Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PROGRAM F-16. Cum a ratat România șansa cooperării cu industria americană
Forțele aeriene
Data publicării:
Viorel Manole, directorul PATROMIL, a povestit în cadrul unui interviu pentru Defense România, cum țara noastră a purtat discuții cu privire la un parteneriat cu industria americană, înainte de începerea programului F-16. Discuțiile nu implicau offset, însă totuși ele nu s-au mai concretizat.
Foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
Foto: DefenseRomania

Era anul 2011, atunci când România a purtat discuții cu industria americană pentru programul F-16. Și nu doar cu Lockheed Martin care este proprietarul avionului, ci și cu 11 companii americane implicate în proiect.

„Am avut o discuție oficială cu sprijinul și implicarea Ambasadei Statelor Unite la București privind o cooperare industrială pe programul F-16. Ele încă nu erau încă achiziționate. Nu vorbim de offset, dar era o cooperare industrială. De ce ulterior partea română nu a insistat?”, s-a întrebat Viorel Manole.

Mi s-a spus că dacă noi nu cerem, ei nu pot oferi. Este o durere mai mare a noastră. În momentul în care începi negocieri e bine să iei și industria lângă tine. Bineînțeles, în funcție de nivelele de clasificare”,  a mai precizat Viorel Manole pentru Defense România.

Totuși, ulterior România nu a mai solicitat continuarea discuțiilor și a aranjamentelor pe care le-am avut cu partenerul american. 

 

De ce nu s-au concretizat discuțiile

 

Întrebat dacă există o explicație pentru o asemenea decizie care mai degrabă este o frântură de logică, Viorel Manole a precizat fără echivoc: „Sigur că există. Și este simplă”.

Se schimbă prea des persoanele. Trebuie să ne uităm la faptul că doar anul trecut au ieșit la pensie un ocean de ofițeri specialiști. Această ieșire la pensie nu a fost anticipată corect și nici pregătită. Oamenii care au fost implicați în discuțiile de atunci au plecat. Șefii de categorii de forțe, secretarii de stat de la vreea respectivă și chiar miniștrii au plecat. Singurele care au rămas sunt sindicatele și patronatele”, a mai adăugat directorul PATROMIL. 

Acesta a concluzionat, precizând că specă ca „noua achiziție de avioane F-16 să se facă cu o poziție mai fermă a achizitorului român privind cooperarea inițială”.

