Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Performanță pentru F-35 într-o 'misiune-test nucleară'. Aeronavele au lansat bombe inerte (Foto)
Forțele aeriene
Data publicării:
Americanii plănuiesc ca F-35A să aibă și capacitate nucleară în următorii ani. În acest sens SUA lucrează intens la dezvoltarea acestor capacități.
Imagine de la testarea F-35 pentru integrarea ogivelor B61 pentru certificarea nucleară a aeronavei. Foto: U.S. Air Force
Imagine de la testarea F-35 pentru integrarea ogivelor B61 pentru certificarea nucleară a aeronavei. Foto: U.S. Air Force

O dublă capacitate - de a lansa atât arme convenționale cât și nucleare - de pe aeronavele multirol F-35A e așteptată odată cu configurația Block 4 a aeronavelor de generația a V-a americane.

Astfel, potrivit celor de la The Aviationist, certificarea nucleară pentru F-35A este estimată undeva la începutul anului 2023, când aeronavele de generația a V-a vor fi compatibile cu noile bombe nucleare B61-12.

Însă până atunci SUA au început deja efectuarea testelor. 

Joint Program Office a dat publicității imagini de la testele în cadrul cărora aeronavele F-35A au lansat cu succes bombe nucleare inerte. Cei de la Business Insider precizează că testele au avut loc între 2019 și 2020.

Amintim că ogiva noilor bombe nucleare din programul B61-12 e dezvoltată de National Nuclear Security Administration (NNSA). Programul are ca obiectiv înlocuirea variantelor bombelor nucleare B61-3, B61-4 i B61-7, B-6110.

Foto de la lansările-test ale bombelor nucleare inerte efectuate de F-35, preluate de Business Insider și date publicității de Joint Program Office F-35:

2. -imagine fara descriere- (f_35_bomba_nucleara_57572800.jpg)

 

3. -imagine fara descriere- (f_35_lansare_bomba_nucleara_inerta_81465500.jpg)

 

4. -imagine fara descriere- (f_35_lansare_test_nuclear_39099100.jpg)

 

1. -imagine fara descriere- (f_35_lansare_nucleara_05806200.jpg)

