Zilele trecute, două cabluri de fibră optică îngropate pe fundul Mării Baltice au fost avariate tocmai în timp ce deasupra lor se afla o navă chineză cu un căpitan rus.
Modificările sunt reflectate în diagrama structurală publicată pe site-ul ministerului de externe, relatează presa rusă.
Unitatea care se ocupa de problematica europoeană exista deja în cadrul Ministerului de Externe al Rusiei, dar era cunoscută anterior ca Departamentul de Cooperare Pan-Europeană (DOC), înainte de a fi redenumit săptămâna trecută Departamentul pentru Probleme Europene (DEP).
Denumirea reflectă „schimbările în realitățile geopolitice”, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, n care a explicat gestul prin nevoia de "a adapta activitățile Ministerului de Externe la noile realități”, precum și „degradarea evidentă a structurilor de cooperare multilaterală din Europa”.
Această unitate se va ocupa, ca și până acum, de probleme ale organizațiilor internaționale europene - OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeană și NATO.
Departamentul era condus de Vladislav Maslennikov. Pe 18 octombrie a fost numit director al Departamentului de Cooperare Pan-European, care a fost redenumit Departamentul Problemelor Europene.
Federația Rusă are, într-adevăr, probleme cu toate organizațiile care se află sub jurisdicția departamentului. OSCE se confruntă cu o criză, Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei, iar Federația Rusă nu are relații oficiale cu UE și NATO și consideră țările lor membre ca fiind neprietenoase.
Relațiile Rusiei cu Europa au fost într-un îngheț profund de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova, la începutul anului 2022. UE a impus sancțiuni drastice Kremlinului, confiscând activele Rusiei și promițând sprijin pentru Ucraina.
Moscova și-a anunțat retragerea din Consiliul Europei în martie 2022, iar în iulie anul acesta și-a suspendat participarea la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Zilele trecute, două cabluri de fibră optică îngropate pe fundul Mării Baltice au fost avariate tocmai în timp ce deasupra lor se afla o navă chineză cu un căpitan rus.
Medierea asigurată de Sultanatul Oman și Arabia Saudită pentru normalizarea relațiilor diplomatice dintre Iran și Maroc, confirmată de purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe Ismail Baghaei, a iritat Algeria care și-a activat diplomația pentru a bloca o reconciliere ce ar normaliza legăturile dintre cele două state islamice.
Militarii Armatei SUA din Regimentul 57 de Artilerie Apărare Aeriană desfășoară în țara noastră un exercițiu de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune (SHORAD) având ca scop consolidarea și apărarea spațiului aerian al NATO.
Evenimentele recente arată că există un risc real de izbucnire a unui conflict global, a declarat vineri prim-ministrul polonez Donald Tusk, după ce Rusia a lansat o rachetă balistică hipersonică cu rază medie asupra unui oraş ucrainean, relatează Agerpres și Reuters.
Aderarea țării noastre la Spațiul Schengen și cu frontierele terestre începând de anul viitor și strânsa cooperare între România și Ungaria în plan bilateral și regional au fost temele de interes discutate astăzi de prim-ministrul Marcel Ciolacu și omologul său ungar Viktor Orbán.
Austria a renunțat la blocajul pentru aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen. Acesta pare să fie mesajul care reiese din declarația președintei Comisiei, Ursula von der Leyen.
Președintele american Joe Biden s-a alăturat acelor lideri care au condamnat mandatele de arestare ale Curții Penale Internaționale (CPI) pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru fostul ministru al Apărării Yo'av Galant din cauza presupuselor crime de război comise în Fâșia Gaza.
Guvernul României și-a confirmat astăzi intenția de a achiziționa 32 de avioane F-35 Lightning II de generația a 5-a prin semnarea unei Scrisori de ofertă și acceptare (LOA), prin intermediul mecanismului Foreign Military Sale, derulat de Statele Unite.
Baza de apărare aeriană, situată în Redzikowo, lângă coasta Mării Baltice, face parte din scutul antirachetă NATO și a fost operaționalizată pe 13 noiembrie.
