Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Programul din Marea Baltică ar putea fi implementat și pentru Marea Neagră. MARCOM oferă expertiză în România pentru HQ MNC-SE
11 iun 2021, 20:00
Trei specialiști în domeniul maritim de la Comandamentul maritim al NATO (MARCOM) au sosit la București pentru a sprijini la dezvoltarea sediului Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est al NATO (HQ MNC-SE)  
Sursa foto: Forțele Navale Române

MNC-SE, format în decembrie 2020 va avea sediul la Sibiu și se va afla sub comanda generalului maior Tomiță-Cătălin Tomescu, amintește un comunicat al MARCOM.

Sursa citată precizează că specialiștii Comandamentului maritim al NATO se alătură „celor 120 de membri ai Corpului Aliat de Reacție Rapidă (HQ ARRC) din Marea Britanie, care în luna următoare vor ajuta partea română să dezvolte capacitatea de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre”.

Ambele structuri, atât MARCOM, cât și HQ ARRC vor sprijini și îndruma HQ MNC-SE în timpul primelor exerciții militare, care sunt parte a  Defender 21. Exercițiul aduce împreună trupe americane și NATO de la Marea Neagră, Mediterană și până la Marea Baltică.

Programul de pregătire aduce împreună strategi și profesioniști militari pentru a examina cel mai bine modul în care Alianța poate face față amenințărilor și provocărilor în toate formele sale. Mai exact, e urmărit felul în care aliații își pot oferi sprijini reciproc, pot descuraja și pot oferi un răspuns rapid în caz de criză, atât pe cale terestră, aeriană sau maritimă.

G Ad:

Specialiștii Comandamentul maritim al NATO (MARCOM) vor oferi părții române expertiza necesară pentru a întări apărarea maritimă și terestră.

În ultimii ani, MARCOM a lucrat activ și cu Comandamentul Corpului Multinaţional Nord-Est al NATO, care își are sediul în Szczecin, Polonia.

Programul de integrare maritim-terestru care include logistică, comandă și control, capacități de supraveghere și recunoaștere, precum și operațiuni amfibii, dezvoltat pentru regiunea Mării Baltice, poate fi acum duplicat prin MARCOM în MNC-SE pentru zona Mării Negre.

Amintim că pe data de 16 aprilie, anul trecut, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat constituirea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO, la Sibiu, ţara noastră asumându-şi, astfel, rolul de naţiune-cadru. HQ NMC-SE funcţionează temporar în Bucureşti, până la finalizarea lucrărilor de infrastructură de la Sibiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play
Securitate energetica: Republica Moldova va plăti un avans către Gazprom pentru livrările de gaz pe septembrie
Afacerea BMW. Șeful Poliției Române spune că achiziția a fost supravegheată de ANAP
Secretarul CSS, CSAT-ul R.Moldova, declarații curajoase: Nu mai putem miza pe neutralitate. ”Trebuie să începem dezvoltarea capacității de apărare”
Din România, până în Asia. Malaezia și Indonezia se pun și ele la coadă pentru Bayraktar TB2 iar turcii țintesc și Japonia
Extrema dreaptă ajunge la putere în Italia și dă fiori reci Europei. Orban: De vină sunt sancțiunile UE. Giorgia Meloni va deveni, probabil, primul premier femeie
Polonia va oferi antrenament militar de bază, inclusiv de luptă urbană, tuturor cetățenilor cu vârsta între 16 și 65 de ani
Un nou incident armat în Rusia după cel de la recrutare: Cel puțin 13 persoane, inclusiv copii, au murit în urma unui atac la o școală
Dorin Popescu, după ce Lukașenko l-a îndemnat pe Putin să-i lase să fugă pe cei ce refuză mobilizarea: Rusia nu va închide granițele
Ciucă, discuţii la Tokyo despre crearea unui parteneriat strategic între România şi Japonia
Revolte în Iran, cel puțin 41 de morți. Președintele Raisi cere măsuri și mai dure, trei ambasadori străini convocați de Teheran
Teheranul lansează un atac de artilerie în Kurdistanul irakian. Militanții kurzi, acuzați că ar fi la originea revoltelor care au zguduit Iranul
Ce se întâmplă după ce, pentru prima dată în istorie, Comisia Europeană a propus înghețarea fondurilor Ungariei
Președintele Consiliului European spune că sistemul actual al ONU este depășit. Propune excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate
Zvonurile apărute pe rețelele de socializare privind arestarea lui Xi Jinping au fost false. Informația care nu s-a confirmat devenise virală pe internet
China atenționează SUA că dau „semnale periculoase” în privința Taiwanului iar reglementarea pașnică devine tot mai grea
Președintele Iohannis: România, ca parte a NATO, pregătită pentru orice scenariu. Românii să nu intre în panică
Singurul ministru de externe dintr-un stat UE care a discutat cu Lavrov la AG-ONU. Peter Szijjarto: Ungaria vrea pace
Forțele Aeriene Române anunță zboruri la joasă înălțime cu aeronave C-130 Hercules şi C-27 J Spartan
Poliția Română schimbă Loganurile: Licitație pentru achiziția a 600 de BMW-uri
România, pe urmele polonezilor: Vasile Dîncu merge în Coreea de Sud și semnează un acord-cadru în domeniul apărării. Vizită la expoziţia de tehnică şi armament DefExpo Korea 2022
Forțele de reacție operativă ale OTSC, exerciții comune în Kazahstan. Rusia nu renunță la repetițiile militare, în ciuda problemelor uriașe din Ucraina
Președintele Iranului a anulat un interviu cu jurnalista CNN după ce aceasta a refuzat să-și acopere capul
Israelul îndeamnă comunitatea internațională să răspundă militar dacă Iranul își dezvoltă arme nucleare
Statele baltice vor refuza să-i primească pe unii cetăţeni ruşi care fug de mobilizare, ca răspuns la susţinerea acestora pentru invazia din Ucraina
Obiectivul Schengen. Aurescu: Ne coordonăm cu partea bulgară pentru atingerea acestui obiectiv
Companiile românești care sunt furnizori ai forțelor armate ale SUA din România pot beneficia de facilități fiscale majore
Ungaria cere eliminarea tuturor sancțiunilor împotriva Rusiei
Mircea Geoană: Războiul nu decurge conform planurilor Moscovei. Greşeala strategică a lui Putin
Mircea Geoană reiterează poziția NATO: Rămânem calmi și vom oferi în continuare sprijin Ucrainei