CITEȘTE ȘI: F-15E, prima aeronavă compatibilă cu noile bombe nucleare americane


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

O nouă eră pentru Forțele Aeriene Poloneze: Piloţii polonezi sunt deja pregătiţi pentru operațiuni de luptă cu avioane F-35A (Foto/Video)
Mirage 2000 intră în război alături de F-16. Franța a făcut anunțul istoric: Primele avioane au fost deja livrate Ucrainei
F-16 devine mai puternic: Noul sistem de război electronic Viper Shield permite avionului de luptă să bruieze rachetele inamice
Rușii și-au umflat mușchii în Nord: Bombardiere Tu-95 au patrulat cu rachete de croazieră Kh-101 la vedere. Aliații au răspuns cu F-35
Țările de Jos vor livra Ucrainei un nou lot de avioane F-16 în 2025: Pentru ucraineni, aceste aeronave vor oferi un impuls major pentru capacitățile de luptă aeriană
Scenariul avioanelor F-16 ale României care „nu au putut decola” din cauza pistei înghețate, adaptat la F-35 de ruși, dar într-o nouă formă
Primele imagini cu un Su-27 ucrainean care lansează bombe JDAM-ER de 500 kg asupra unor ținte rusești (Foto/Video)
Avioanele rusești pierd rachetele pe drum: O aeronavă Tu-22M3 “a scăpat” din greșeală o rachetă Kh-22 în regiunea Lipețk (Foto/Video)
Marea dilemă a Rusiei: Rachete hipersonice Kinjal pe Su-57? Dar prețul sacrificiului pe care Su-57 l-ar face nu e nimeni pregătit să-l plătească
Suedezii au anunțat că au trimis primul lor satelit de comunicații militare în spațiu, anul trecut
Dacă rușii au pus aripi bombelor aeriene sovietice, ucrainenii folosesc altă soluție: FAB-urile de 250 de kilograme sunt lansate de pe drone
Ucraina are „ochi de rechin” în cer. Dronele și artileria ucrainene vor deveni și mai letale, fiind coordonate de noile UAV-uri SHARK-M cu rază de 180 km
Grecia e foc și pară pe Franța: Turcia primește rachete aer-aer Meteor la „pachet” cu Eurofighter. Avantajul, avioanelor Rafale ale Greciei, anulat?
Moment istoric: România are de azi completă a doua escadrilă de F-16: Escadrila 48 Vânătoare de la Câmpia Turzii
Deși bate vântul puternic în rândul țărilor care vor Su-57, după 15 ani rușii anunță mărirea producției a ceea ce ei numesc „generația a 5-a”
Aviația Forțelor Navale americane, pregătită pentru următorul salt tehnologic: Drona stealth MQ-25 de realimentare va fi operaționalizată până la finalul anului 2026
Un nou atac cu drone în Ucraina, lângă frontiera cu România: Forțelor Aeriene Române nu au indicat pătrunderi în spațiul aerian național
Punctele slabe ale F-16 Block 15 într-un duel cu Su-35 rusesc. Ucrainenii știu de ce au nevoie F-16 pentru a face față unor lupte aeriene cu Su-35
Un avion de vânătoare F-35 s-a prăbușit la baza aeriană Eielson din Alaska
Pe fondul tensiunilor dintre SUA și aliați privind Groenlanda, rușii răspund cu două bombardiere Tu-160: Zbor de 11 ore deasupra Oceanului Arctic
„Telenovela iraniană Su-35” s-a încheiat. După mult timp, Rusia reușește într-un final să găsească al doilea client extern pentru avioanele Su-35
O situație cu adevărat ciudată: De ce au mutat rușii doar 9 din cele 120 de avioane Su-34 la o bază dedicată exclusiv bombardierelor strategice
Cum a ajuns Su-35 rus „victima” americanilor. Rusia insistă că o putere din Asia de Sud-Est va cumpăra cel mai promovat avion al rus, deși aceasta a făcut un pas în spate
Dacă aveați dubii că F-22 e cel mai bun avion din lume, americanii vor să vi le spulbere: Raptor va avea senzori noi și devine și mai letal
Moment istoric pentru Anka-3 (Video): Primul avion stealth de luptă fără pilot al Turciei a lansat de la 6.000 metri altitudine muniție ghidată reală
Rusia lansează rachete „nucleare false” Kh-55SM pentru a lovi şi intimida Ucraina: Doar că se confruntă cu o rată impresionată de interceptare de 85%
În sfârșit au înțeles că e prea mult. Europa va „combina” programele avioanelor de luptă de generația a 6-a, pe principiul „unul, dar bun”
Şeful Statului Major al U.S. Air Force: ,,În faţa Chinei, Statele Unite au nevoie de mai multă forță aeriană și avem nevoie de ea chiar acum''
SUA au finalizat desfășurarea în Europa a bombelor nucleare modificate B61-12
În timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei, două avioane F-35 ale Norvegiei au fost desfășurate în Polonia: Incidentul a marcat o demonstraţie de forţă a NATO