Lansarea de către Rusia a unei astfel de rachete ar ridica cu adevărat miza în confruntarea cu Europa și Statele Unite.
Lockheed Martin şi compania românească Sinteza S.A. au semnat, miercuri, o scrisoare de intenţie în vederea construcţiei la Oradea a unei fabrici de baterii GridStar Flow, cu zero emisii de carbon şi care permit obţinerea de energie durabilă şi stabilă, se arată într-un comunicat de presă al companiei româneşti, precum și al Lockheed.
Suedia a afirmat miercuri că a detectat deplasări ale unor nave ce corespund în timp şi spaţiu cu momentul secţionării a două cabluri submarine de telecomunicaţii din Marea Baltică, pe care mai multe ţări le investighează ca posibile acte de sabotaj, relatează agenţiile Agerpres, EFE şi Reuters.
Deteriorarea a două cabluri submarine de telecomunicații cu fibră optică din Marea Baltică trebuie considerată rezultatul unui sabotaj, a declarat marți ministrul german al apărării, Boris Pistorius.
Potrivit unui raport al Bloomberg, cei mai mari 15 membri europeni ai NATO vor fi obligații să treacă la investiții militare masive. Practic, statele europene vor fi nevoite să adopte modelul Poloniei, dacă vor o armată care să poată ține piept Rusiei.
Consilierul președintelui ales Donald Trump, Boris Epshteyn, care a coordonat apărarea juridică în dosarele penale ale lui Trump, i-a sugerat președintelui ales să fie trimisul special pentru conflictul Rusia-Ucraina, au declarat mai multe surse pentru NYT.
Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare Telegram, președintele Dumei de Stat din Federația Rusă, Viaceslav Volodin, a declarat, pe 18.11.2024, că decizia președintelui american, Joe Biden, de a permite atacuri cu rachete în adâncimea teritoriului Rusiei nu va schimba situația de pe câmpul de luptă, dar va agrava soarta Ucrainei și viitorul său.
Planul de pace al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan este inacceptabil pentru Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Premierul României Marcel Ciolacu împreună cu o delegație guvernamentală care îi include pe ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și pe ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, va efectua azi o vizită de lucru la Bruxelles.
. Tensiuni în negocierile pentru noua Comisie Europeană. Parlamentul European încă nu a ajuns la un acord cu privire la următoarea Comisie Europeană, programată să preia atribuțiile la 1 decembrie, scrie Agerpres care citează o analiză EFE.
Politico arată că principalul obstacol îl reprezintă aprobarea vicepreședinților noii Comisii Europene (fiind negociată inclusiv poziția candidatului României, Roxana Mînzatu) și a propunerii Ungariei. Problema o reprezintă neînțelegerile dintre cele două mari grupări politice europene, popularii și social-democrații.
Xi Jinping și președintele peruan Dina Boluarte au participat la ceremonia de deschidere a portului Chancay din Peru, confirmând astfel importanța strategică a acestui proiect.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat țării sale să înceapă producția în masă de drone sinucigașe.
În ultimele zile, Donald Trump a continuat să își construiască echipa pentru un eventual al doilea mandat.Echipa de șoc din viitoarea Administrație Trump. Lista numirilor de până acum
Aproape fără să realizăm, în ultimele luni, Rusia a escaladat situația din Ucraina, profitând de plafonarea sprijinului occidental pentru Kiev.
Numirea lui Hegseth în funcția de secretar al Apărării al SUA este una dintre cele mai mari surprize ale noii administrații Donald Trump. Hegseth, cu un background de fost militar decorat al Armatei americane, are experiență zero politică fiind un analist și om de televiziune.
Membrii echipei de tranziție a președintelui ales Donald Trump întocmesc o listă de ofițeri militari care urmează să fie concediați, care ar putea include șefii de stat major comun, au declarat două surse pentru Reuters.
O fregată a Marinei Ruse echipată cu rachete hipersonice de ultimă generație a efectuat exerciții în Canalul Mânecii și îndeplinește acum sarcini în Oceanul Atlantic, au informat marți agențiile ruse de informații.
