Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Garda de Coastă continuă căutările pescadorului scufundat în Marea Neagră
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Autorităţile continuă, marţi, căutările în cazul pescadorului Sea Shark 1 care s-a scufundat, în larg fiind furtună de gradele IV-V, a informat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, comisar şef de poliţie Petrişor Irimia.
Garda de Coastă a României, acțiune pe Marea Neagră. Sursă foto: Garda de Coastă, pagina oficială de Facebook
Garda de Coastă a României, acțiune pe Marea Neagră. Sursă foto: Garda de Coastă, pagina oficială de Facebook

"Începând cu ora 8,00, Garda de Coastă acţionează cu o ambarcaţiune şi 9 poliţişti de frontieră în sprijin, sub coordonarea Autorităţii Navale Române, pentru continuarea căutărilor celor doi membri de echipaj de pe pescadorul dispărut. Menţionăm faptul că în larg este furtună de gradul IV-V", a precizat sursa citată, transmite Agerpres.

Directorul general al Autorităţii Navale Române (ANR), Cosmin-Laurenţiu Dumitrache, a declarat, luni, la Constanţa, că autorităţile nu au nicio informaţie sigură cu privire la locul în care s-a scufundat pescadorul Sea Shark 1, cu cinci oameni în echipaj, în condiţiile în care nu a fost emis niciun semnal SOS şi acest tip de nave nu sunt obligate să aibă aparatură de monitorizare.

La căutări participă și un elicopter Puma Naval.

"Până în acest moment, am reuşit să recuperăm trei dintre cadavre, din păcate. Am fost anunţaţi la ora 8,25, în această dimineaţă, că pescadorul Sea Shark 1 nu a mai revenit în port. (...) Conform declaraţiilor colegilor lor, ei ultimul contact l-au avut cu ei la ora 18,30, duminică, pe data de 16. Nu ştie nimeni, nu avem nicio dată probabilă cu locul unde s-a scufundat nava, presupunem că a fost un incident în urma traulării, dar nu ştim, nu avem cum să ştim, ci numai să presupunem", a afirmat Cosmin-Laurenţiu Dumitrache.

El a menţionat că acest tip de pescador trage o plasă, cu o anumită încărcătură pescuită, iar dacă această plasă "nu este traulată corect sau dacă manevra nu este efectuată corect poate duce la răsturnarea ambarcaţiunii".

Youtube video image



"Aceste nave nu au monitorizare asupra lor. (...) Conform legislaţiei, ele nu sunt necesare, ele rămânând în zona costieră, cu acoperire radio tot timpul. Nimeni nu a dat niciun semnal de SOS, colegii lor ne-au semnalat că ei nu s-au întors", a spus directorul ANR, care a adăugat că se presupune că nava s-a scufundat foarte repede, iar membrii echipajului nu au mai avut timp să efectueze apel de ajutor prin radiotelefon.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală.

Luni au fost cinci ambarcaţiuni implicate în operaţiunea de căutare, două de la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM şi trei ale MAI, precum şi două elicoptere.

