Ministerul Apărării de la Lisabona a anunţat că intenţionează să vândă României alte cinci avioane multirol de tip F-16, urmând ca acestea să fie înlocuite cu alte aeronave cumpărate din SUA şi modernizate în Portugalia.
"La fel ca în cadrul programului anterior, avioanele ce urmează să fie vândute sunt din inventarul naţional şi vor fi înlocuite cu alte avioane din SUA şi supuse unui program de modernizare, Mid-Life Upgrade, efectuat de Forţele Aeriene Portugheze şi industria naţională de apărare", a anunţat Ministerul Apărării de la Lisabona, potrivit presei portugheze, citata de mediafax.
Vânzarea avioanelor va trebui negociată şi cu producătorul american al avioanelor, proces care nu a fost încă finalizat, au precizat autorităţile.
Potrivit agenţiei de ştiri Lusa şi portalului The Portugal News, Ministerul Apărării de la Lisabona a mai transmis că tranzacţia anterioară, prin care Portugalia a vândut României mai multe avioane F-16, a fost un succes "recunoscut de toate părţile".
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News