Statele Unite se pregătesc să inaugureze noua bază de apărare aeriană Aegis Ashore la Redzikowo, nordul Poloniei.
Numirea lui Hegseth în funcția de secretar al Apărării al SUA este una dintre cele mai așteptate, într-un moment în care SUA trebuie să gestioneze două războaie, în Ucraina și Israel, dar numele lui Pete Hegseth vine ca o mare surpriză.
Parlamentul României a adoptat astăzi Legea care va sta la baza Programului F-35, avionul multirol de generaţia a V-a pe care România dorește să îl achiziționeze.
Bundestagul (Parlamentul german) a decis să organizeze alegeri anticipate pe 23 februarie, scrie Bloomberg.
E multă isterie în aceste zile, isterie alimentată de un candidat la alegerile prezidențiale anulate ca urmare a ingerințelor unor actori statali în manipularea procesului electoral prin acțiuni de război hibrid.
Potrivit șefului Pentagonului, Lloyd Austin, Rusia a pierdut cel puțin 700.000 de soldați și a cheltuit peste 200 de miliarde de dolari de la începutul invaziei din Ucraina.
În dimineața zilei de 8 decembrie, forțele rebele au intrat în Damasc fără luptă, după o ofensivă de aproape două săptămâni.
La 7 decembrie 2024, agenția rusă de propaganda de știri TASS a anunțat că guvernul belarus, în colaborare cu specialiștii ruși în domeniul apărării, va desfășura sistemul de rachete balistice cu rază intermediară Oreshnik în Belarus până la jumătatea anului 2025. Această decizie vine ca urmare a preocupărilor crescânde privind planurile SUA și Germaniei de a desfășura rachete cu rază intermediară de acțiune în Europa, care sunt considerate o amenințare directă atât de Moscova, cât și de Minsk.
Crucișătorul greu cu propulsie nucleară Admiral Nakhimov a fost repornit de rusi după 25 de ani de reparații și modernizări. Presa rusă a relatat ca nava Nakhimov a intrat deja intr-un porces de testare pe mare, care ar trebui să dureze aproximativ doi ani. După aceea, este probabil să se întoarcă in dotarea Marinei ruse.
Polonia a realizat un progres revoluționar la capitolul modernizării apărării sale prin lansarea cu succes a rachetei ghidate CGR-080 de pe sistemul de rachete cu lansare multiplă (MLRS) Homar-K, după cum reiese din recentele informaţii publicate de Ministerul polonez al Apărării pe reţeaua de socializare X. Această nouă rachetă, cu o rază de acțiune de 80 de kilometri, depășește raza de acțiune a sistemului american HIMARS M31 GMLRS și demonstrează angajamentul Poloniei de a dobândi capacități modere de artilerie și de a-și spori nivelul de luptă pe câmpul de luptă modern.
Un avion de transport Ilyushin Il-76 operat de Syrian Air a dispărut din sistemul de monitorizare a zborurilor, pe fondul incertitudinii privind soarta dictatorului sirian Bashar al-Assad. Se pare că acesta a fugit din Damasc, după ce un avans fulgerător al luptătorilor rebeli a ajuns la periferia capitalei pe 7 decembrie. The New York Times relatează că Assad a părăsit capitala, însă nu se cunoaște locația sa exactă. Se zvonește că avionul IL-76 care îl transporta pe președintele sirian Bashar al-Assad s-a prăbușit sau a efectuat o aterizare de urgență la vest de Homs, după ce decolase de pe Aeroportul Internațional Damasc. Aeronava a coborât la o altitudine de aproximativ 487m înainte de a dispărea de pe radar.
Forțele Armate Ucrainene utilizează o varietate de mijloace - de la grupuri mobile de apărare aeriană la echipamente de război electronic - pentru a contracara dronele kamikaze rusești sau alte tipuri de muniții cu rază lungă de acțiune, în principal cele care fac parte din categoria UAV-urilor iraniene Shahed.
Autoritățile irakiene au permis "sutelor" de soldați sirieni care fug de pe front" să intre în Irak prin punctul de trecere al frontierei Al-Qaim, au declarat sâmbătă două surse de securitate.