Amintim că în urmă cu două zile, ,ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat că au fost demarate procedurile pentru achiziţionarea a încă 36 de avioane de luptă F16.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Încă 3 din 32. Trei avioane F-16 din cele achiziționate din Norvegia au aterizat azi la Câmpia Turzii (Foto) Cifra actualizată a F-urilor ajunse în România
Cât costă modernizarea unui F-16 la versiunea Block 70/72: Cazul Poloniei care a decis reactualizarea flotei sale de 48 de aeronave
Doar trei avioane Mirage 2000-5 primeşte Ucraina din Franța în primul lot: De ce atât de puține și care este problema principală?
Anunț surpriză al unei țări importante din Europa: 200 de piloți ucraineni au fost instruți deja și așteaptă să lupte pe avioane F-16
Niciun avion IAR-99SM livrat: La Craiova întârzierile continuă, nu s-au terminat testele de tragere. Programul de pregătire pentru piloții de F-16, dat peste cap
Bombardiere rusești Tu-95MS au zburat deasupra Mării Japoniei pe fondul tensiunilor din Peninsula Coreea. Nordul a trimis mii de soldați să lupte împotriva Ucrainei
FA-50 a fost prezentat în România: Trei direcții de colaborare pentru avionul multirol. După retragerea F-16 noile FA-50 ar putea zbura alături de F-35 românești?
Deși are doar 14 Gripen în dotare, Ungaria reușește să se implice în modernizarea avioanelor de luptă suedeze
Noi detalii dezvăluite despre Tempest, viitorul avion de generația a 6-a euro-asiatic. Designul a fost modificat față de configurația anterioară cu „aripă lambda”
Nu e Rafale, dar e Mirage 2000: Ucrainenii vor lupta și cu avioane franceze. A fost anunțat și momentul livrării primului Mirage 2000
Imaginile unui avion rusesc Su-57 cu rachete amplasate în exteriorul aeronavei provoacă discuții aprinse. Experții spun că totul este „ilogic”
Turcia a demarat „operațiunea Eurofighter”. În speranța că Germania va debloca achiziția de avioane Eurofighter, Erdogan îl numește pe Scholz „dragul meu prieten”
Aerodromuri rusești sunt în vizorul aviației ucrainene: Ucraina poate utiliza avioanele F-16 şi dincolo de graniţele sale
Ţintă aeriană de mici dimensiuni, identificată într-o zonă aflată în largul Mării Negre: Aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române au monitorizat perimetrul
Germania a mobilizat avioane de vânătoare pentru a intercepta un avion rusesc de recunoaștere: Acesta este cel mai recent incident aerian între un stat membru NATO și forțele aeriene ruse
F-16 pentru Ucraina, dar cu țârâita. Pentru că SUA schimbă din mers strategia pregătirii pilotilor ucraineni, inclusiv în România
Franța nu va putea oferi Ucrainei tot ajutorul militar promis: Avioanele Rafale nu sunt incluse în noul pachet de asistență
Ciudatul caz al dronei ruse S-70 doborâtă intenționat de un Su-57 rus. Serviciul britanic de infromații numește motivul doborârii UAV-ului
Turcia își ia revanșa în fața F-35? Țara care ar achiziționa un număr uriaș de avioane tucești Kaan, echivalentul unei victorii pe piață în fața F-35
Ungaria nucleară? Un scenariu greu de crezut, dar SUA modernizează infrastructura în Kecskemet unde avioane cu capacități nucleare ar putea ajunge
Taiwanul nu se lasă intimidat de manevrele militare ale Chinei: Un avion F-16 a fixat ţinta pe un J-15 chinezesc (Foto/Video)
Legendarul Black Hawk, așa cum nu l-ați mai văzut. Americanii implementează sistemul Matrix iar elicopterele vor zbura singure
NATO arată Rusiei ce ar însemna un război nuclear cu Alianța. Zeci de avioane, inclusiv F-35 și bombardiere B-52, fac o demonstrație nucleară de forță
România și obsesia pentru F-16, din nou pe radarul Rusiei. „Dovada” că F-16 ucrainene fac „demonstrații de forță din România”
Ipoteza doborârii avionului rusesc Su-34 de către un F-16, demontată chiar de ucraineni: ”Avem F-16 cu capacități reduse”
SAMP/T a testat o nouă rachetă contra Kinjalului hipersonic. Avionul ”invizibil” Su-57 ar putea fi una dintre țintele rachetei Aster 30 B1NT?
Cu ce avion rus e comparat Mirage 2000 și trei motive pentru care rușii nu sunt îngrijorați că Ucraina va primi avioane franceze
Greu la deal fără componente occidentale: În 2024, Rusia a produs mai puține avioane Su-57 decât în anii precedenți
Rusia a dislocat din nou în Belarus avioane MiG-31K purtătoare de rachete hipersonice Kinjal, după o pauză de un an și jumătate
Armata rusă se laudă că a mai primit un lot de bombardiere Su-34. Câte bombardiere de acest tip mai dețin Forțele Aeriene ruse