Ştiri Recomandate

Demonstrație de forță a Europei: O rachetă Akeron de generația a V-a a MBDA a lovit o țintă dincolo de linia orizontului vizibil
Deep-fake cu Maia Sandu care vorbește de mobilizare și de cooperarea cu România. Cioroianu: Transnistria - ghiuleaua de piciorul României
Cinci aspecte care indică că Rusia se află probabil în spatele sabotajului industrial de la Nord Stream
Ucraina vrea pentru HIMARS rachete ATACMS care lovesc la 300 km și e dispusă să ofere SUA control total asupra țintelor rusești
SUA confirmă succesele Ucrainei care e pe cale să atingă 3 obiective simultan și forțează o „înfrângere majoră” pentru Rusia
Contraofensiva din Herson: Rusia recunoaște avansul Ucrainei în „teritoriul său”. Moscova vorbește de „număr covârșitor” de tancuri inamice
Forţele Aeriene Sud-Coreene şi U.S. Air Force au executat 'un exerciţiu cu lovituri de precizie' după tirul cu rachetă nord-coreean
Rusia răspunde lovind din nou Ucraina cu rachete Iskander - „imposibil de doborât” (Video). Desfășurare a sistemelor și în Kaliningrad
Lavrov susține că majoritatea țărilor lumii dau dreptate Rusiei privind anexarea teritoriilor ucrainene, dar nu au curaj să o spună
O bază militară a Bundeswehr, unde sunt instruiţi şi militari ucraineni, a fost survolată de mai multe drone de mici dimensiuni
Noua lovitură militară de stat din Burkina Faso agravează influența franceză în Africa și confirmă interesul puciștilor pentru un parteneriat cu Rusia
Pariul Germaniei pe gaz rusesc, un eșec dureros? Răzvan Nicolescu: Gaz pentru Europa ar fi putut veni chiar din România
Costin Georgescu, fost director SRI: Serviciile ruse încearcă să obțină orice informație din România, dar au dificultăți în a găsi colaboratori
Fostul premier bulgar Boiko Borissov câștigă alegerile parlamentare, dar șansele unui guvern de coaliție rămân neclare
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică deasupra Japoniei, pentru prima dată în ultimii cinci ani
S-a găsit țapul ispășitor. Putin încearcă să arunce vina pe gen. Juravlev pentru eșecurile din regiunea Harkiv
Liderul suprem al Iranului acuză străinii pentru „revolte” și continuă represiunea manifestanților furioși. Biden promite sancţiuni
Vor să răzbune Moskva. Rușii au pus ochii pe noua corvetă a Ucrainei, “Hatman Ivan Mazepa”, considerând că trebuie distrusă
Zelenski vrea în NATO, dar ce vrea populația? Procentul celor împotrivă s-a prăbușit la doar 4% - Sondaj
Ucraina a reuşit cea mai puternică înaintare, străpungând frontul sudic de-a lungul râului Nipru cu peste 40 de km
Germania încearcă să dezamorseze tensiunile cu Polonia privind despăgubirile de război
Țările nordice au elaborat un nou manual pentru apărarea flancului de nord al NATO
Secretarul General Adjunct al NATO, către conaţionali: Să realizăm un Salt Istoric, de la naţiune în eternă dezvoltare la stat dezvoltat. De la periferia, în inima Europei
MApN achiziționează sisteme de comandă și control pentru Forțele Terestre Române. Valoarea contractului - 40 de milioane de euro
Marea Britanie se pregătește pentru acțiuni subversive ale Rusiei împotriva infrastructurii subacvatice
Fără niciun Gripen E/F vândut în ultimii 8 ani, suedezii de la Saab acuză modul în care F-35 a câștigat „bătălia pentru Canada”
Cetățenii cehi au strâns 1,3 milioane de dolari și au cumpărat un tanc T-72 pentru a fi donat Ucrainei
Ciucă: Chestiunile procedurale de aderare a Ucrainei la NATO trebuie făcute în logica în care s-au făcut pentru celelalte state
Percheziții la NIS Petrol, companie controlată în România de Rusia prin Gazprom. Suspiciuni privind scurgeri de informații despre zăcămintele românești
Mircea Geoană, despre valorificarea potenţialului autohton: “România, o putere agro-industrială europeană şi mondială”
O dronă ucraineană Bayraktar TB2 a surprins momentul în care un elicopter rusesc Ka-52 "Alligator" este doborât (Video)
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro