Posibil incident la un submarin nuclear rusesc, în apropierea coastelor americane
Un submarin rusesc a fost identificat ieri navigând la suprafață, în apropiere de Alaska. Comandamentul de apărare aerospațială nord-american și Comandamentul de Nord al SUA monitorizează îndeaproape activitatea submarinului, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Nord, Bill Lewis.
"Nu am primit nicio cerere de ajutor din partea Marinei Ruse sau a altor marinari din zonă", a spus Lewis de la Baza Forțelor Aeriene Peterson din Colorado. „Suntem mereu pregătiți să îi ajutăm pe cei aflați în suferință”.
Submarinul participă la un exercițiu de război al Forțelor Navale ruse și se află apele internaționale, a adăugat Comandamentul de Nord al SUA.
Comentariul autorului: Crucișătorul purtător de rachete Varyag și submarinul nuclear Omsk se află în acvatoriul Mării Bering, în zona amintită. În cursul zilei de ieri au executat lansări comune de rachete de croazieră asupra unor ținte navale. Este neobișnuit pentru un submarin nuclear să navigheze la suprafața apei, această situație întâlnindu-se de regulă în caz de avarie.
Submarinul Omsk proiect 949A Antey, clasa Oskar, a fost lansat la apă în anul 1989 și a intrat în serviciul de luptă în 1993, la Flota rusă a Pacificului. Au fost construite 14 submarine din acest proiect, din care patru au fost retrase din uz, iar unul a fost pierdut - submarinul Kursk, în urma unei avarii în anul 2000, incidentul soldându-se cu moartea tuturor marinarilor de la bord.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News