Guvernul sirian pare să fi căzut duminică dimineață, când trupele rebele au declarat capitala Damasc „liberă”, după ce au intrat în oraș în fața unei rezistențe reduse din partea forțelor regimului dictatorului Bashar Assad, susținut de Rusia. Rebelii au susținut că Assad a fugit din capitală, pierzându-și controlul de zeci de ani asupra puterii, după o ofensivă fulgerătoare a forțelor opoziției în ultimele zile.
Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, dorește ca următorul buget pe șapte ani al UE să aloce „nu mai puțin de” 100 de miliarde EUR pentru apărare. Aceasta ar fi o creștere masivă - el a numit-o „ambițioasă” - deoarece actualul buget pe șapte ani de peste 1 trilion de euro are doar 10 miliarde de euro pentru apărare.
Ministru ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, într-un comunicat emis de MAE ucrainean, salută decizia Curții Constituționale a României cu privire la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, ca urmare a ingerinței Federației Ruse. Mesaje similare au fost date și din partea altor state aliate României.
Se pare că Rusia își retrage activele militare de la baza sa strategică Tartous, din Siria, într-o mișcare care coincide cu extinderea rapidă a ofensivei rebelilor din opoziție în nord-vestul acestei țări. Potrivit site-ului Naval News și analiștilor de informații open-source, una dintre navele staționate la bază - nava Yelena - a fost văzută părăsind facilitatea luni dimineață, sugerând că și alte nave ar putea urma să facă asta. Cel puțin patru nave militare și un submarin sunt staționate în prezent la aceasta bază navală, a raportat Naval News. De asemenea, au apărut informaţii şi dovezi ca rușii evacuează sistemele de rachete S-400 și Tor din baza Hmeimim.
U.S. Navy încearcă să transforme nava futuristă USS Zumwalt, rezultată în urma unui program militar costisitor de 4 miliarde de dolari, într-o platformă militară de pe care se pot lansa arme hipersonice pentru a contracara puterea navală a Chinei. Luna aceasta, publicaţia Defense News a relatat că Marina SUA modernizează distrugătorul cu rachete ghidate USS Zumwalt cu prima armă hipersonică de la bordul navei, transformând ,,un pas greșit costisitor'' într-un activ militar puternic.
Șeful U.S. Air Force Global Strike Command (AFGCS) a declarat recent că Statele Unite ar putea fi nevoite, în cele din urmă, să își revizuiască obiectivul prestabilit privind dimensiunea flotei sale de bombardiere. Generalul Thomas Bussiere de la U.S. Air Force a declarat că „nevoia de bombardiere este mai puternic astăzi decât oricând în cariera mea”.
Comandantul Marinei ucrainene, viceamiralul Oleksii Neijpapa, a postat pe canalele sale de socializare cele mai recente imagini cu ambarcațiunile ucrainene kamikaze lansate în Marea Neagră, afirmând că una dintre unitățile sale de lupta a efectuat atacuri îndreptate asupra obiectivelor forțelor ruse de ocupație. Mai exact, se menționează că operațiunea a dus la distrugerea sistemelor de supraveghere pe care rusii le instalaseră pe platformele de gaz din largul coastelor Crimeei ocupate temporar, așa-numitele „Turnuri Boyko”.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, pe 07.12.2024, că al doilea lot de avioane de vânătoare F-16 din Danemarca se află deja pe teritoriul ucrainean. Acesta nu a precizat despre câte aeronave este vorba.
Regiunea arctică are o importanță strategică semnificativă pentru Canada, Statele Unite și Rusia, determinată de o confluență de factori geopolitici, economici și de mediu. Canada are cea mai lungă linie de coastă arctică, ceea ce o face o regiune crucială pentru suveranitatea și securitatea națională. Topirea gheții arctice deschide noi rute de transport maritim, oferind posibil rute comerciale mai scurte și mai eficiente între Asia și America de Nord. Canada își propune să valorifice aceste oportunități, asigurând în același timp un trafic maritim sigur și durabil.
