Armata Ucrainei nu a avut încă ocazia să testeze sistemul american Javelin în confruntările cu separatiștii proruși.
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că Armata Ucrainei nu a avut încă ocazia să utilizeze sistemele americane de rachete antitanc de a treia generație, Javelin, în confruntările din Donbas.
"De ce este atât de important sistemul Javelin? Pentru că este o armă antitanc foarte modernă. Până în prezent, nu s-a lansat nicio rachetă a sistemului Javelin pe frontul din Donbas ", a spus președintele în cadrul unei vizite în țară, potrivit UNIAN.
Totuși, Poroșenko a subliniat din nou ”efectula Javelin”, precizând că din momentul în care Armata Ucrainei a intrat în posesia sistemelor americane, tancurile separatiștilor proruși nu au mai avansat și nici nu au mai atacat pe frontul din estul Ucrainei. Și în urmă cu trei zile Poroșenko a lăudat sistemele Javelin care potrivit președintelui Ucrainei au speriat „forțele de ocupație rusești”.
La sfârșitul anului 2017, administrația Trump a decis să vândă armament Ucrainei, în special sisteme de rachete anti-tanc Javelin. La data de 2 martie 2018, Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către Ucraina a 210 rachete Javelin și 37 de lansatoare în valoare totală de aproximativ 47 de milioane de dolari. La finele lui aprilie acestea au fost livrate. În luna mai a anului trecut Ucraina a testat cu succes noile arme.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News