Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul Orban: NATO e fundamentală pentru România
News
Data publicării:
Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic este fundamentală pentru România, iar angajamentul ţării noastre la succesul Alianţei este solid, a declarat joi premierul Ludovic Orban, la sediul NATO.

,,NATO este fundamentală pentru România, iar angajamentul nostru la succesul său este solid", a afirmat şeful Executivului de la Bucureşti.

Totodată, el a vorbit despre bugetul pentru Apărare alocat de ţara noastră.

,,Vom continua să alocăm 2% din PIB pentru Apărare, în concordanţă cu obiectivele Alianţei", a spus Orban.

Acesta a făcut referire la misiunile militarilor români în Afganistan, Kosovo, Irak şi a vorbit despre securitatea din regiunea Mării Negre, care "continuă să se deterioreze", potrivit Agerpres.

Orban a spus, în intervenţia sa, că România susţine "consolidarea dimensiunii politice a NATO" şi cooperarea între Alianţă şi Uniunea Europeană, într-un spirit al complementarităţii. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Danemarca cere susținerea întregii regiuni scandinave în fața declarațiilor lui Trump privind „anexarea Groenlandei”
În ziua alegerilor prezidențiale din Belarus, Lukașenko anunță că „vom avea” rachetele rusești Oreshnik: „Amplasate în apropierea localității ruse Smolensk”
Trump ar putea retrage 20.000 de militari americani din Europa. Numărul soldaților americani aflați acum pe bătrânul continent
Aur dacic, inclusiv Coiful de aur de la Coțofenești, furat din Olanda după un scenariu de film. Piesele erau împrumutate pentru expoziție de la muzee din România
Maia Sandu a ajuns în Ucraina. Pe agenda discuțiilor cu Zelenski se află și securitatea energetică, războiul rus și Transnistria
Secretarul de stat american Marco Rubio își începe mandatul cu o vizită în Panama și în alte state din America Centrală
S-a schimbat comanda Grupului de Luptă al NATO din România, condus de Franța (Foto)
„Sunt doar realistă”. Rusia cheltuie 9% pe apărare, e o amenințare existențială, iar Trump are dreptate în privința cheltuielilor militare, spune șefa diplomaţiei europene
Ceangăii: între mit și realitate. Cum apartenența la o etnie poate fi folosită de grupuri care militează pentru autonomia Ținutului Secuiesc
După retragerea franceză și pusă pe tavă influenței ruse de Wagner, noua juntă militară din Mali își propune să creeze o industrie națională de apărare
De ce se „tem” rușii după ce un avion american U-2 Dragon Lady a survolat Marea Neagră. Două mari gazoducte ar fi în mare pericol
”Groenlanda nu este necesară pentru noi, ci pentru securitatea internațională”. Trump crede că Danemarca nu este capabilă să păstreze insula
Gazul rusesc va continua să curgă spre Ungaria. Gazoductul Turk Stream rămâne funcțional, asigură Peter Szijjarto
Șefa Gărzii de Coastă, amiralul Linda Lee Fagan, destituită de noua administrație americană
Discursul lui Trump a încins linia telefonică între Moscova și Beijing: Avem încredere unul în altul și avem aceleași opinii, au precizat Putin și Xi Jinping
Cât de mult a crescut Armata României? În 2024, progresele au fost majore, dar obiectivul unei armate de 120.000 de militari e departe
Șeful NATO l-a felicitat pe Trump: „Cu el în fruntea SUA, alianța pornește turbo, creștem cheltuielile și producția”. Franța și Germania și-au atins obiectivul NATO de 2%
Burduja i-a transmis lui Szijjarto că energia României rămâne în slujba românilor. „Preferăm ca Europa să depindă de gaz românesc, nu de rus”
Trump: Putin distruge Rusia, nu știu dacă vrea o înțelegere. Cele mai importante decizii și declarații din prima zi de mandat
Donald Trump, al 45-lea și 47-lea președinte al SUA: De azi începe epoca de aur a Americii. SUA vor canalul Panama și declară China, „obiectiv principal”
Trump devine de iure cel mai puternic om din lume. Concomitent Biden a semnat un ultim val de grațieri invocând „furia lui Trump”
Separatiștii transnistreni au fost de acord să primească gaze, respectând legislația R. Moldova
O ultimă șansă de reconciliere acordată Rusiei? Serviciile occidentale: Avarierea cablurilor subacvatice din Baltica ar putea fi accidente, nu sabotajul rusesc
Ucraina vrea să cumpere cu 600 de milioane de euro două reactoare nucleare de la Centrala Belene din Bulgaria. Unitățile vor fi folosite la Centrala Hmelnițkîi din vestul țării
Trump își pregătește o revenire în forță la Casa Albă. Lista politicienilor invitați la inaugurare este grăitoare
Franța reacționează după ce rușii au activat radarul sistemului S-400 pentru ”a lua în cătare” un avion de cercetare Atlantique 2, aflat deasupra Mării Baltice
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Începând de anul viitor, Lituania va cheltui 6% din PIB pentru apărare. ”Trăim vremuri dificile care necesită decizii îndrăznețe și leadership”