Dispariţia pescadorului a fost sesizată în cursul dimineţii de luni, prin 112, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Conform unor reprezentanţi ai instituţiilor implicate în desfăşurarea operaţiunii de căutare-salvare, a fost găsită în jurul orei 11,50, pe mal în zona Gura Portiţei, o persoană decedată, care face parte din echipajul pescadorului. De asemenea, în jurul orei 12,30 au mai fost găsite două persoane decedate la mal, una tot în zona Gura Portiţei, iar cealaltă în zona Vadu. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rușii au folosit, în premieră, drone maritime pentru a ataca o navă de cercetare ucraineană, la gurile Dunării
În numele marii prietenii ruso-chineze: Rușii și chinezii merg mână-n mână și sub apă. Pentru prima dată, submarine din cele două țări au patrulat în comun
Mai știu piloții ruși să aterizeze pe portavioane? „Drama” navei Amiral Kuznețov lasă locuri libere în cabinele de pilotaj ale MiG-29K și Su-33
Micul „David” francez a învins „Goliath”-ul american. O bătălie aeriană între un Rafale și un F-35 stârnește controverse (FOTO/VIDEO)
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
"Teknologhia" rusească, în acțiune. După un sfert de secol de reparații, Amiral Nakhimov e fluturat ca nava fără egal lume
Sonare tractate pentru fregatele Regina Maria și Regele Ferdinand, dar și achiziția corvetei clasa ”Hisar” - pașii mărunți, dar importanți pentru Marina României
Ministrul Apărării, de Ziua Marinei: În contextul războiului din Ucraina, "Marea Neagră a devenit o mare agitată". Forțele Navale trebuie să intre într-un proces de modernizare
Ziua Marinei Române, marcată de un amplu exercițiu naval la Constanța
Rușii au lansat la apă cea de-a cincea fregată cu rachete hipersonice “Zircon”. Moscova vrea să dubleze numărul și speră să le aducă și în Marea Neagră
Portavionul Amiral Kuznțov nu „moare” singur. Ciudatul caz al unei nave ruse aflată în același șantier și care trebuia să devină fregată cu arme de ultimă generație
O singură ambarcaţiune a Pazei de Coastă Filipineze a umilit Marina Chineză (FOTO/VIDEO): Două nave, dintre care un distrugător, s-au ciocnit extrem puternic
Rusia și China își protejează în comun activitățile economice maritime. Nave de luptă din cele două state au început să patruleze în Marea Japoniei
Ce se întâmplă cu Zumwalt și chiar ruginesc cele mai moderne și scumpe distrugătoare construite vreodată? Controverse în SUA privind USS Michael Monsoor
Securitatea Mării Negre consolidată: Al doilea vânător de mine clasa Sandown a intrat în serviciul Forțelor Navale Române
Unde vinde Japonia 11 fregate Mogami într-un contract uriaș în care a „învins” Germania. Pentru prima dată în istoria sa Japonia vinde armament la „scară industrială”
China și Rusia încep ”Joint Sea-2025” - Exerciții comune în Marea Japoniei
Se poate întoarce roata în Marea Neagră? Un expert ucrainean afirmă că rușii ar putea lovi cu câteva sute de drone maritime infrastructura de coastă a Ucrainei
Trump ordonă repoziționarea a două submarine nucleare americane în apropierea coastelor Rusiei, ca răspuns la amenințările lui Dmitri Medvedev
Cu ochii pe Marea Neagră: Planurile Rusiei de a-și reface flota de nave se lovesc de dominația dronelor ucrainene
Sfârșitul „navei rușinii” (VIDEO): Rusia se pregătește să renunțe la Amiral Kuznetsov, epava sa de portavion sovietic
Mai mult decât o ceremonie: Cum transformă Vladimir Putin lansarea unui submarin nuclear într-un mesaj propagandistic de intimidare a Occidentului
Rușii încep un exercițiu naval de amploare cu toate structurile Marinei. Singura scutită, Flota rusă din Marea Neagră
Mistral 3 e și mai performantă. Racheta franceză, capabilă să lovească bărci mici de asalt și drone
Tensiuni în Marea Caspică: Rusia și Iranul au început desfășurarea de manevre navale comune, care sunt privite cu îngrijorare în Azerbaidjan
Care e stadiul programului de submarine franceze Scorpene de care e interesată România. Polonezii au „reconfigurat” prioritățile și ne-au luat-o înainte la submarine
China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental
Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Romane, alertate în urma unui atac cu drone în Ucraina: Dronele rusești au lovit infrastructura portuară ucraineană aflată pe Dunăre
SUA, Australia și Japonia semnează un acord trilateral de logistică navală pentru a îmbunătăți interoperabilitatea

Ştiri Recomandate

Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
Nave chineze și japoneze se șicanează în apropierea Insulelor Senkaku, disputate de ambele părți
În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
pixel