Ştiri Recomandate

Drone necunoscute continuă să survoleze Europa, spionând portavionul britanic HMS Queen Elizabeth și o baza aeriană americană cu avioane F-15E
Rușii ar intenţiona să testeze în Ucraina primul tip de dronă cu salt în frecvență, capabilă să opereze în condiții de război electronic
Bloggerii ruși confirmă faptul că Moscova a rechemat de pe frontul din Ucraina un general incompetent
Franța permite Ucrainei să lovească Rusia cu rachete SCALP: Aliații occidentali nu ar trebui să stabilească și să impună linii roșii
„Utilizarea armelor nucleare nu le va aduce ruşilor beneficii”. Experți militari americani explică de ce Moscova recurge la șantaj
De neoprit? „Cel mai bun tanc” rusesc T-90 a batut recordul la aruncat turela (Video)
După 18 ani de F-35, SUA vorbesc deschis despre provocările ce trebuie rezolvate la cel mai bun avion din lume: Tunul de 25 mm sau întreținerea
Vulnerabilitatea noastră e în Marea Caspică: Rusia folosește canalul Volga-Don pentru a aduce în Marea Neagră nave militare și arme din Iran
Un nou stat din regiunea noastră cumpără Bayraktar TB2. Celebrele drone turcești urmează să intre și în dotarea României
Duma Rusă a aprobat bugetul de stat. Armata înghite aproape jumătate din cheltuielile Rusiei
Moment delicat pentru Ucraina: Nevoită să renunțe la 40% din teritoriile cucerite în regiunea rusă Kursk, Armata Kievului încearcă să oprească ofensiva rusă din Donbas
Cu un ochi la vecinul său mai mare, Grecia vrea să aibă propriul „Iron Dome”, cu ajutorul Israelului
Putin plusează: Occidentul nu are tehnologie împotriva Oreshnik / Ucraina negociază un sistem capabil să intercepteze rachete balistice cu rază medie
Trump s-a întâlnit cu secretarul general al NATO
Victorii-record ”la hectar”: Comandanții ruși inventează succese pe front. Minciuna a ieșit la iveală atunci când superiorii au vrut să viziteze teritoriul cucerit
Navă chineză cu căpitan rus. Coincidență sau nu, cargoul ”YI PENG 3” a trecut fix prin zona unde au fost secționate cablurile din Marea Baltică
Rachete Neptun, drone și alte tipuri de muniție? Ucraina face un apel inclusiv către România pentru investiții comune în industria de apărare
SUA pregătesc schimbări importante în strategia nucleară și se concentrează pe descurajarea simultană a mai multor adversari
Americanii simulează apărarea României cu sisteme cu rază scurtă de acțiune (Foto/Video). Col. Ruff: Le spunem ferm românilor: SUA sunt aici pentru a apăra România
F-35 va fi de neoprit. SUA livrează prima rachetă SiAW aer-sol de ultimă generație. Detalii și datele tehnice ale SiAW, ce vor fi integrate pe F-35
Rușii au lovit de fapt cu o rachetă balistică Kedr nu cu una hipersonică. Ucrainenii confirmă că racheta a atins viteza de 11 Mach și a lovit ținta la 15 minute de la lansare
Polonia spune că riscul unui război mondial generat de agresiunea Rusiei este real și „simte cum întunericul se apropie”
F-20 primește titlul de „cel mai performant avion de luptă care nu a mai fost construit vreodată”. Cine și de ce au pus cruce în SUA pe F-20 Tigershark
Medierea din Golf pentru reconcilierea dintre Maroc și Iran irită Algeria
”Expansiune nucleară fără precedent”. China va deține peste 1.000 de focoase nucleare până în 2030 (Oficial al Pentagonului)
Austria a ridicat veto-ul. Guvernul confirmă: România va adera deplin la Spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
România în Schengen. Mesajul Președintei von der Leyen: Rezultat pozitiv astăzi, la Budapesta, urmează votul oficial în Consiliul de miniștri UE
Rusia a folosit o rachetă IRBM în Ucraina, confirmă și Pentagonul. ”Oreshnik” este bazată pe RS-26 Rubizh, iar costul unei unități este de zeci de milioane de dolari
Războiul din umbră. China, Japonia și cele două Corei se războiesc de la distanță în conflictul din Ucraina
Efectul Storm Shadow: Un ofițer superior nord-coreean a fost rănit într-un atac de zilele trecute, efectuat pe teritoriul Rusiei
Nu există asemănare între Israel și Hamas, Biden a respins mandatul de arestare al CPI pentru Netanyahu
Grecia ar putea alege sistemul franco-italian SAMP/T de apărare aeriană
pixel