Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Putin spune că România e o amenințare directă pentru Rusia. „Lansatoarele americane MK-41 pot lovit adânc în teritoriul rus”
News
Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin a declarat într-o conferință de presă că sistemul balistic antirachetă de la Deveselu reprezintă o amenințare pentru Federația Rusă.
Sistemul THAAD, adus în România la Baza militară de la Deveselu, sursă foto: US Navy
Sistemul THAAD, adus în România la Baza militară de la Deveselu, sursă foto: US Navy

Vladimir Putin a făcut declarațiile după o conferință de presă cu premierul maghiar Viktor Orban. Președintele rus s-a referit direct la sistemul Aegis Ashore din România, dar și la sistemul identic pe care americanii îl ridică în Polonia.

Narativul lui Putin nu este nou, asemenea acuze au fost făcute și de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse, dar și de Valeri Kuzmin, ambasadorul rus la București.

În pofida celor declarate de ruși sistemul Aegis Ashore din România, cunoscut sub denumirea de scutul de la Deveselu, e strict defensiv.

Federația Rusă folosește intens narativul potrivit căruia scutul de la Deveselu ar putea fi echipat cu rachete Tomahawk.

 

Putin spune că Deveselu reprezintă o amenințare pentru Rusia iar din România pot fi lansate rachete care să lovească adânc în teritoriul Federației Ruse

 

Putin a acuzat totodată SUA că s-au retras din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară (INF).

„SUA s-au retras din INF, dar au rămas lansatoarele sistemelor antirachetă din România, care sunt dezvoltate și în Polonia, dacă nu au finalizat deja amplasarea lor”, a subliniat Putin. Președintele rus a ținut să precizeze că în România există lansatoare de tip MK-41 pe care pot fi instalate rachete Tomahawk ce pot lovi adânc în teritoriul rus.

„Ei bine, acest lucru nu e cumva o amenințare pentru noi?”, s-a întrebat retoric Putin, citat de Tass, în conferința sa cu Viktor Orban.

Subliniem că nu există nicio dovadă că lansatoarele MK-41 de la Deveselu pot utiliza rachete de croazieră Tomahawk, lansatoarele fiind configurate strict pentru utilizarea rachetelor interceptoare SM-3.

De precizat și că înainte de a transmite Kremlinului răspunsurile scrise la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, oficialii americani au propus, printre altele, efectuarea de inspecţii reciproce, inclusiv în bazele antibalistice NATO din România şi Polonia.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Între ciocan și nicovală: Companiile germane din industria de apărare spun că vor fi afectate dacă se introduce recrutarea obligatorie
Suedia cumpără muniție de artilerie în valoare de jumătate de miliard de euro de la companii din Germania și Norvegia
Benjamin Netanyahu l-a nominalizat oficial pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace
Rușii își cresc prezența în Armenia? Presat de pierderile din Ucraina, Ministerul rus al Apărării ”umflă” numerele de la Baza 102 de la Gyumri
Încă o moarte suspectă în Rusia: Ministrul transporturilor s-a sinucis la scurt timp după ce a fost demis din funcție. Anterior, acesta a fost guvernator al regiunii Kursk
Ursula von der Leyen și Donald Trump au avut un „schimb bun de opinii” pe subiectul controversat al taxelor vamale
Triplare a numărului de copii uciși și răniți în Ucraina în ultimele trei luni – UNICEF
Liderii BRICS cer Israelului o "retragere completă" din Gaza. Trump amenință cu o taxă suplimentară pentru statele alinate cu BRICS
Moțiune de cenzură pentru demiterea Ursulei von der Leyen cu șanse infime de a trece. Moțiunea, inițiată de un eurodeputat român
România ar putea redeschide Consulatul de la Odesa. "Suntem în strânsă coordonare cu partenerii noştri ucraineni"
Serviciile olandeze de informații: Rusia lansează din drone arme chimice, folosite și în Primul Război Mondial
Beijingul "scapă", pe surse, mesajul principal transmis Europei de ministrul chinez de externe: "Nu ne putem permite ca Rusia să piardă în Ucraina"
F-urile României, umăr la umăr cu avioanele Eurofighter ale Aeronautica Militare pentru protejarea graniței NATO
Reziliență în instituțiile statului: Securitate națională în sensul larg al cuvântului
Putin și Trump au avut o nouă discuție telefonică. Nu vom renunța la obiectivele noastre, i-a spus liderul de la Kremlin lui Trump
China avertizează UE cu privire la pericolul confruntării: „Nu ar trebui să ne considerăm rivali din cauza diferențelor dintre noi”
Serviciu militar obligatoriu pentru femei. Danemarca introduce ”loteria” pentru toți cetățenii de peste 18 ani
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Împrumuturi la comun, soluția pentru accelerarea investiţiilor UE în apărare
Teheranul era pregătit să mineze Strâmtoarea Ormuz după primele atacuri ale Israelului
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Sisteme antiaeriene IRIS-T și producție comună de drone. Germania preia frâiele înarmării Ucrainei
Germania, la răscruce. Merz confirmă discuțiile cu Franța privind o „umbrelă nucleară europeană”, dar precizează că e vorba despre o perspectivă îndepărtată
Reconcilierea turco-kurdă, faza a doua: PKK depune armele
Trump nu exclude posibilitate ca Musk să fie deportat și îl amenință direct pe miliardar: Am putea pune DOGE pe Elon
Un Su-34 în minus. Bombardierul rusesc s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament, în regiunea Nijni Novgorod
Continuă tensiunile diplomatice dintre Moscova și Baku. Ultimul episod: Azerii reținuți în Rusia au murit torturați
Polonia își crește de cinci ori producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Chinezii se laudă cu o nouă bombă, despre care se presupune că poate provoca pene de curent după impact