Ştiri Recomandate

Își va reduce SUA prezența militară în Europa? Secretarul american al apărării vine la Bruxelles cu mesajul: Europa trebuie să joace un rol de lider în Ucraina
Cu ochii pe „flota fantomă” de petroliere a Rusiei: UE ia în considerare măsuri juridice pentru a o confisca
Cea mai eficientă metodă împotriva Shahed. De ce nu are sens distrugerea lansatoarelor de drone rusești
În timp ce suspendă planul de pace pentru a discuta și cu partenerii NATO, administrația Trump ia pulsul Kievului: Întâlnire Zelenski-Vance, la Munchen
Su-75, următoarea glumă a Rusiei? Avionul dezvoltat de ruși pentru a sparge supremația F-35 pe piața externă devine tot mai puțin probabil
Franța intră în războiul pentru AI și vrea să investească aproape 110 de milioane de euro în tehnologiile viitorului
”Este un blitzkrieg incredibil”. Motivul echipei Trump-Musk din spatele disponibilizărilor în masă în administrația SUA
Mașinile de luptă ale infanteriei pe care România le cumpără vor fi forța de manevră a Armatei. Patru „titani” din industrie se „bat” să furnizeze României cele 300 de MLI
Ce scrie presa internațională după demisia lui Iohannis. Pentru prima dată în istoria țării, într-o Românie bulversată, președintele aruncă prosopul
Pregătiți să conducă NATO: În timp ce Scholz vrea o prezenţă NATO mai consistentă în Groenlanda, opoziția plusează cu majorarea cheltuielilor Germaniei cu apărarea
Reuters: Rusia joacă tare în negocierile cu Trump și nu renunță la cererile prezentate de Putin ce țin mai degrabă de o capitulare a Ucrainei
Rusia aplică deja experiența din Ucraina împotriva statelor NATO. Centrul din Germania unde se antrenează ”Regimentul Patriot” al Ucrainei, survolat de drone suspecte
Regimul de la Tiraspol refuză banii europeni pentru depăşirea crizei energetice. Soluția: Gaze rusești, livrate de o companie ungară
Klaus Iohannis a demisionat din funcția de președinte al României. Președintele va pleca din funcție pe 12 februarie
Germania respinge o eventuală aderare a Ucrainei la NATO în viitorul apropiat, menționând poziția Statelor Unite: Nu sunt acceptate state membre care sunt în război
Rusia folosește deja împotriva NATO experiența dobândită în urma războiului din Ucraina: Se impune dezvoltarea în continuare a unor capacități defensive
Forțele ruse și-ar proteja rutele de aprovizionare cu plase antidronă (Video). Este fezabil sau este pură propagandă?
Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe: Trump va pune capăt războiului din Ucraina, dar Europa trebuie să ofere Ucrainei garanții de securitate
Mișcări de nave rusești în Marea Mediterană: “Expresul sirian” a ieșit prin Strâmtoarea Gibraltar, în timp ce navele de luptă se întorc spre portul Tartus
Statele arabe “iau foc” după ce Netanyahu sugerează ca palestinienii să fie expulzați în Arabia Saudită
Armata germană a detectat mai multe drone suspecte deasupra bazei unde sunt antrenați militari ucraineni: Uneori pare că inamicul vrea să ne vadă
În timp ce Rusia promovează constant un război prelungit şi nu pacea, Ucraina vede în regiunea Kursk o posibilă monedă de schimb şi lansează o nouă ofensivă
Maşina de război a Rusiei, alimentată în continuare cu ,,combustibil'' din China: Companiile chineze au devenit un furnizor principal de metale utilizate în producția de arme
O schimbare strategică la capitolul apărare aeriană: Ucraina va putea în curând să doboare drone cu o armă laser
Ucraina spune că a doborât un avion rusesc Su-25 în regiunea Donețk: Trupele ucrainene se luptă să mențină frontul în mijlocul unei puternice ofensive ruse
Japonia își suplimentează stocurile de muniții: va cumpăra 150 de rachete sol-aer SM-6 din Statele Unite
Prima imagine care confirmă desfășurarea sistemului german de rachete de apărare aeriană IRIS-T SLS în Ucraina (Foto)
Trump susține că a vorbit la telefon cu Vladimir Putin despre războiul din Ucraina: “În fiecare zi mor oameni. Sper ca soluționarea conflictului să fie rapidă”
Se întoarce roata în Marea Baltică: Un cablu submarin rusesc a fost rupt în zona economică exclusivă a Finlandei
Unitate ucraineană de asalt eliberează o localitate cheie pe direcția Pokrovsk
Ordinele lui Trump provoacă dezechilibre și în Africa de Sud. Sunt depășite inclusiv așteptările colonialiștilor europeni din această țară
Challenger 2 luptă intens în teritoriul Rusiei (Video): Cum folosesc ucrainenii celebrele tancuri britanice pe linia frontului rusesc
pixel