Ştiri Recomandate

ATACMS, submarine, portavioane, drone. SUA trebuie să-și aleagă cu grijă caii câștigători. Aviz și Europei: Banii nu sunt totul; unde trebuie investite fondurile
Belarusul confirmă că produce deja lansatoare pentru Oreshnik și așteaptă rachetele Rusiei
Trump, din Biroul Oval, crede că SUA vor anexa Groenlanda: Construim 48 de spărgătoare de gheață. Nici Rusia nu are atâtea. Prima reacție la răspunsul Rusiei privind armistițiul
Putin este de acord cu propunerile de oprire a luptei, dar are în continuare aceleași condiții
Generalul flotilă aeriană (r) dr. Laurențiu Simionescu, fost comandant al Bazei 90 de Transport Aerian Otopeni
EXCLUSIV
Aripile României: Trei escadrile de F-16 în așteptarea F-35. Elicoptere când? Generalul de flotilă (r.) Laurențiu Simionescu vine la Obiectiv EuroAtlantic
S-a aprins „becul roșu” la ATACMS. Ucraina nu mai are nicio rachetă ATACMS iar perspectivele unor noi livrări sunt sumbre și nu au legătură doar cu SUA
Ucrainenii lovesc o facilitate secretă de drone, camuflată pe locul unei fabrici de BCA din regiunea rusă Kaluga
Cine mai crede în Moscova? Rusia refuză încetarea focului: Kremlinul tergiversează și spune că „vrea o înțelegere pe termen lung” în Ucraina
Avioane Craiova bate toate recordurile și înregistrează întârzieri la întârzieri. MApN va percepe penalități în programul de modernizare IAR-99
Un arsenal nuclear pe flancul de est al NATO: Președintele Poloniei îndeamnă SUA să mute focoasele nucleare pe teritoriul polonez
SUA reia complet furnizarea de rachete pentru sistemele HIMARS aflate in Ucraina: Sunt pachetele de ajutor militat aprobate de administrația Joe Biden
Ofensiva din Kursk dovedește că Putin nu caută pacea: Mai poate miza Ucraina pe un schimb de teritorii în viitoarele discuţii de pace cu Rusia?
À la guerre comme à la guerre. 60% din francezi sunt de acord ca umbrela nucleară a Franței să protejeze întreaga Europă, dar și cu o confruntare cu Rusia dacă aceasta atacă aliații
Pentru ce se pregăteşte aviația strategică a Rusiei? Acumularea masivă de bombardiere rusești în peninsula Kola (Foto)
Rușii spun că au împins Armata Ucrainei în afara orașului Sudja, principala cucerire ucraineană pe teritoriul rus din Kursk
Așa se pregătesc rușii de armistițiu: Cinci soldați ucraineni aflați în prizonierat au fost executați cu sânge rece
“Omuleții verzi” au apărut în regiunea Kursk din Rusia: Putin și Gherasimov s-au deplasat în zona frontului din regiunea de la frontiera cu Ucraina
Avioane de luptă Rafale au traversat Marea Neagră. Francezii au pus la „lucru” sistemele SPECTRA de pe avioane, chiar în coasta rușilor
Coridorul Suwalki, adulmecat de Moscova. Date din satelit arată că forțele ruse cresc prezența lângă fâșia care leagă statele baltice de NATO
Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar adjunct al Ambasadei ruse în România, recent expulzat. Foto: GÂNDUL.RO
EXCLUSIV
Tudor Curtifan: Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar și ofițer GRU, se plimba nestingherit în haine civile la conferințe în România
Războiul comercial e abia la început: UE impune taxe pe exporturile SUA, iar Trump amenință: Vom răspunde la contramăsurile lor
Cal troian în stil american?: Germanii se întreabă dacă avioanele F-35 pot fi ,,oprite'' de la distanță în cazul unui conflict militar care nu convine SUA
Șase bombe americane JDAM lansate de MiG-29 ucrainene, doborâte de Pantsir ruse? Prestigiul SUA ar fi puternic afectat dacă se va confirma
SUA trimit din nou Ucrainei informații și date prin satelit, inclusiv Maxar
Germania schimbă macazul. Fabricile Volkswagen ar putea produce echipamente militare. Fabrica din Osnabrück, posibilă locație
Industria de apărare se anunță un motor economic major în Europa. Rheinmetall speră la contracte de 400 de miliarde de euro în următorii cinci ani
Rubio: Discutăm astăzi cu Moscova. Îndemnăm cu tărie Rusia să înceteze acțiunile ostile împotriva Ucrainei
Comisia Europeană pune la bătaie 150 de miliarde de euro pentru sectorul apărării. Victor Negrescu: România trebuie să obţină minim 20 de miliarde de euro
Face sau nu Ucraina concesii teritoriale? Rezultatele întâlnirii din Arabia Saudită dintre americani şi ucraineni: SUA reia imediat asistența militară pentru Ucraina și schimbul de informații
Marea Britanie nu va livra Ucrainei cele 30 de avioane multirol Typhoon Tranche 1 ce vor fi retrase din serviciu
Schimbarea izbitoare provocată de ruși în Germania. Cum arată refacerea puterii militare și detalii despre reînarmarea masivă a Germaniei
Perspective privind industria europeană de apărare: Ţările UE ar trebui să cumpere echipamente militare fabricate în Europa, mai degrabă decât din Statele Unite
pixel