Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Președintele Serbiei: Toate țările se pregătesc de război. Singura întrebare e cine va lupta alături de cine
News
Data publicării:
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic a declarat în cursul săptămânii trecute că întreaga lume se pregătește de un război major care în opinia sa nu va putea fi evitat. În acest sens Vucic afirmă că Serbia depune eforturi pentru a fi pregătită în caz de nevoie.
Foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Foto: Ministerul Apărării din Ucraina

Vucic a făcut această declarație la finalul săptămânii trecute, în timpul inaugurării noii linii de cale ferată de mare viteză care leagă Belgradul de Subotica, potrivit Sarajevo Times. Președintele Serbiei a declarat că „întreaga lume se pregătește de război”, într-un context global tensionat, marcat de escaladarea conflictelor regionale, tensiuni între marile puteri și o competiție tot mai intensă pentru resurse și influență geopolitică.

„Va fi din ce în ce mai greu în lume. Va fi mai greu și pentru noi, dintr-un motiv simplu. Iar oamenii trebuie să știe că toată lumea se pregătește de război. Iar când lumea se pregătește de război, asta înseamnă că el va veni. Și v-o spun: Războiul va veni”, a declarat liderul sârb, care a adăugat că întrebarea care se mai pune e cine va lupta alături de cine. Cu alte cuvinte, Vucic spune că se pun bazele alianțelor.

2. Foto: Mini... (ucraina-razboi-ucraina_36893600.jpg)

Foto: Ministerul Apărării din Ucraina

Președintele sârb a continuat și a subliniat că marile puteri „nu mai sunt interesate de discuții și negocieri”, afirmând că acestea deja „sapă tranșeele și așteaptă începutul conflictului, știind că războiul oricum se apropie”. În opinia sa omenirea se află într-un moment critic, iar doar foarte puțini actori mai pot preveni un conflict global.

 

Vucic speră că se înșală când spune că războiul e inevitabil. Iar Serbia face pași să fie pregătită

 

„Aș da orice pe lume ca asta (n.r. - un război de mare intensitate în lume) să nu se întâmple. Din păcate, mi-e teamă că am dreptate. Și noi va trebui să ne pregătim pentru anumite lucruri pentru care nu ne-am pregătit până acum”, a adăugat Vucic, avertizând că Serbia trebuie să-și consolideze atât capacitățile militare, cât și rezervele strategice.

Liderul de la Belgrad a precizat că armata sârbă este pregătită să descurajeze orice inamic, însă guvernul va lua măsuri suplimentare de pregătire internă, inclusiv prin sporirea rezervelor alimentare. „Am dublat de două ori toate rezervele de alimente, atât pentru armată, cât și rezervele naționale. Acum voi cere din nou o creștere a acestora”, a declarat acesta.

3. Armata sâr... (1_74695000.jpg)

Armata sârbă / Imagine distribuită de Ministerul Apărării din Serbia

În același timp Aleksandar Vucic a abordat și subiectul sancțiunilor impuse de Statele Unite ale Americii asupra companiei petroliere sârbe NIS (Naftna Industrija Srbije), menționând că Serbia ar putea întâmpina dificultăți în aprovizionarea cu combustibil, dar a dat asigurări că problemele vor fi rezolvate.

„Încercăm să rezolvăm. Ne-am trezit într-o problemă fără vina noastră și plătim prețul pentru asta. Dar cetățenii nu trebuie să se îngrijoreze. Vom rezolva problemele și nu va fi nevoie de benzină la bidon”, a mai afirmat liderul de la Belgrad.

CITEȘTE ȘI: Dependența României de Serbia e mult mai „adâncă”: Explozibilii vin de fapt și din China. Cu eticheta schimbată în Vietnam

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Locuitorii din Plauru și Ceatalchioi, evacuați după ce o navă cu GPL a fost lovită de dronă și a luat foc. Explozia ar putea avea impact pe o rază de 4,5-5 km
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
Ucraina și Grecia, acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) până în martie 2026
Controlul asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Propunere făcută de Maduro pentru Donald Trump? (NYT)
"Cea mai mare criză umanitară din lume". Emisarul lui Trump pentru Africa denunţă atrocităţi inacceptabile în războiul din Sudan
NATO își flexează mușchii în Flancul Estic: Zeci de aeronave, exerciții în apropierea frontierei cu Rusia
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Senatul SUA votează pentru a pune capăt blocajului bugetar
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?

Ştiri Recomandate

Schimbare de situație în cazul MiG-29: Polonia ia în calcul transferul avioanelor în Ucraina
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
Norvegia schimbă doctrina de apărare: Se caută rachete cu rază lungă capabile să lovească inima flotei rusești din Arctica
Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
Avioane militare din China și Rusia au pătruns neautorizat în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene a Coreei de Sud
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Ultima aeronavă rusă de transport An-22 "Antey" s-a prăbușit astăzi din motive tehnice
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Rusia încearcă să revină în Marea Mediterană: O fregată și un submarin urmează să ajungă din nou în pozițiile pierdute după divergențele cu Siria
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Marea Britanie pregătește o rețea hibridă de nave, avioane și drone care să contracareze submarinele rusești
Ucrainenii publică fotografiile "de prezentare" cu drona navală care a speriat Aviația rusă: Magura V7 dotată cu rachete AIM-9 Sidewinder
pixel