FOTO)
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Armata Rusiei, susținută în continuare cu tehnologie occidentală: Un raport al spionajului ucrainean arată cum echipamentele străine alimentează mașina de război rusească
Ucraina dezvăluie caracteristicile Palianîtsia: Noua "rachetă-dronă" cu capacități de atac remarcabile

Ştiri Recomandate

În halele fabricilor de armament din România cresc copaci, la propriu. Fabrica de pulberi Pirochim Victoria deține recordul cu 0 activitate
Ultima șansă pentru rezerva Armatei României, cu kilograme în plus și medie de vârstă de 50 de ani? Următoarele date ar trebui să ne îngrijoreze în caz de război
Macron a intrat singur în mlaștină și nu mai poate ieși. Partidul prezidențial din Franța a ajuns sufocat politic într-o criză care nimeni nu știe cum se va termina
Kim a vrut să le arate lui Xi și Putin racheta Hwasong-20, „cea mai puternică rachetă nucleară”, dar cei doi nu au venit
Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
De ce calcă argentinienii pe coadă o mare putere militară. Argentina reînvie fantoma „Războiului Malvinelor”, pe care l-au pierdut în 72 de zile în fața britanicilor
China impune un control cvasitotal pământurilor rare iar SUA amenință cu repercusiuni majore. Trump dă de înțeles că anulează o întrevedere cu Xi
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
„Graalul” Rusiei împotriva dronelor ucrainene: Atacurile de tip „Deep Strike” ale Ucrainei, blocate cu drone-interceptoare și conexiune tăiată la internet
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
O baricadă de foc: De ce cinci țări NATO renunță la interzicerea minelor antipersonal
Su-35 Flanker-E de generația 4 ++. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Secretele comerciale ale industriei ruse de armament, la liber pe internet. Grupul de hackeri „Black Mirror” a dezvăluit către ce ţări îşi vinde Rusia avioanele Su-35
IMAGINE ILUSTRATIVĂ: Baterie de coastă antinavă Neptun a Ucrainei
EXCLUSIV
Flamingo și Neptune, perechea perfectă? Ucraina lovește zdravăn Rusia cu cele două rachete în tandem. Trei concluzii care ar trebui să îngrijoreze Rusia
Măcelul de la Dobropillia: Liderul Azov dezvăluie ce înseamnă tactica rusească „tanc pumn” și bilanțul masiv al pierderilor
Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS). Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
Cât de pregătiți suntem dacă sună goarna? Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
NATO pregătește un răspuns mai ferm la provocările Rusiei. Posibile soluții: Drone înarmate și reguli simplificate pentru doborârea aeronavelor rusești
Șeful Armatei României, gen. Gheorghiță Vlad: Ordinul pentru doborârea dronei ruse fusese dat piloților de F-16
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția acclerează
Statele arabe salută „acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza
Putin a recunoscut că Rusia a doborât zborul azer de linie AZAL 8432. Rușii au tras după drone ucrainene, dar le-au ratat iar rachetele au explodat lângă avion
Generalul Gheorghiță Vlad: Armata României, pregătită să reziste unui eventual atac al Rusiei. Există instrumente și pentru a ajuta Moldova
Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Sursa Foto: Facebook Сухопутні війська ЗС України.
EXCLUSIV
Generalul Sirski raportează despre capcana ucraineană de la Dobropillia. Între timp s-a așternut liniștea la est de Kramatorsk
Foto: Ministerul Apărării din China
EXCLUSIV
Războiul ideologic al Chinei: Strategia PCC din Xinjiang forțează Europa să aleagă între comerț și drepturile omului. Implicațiile pentru NATO.
Cooperarea Moscova-Phenian se intensifică. Coreea de Nord își testează armele în Ucraina și furnizează aproape 50% din muniția Armatei Ruse
Cum a ajuns secretul sistemului „Krasukha-4”, bijuteria războiului electronic rusesc, la liber pe internet (FOTO)
Bornă istorică atinsă în Franța: 300 de avioane de luptă Rafal au fost produse pe fondul unor cereri record. Noua versiune F5 țintește noi piețe
Germania pariază în continuare pe Eurofighter: Încă 20 de aeronave, livrate forţelor aeriene germane până în 2034
pixel