Creșterea utilizării dronelor în cadrul războiului modern a pus armata SUA în fața unui set unic de provocări. 1 Deși oferă avantaje tactice semnificative, dronele ridică, de asemenea, probleme serioase. Adversarii Statelor Unite dezvoltă roiuri sofisticate de drone, capabile să copleșească apărarea aeriană convențională și să satureze zonele țintă. Astfel, secretarul Apărării, Lloyd Austin, a semnat luni o strategie clasificată pentru contracararea amenințărilor generate de drone, într-un efort de a unifica abordarea armatei pentru a-și proteja facilitățile și personalul de sistemele aeriene fără pilot înarmate.
Forțele Aeriene și Navale ale SUA, alături de compania Huntington Ingalls Industries (HII) accelerează dezvoltarea și integrarea tehnologiei pentru a crea un spațiu de luptă simulat (Joint Simulation Environment - JSE), cu scopul de a optimiza și accelera instruirea piloților în utilizarea aeronavelor de generația a cincea cu un grad ridicat de complexitate, precum F-35.
De la începutul războiului din Ucraina, artileria a redevenit un element central al conflictului, fiind responsabilă pentru aproape 80 % din pierderile umane în ceea ce a fost descris ca un război centrat pe artilerie, care amintește de Primul Război Mondial. În acest context, obuzierul americane de 155 mm M777 a apărut ca unul dintre cele mai eficiente sisteme din arsenalul Ucrainei, jucând un rol-cheie în apărarea împotriva și contracararea superiorității numerice a Rusiei.
Ministerul Apărării Naţionale nu a luat în calcul, în niciun moment, revenirea la serviciul militar obligatoriu, a afirmat vineri, pe platforma X, ministrul Angel Tîlvăr.
Odată cu desfășurarea în Belarus a rachetelor Oreshnik, Rusia intenționează să intensifice producția în serie a rachetelor balistice. Racheta a fost folosită pentru prima dată luna trecută pe 21 noiembrie împotriva Ucrainei când rușii au lovit orașul Dnipro, fiind prezentată cu mare fast ca o armă minune. Racheta balistică intercontinentală poate fi integrată și cu focos nuclear.
E.S. Adrian Zuckerman, ambasador al Statelor Unite în România (2019-2021), și un apropiat al președintelui ales american Donald Trump, a reacționat în exclusivitate pentru DefenseRomania, după ce CCR a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România.
Militanții islamiști, care au ocupat zone din ce în ce mai mari în Siria în ultimele zile, au capturat și două baze aeriene ale armatei siriene echipate cu arme rusești.
Armata SUA lucrează la o nouă rachetă pentru lansatoare autonome capabile să lovească ținte la o distanță de peste 1.000 de kilometri.
Declarația Președintelui României.
F-14 Tomcat este unul dintre cele mai emblematice avioane de luptă din istoria aviației militare americane, cunoscut pentru designul său distinctiv și mai ales pentru rolul jucat în celebra serie de filmele Top Gun. Cu toate acestea, recordul său în lupte aeriene pentru U.S. Air Force este în cel mai elegant mod de a o spune „limitat”.
Curtea Constituțională a României a decis, într-o ședință de urgență, fără precedent, anularea alegerilor prezidențiale din România, arată surse DCNews.
Tribunale din Georgia au ordonat vineri arestarea a doi lideri ai opoziţiei din această ţară din Caucaz, pe fondul represiunii împotriva grupărilor proeuropene care au sprijinit protestele împotriva amânării de către guvern a negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană, relatează Agerpres și Reuters.
Vineri, 6 decembrie, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Forțele de Apărare ale Ucrainei au primit primul lot de rachete cu drone Peklo (trad. ”Iadul”).
Forțele Aeriene ale SUA (US Air Force) au decis să lase viitoarea administrație Trump să ia propria decizie cu privire la calea de urmat pentru avionul său de luptă Next Generation Air Dominance (NGAD). În această vară, US Air Force și-au întrerupt efortul de a dezvolta și construi un avion de luptă din a șasea generație pe fondul îngrijorărilor legate de costurile potențiale ale acestuia și a început să regândească ceea ce va avea nevoie pentru un război viitor.