Ştiri Recomandate

Polonia, pe picior de război | Noul SACEUR al NATO stabilește 2027 că an reper pentru o confruntare cu Rusia: „Cunoşteam planurile lor și vrem să le prevenim”
Un decalaj care ne poate fi fatal: De ce strategia defensivă a Europei eșuează în fața producției de rachete a Rusiei
Rușii susțin că au capturat a doua localitate din regiunea Dnipropetrovsk. În același timp, trupele ruse au ajuns la granițele regiunii și din direcția nord
Palestina revine pe agenda internațională. Va urma Marea Britanie calea deschisă de Franța?
,,Pariul tehnologic'' al Ucrainei (Video): Industria ucraineană de apărare, plan de producţie de 1.000 de drone interceptoare pe zi pentru a contracara atacurile rusești
Serviciile de informații sud-coreene anticipează o nouă ofensivă a trupelor ruse în Ucraina, cu sprijinul militarilor nord-coreeni
Sfârșitul „navei rușinii” (VIDEO): Rusia se pregătește să renunțe la Amiral Kuznetsov, epava sa de portavion sovietic
Iskander rusesc, foto: Missile Threat, Center for Strategic and International Studies
EXCLUSIV
Forțele ruse au terorizat Ucraina cu un nou atac masiv cu drone și rachete: Militarii ucraineni au reușit să neutralizeze, prin mijloace cinetice și război electronic, 200 de ținte
Dincolo de tranșee: Ucraina deschide un front digital și paralizează comunicaţiile la nivelul administrației ruse din Crimeea
Polonia, centrul de greutate al NATO în Est cu sprijin american: Flota de avioane F-16, modernizată pentru a consolida Flancul Estic al Alianţei
Războiul bombelor de precizie: Ucraina lovește FSB, Rusia atacă spitale
Cobra românească, vedetă în Turcia unde a fost prezentată în premieră și a întors privirile. „Există un mare interes pentru Cobra II în versiunea României”
Un lansator pentru toate tipurile de rachete: Cum va revoluționa programul CAML apărarea Europei pe Flancul Estic
F-35, un avion de generaţia a 5-a dorit şi de România, a devenit preferatul statelor membre NATO deoarece oferă avantaje cheie față de F-16 și Eurofighter
Tensiunile se intensifică în urma atacului avioanelor de vânătoare thailandeze F-16 asupra forțelor cambodgiene (Foto/Video)
Strategia prin care Occidentul poate susţine Ucraina să învingă Rusia. Generalul Ben Hodges: „Trebuie să ucideți arcașul, nu doar să interceptați săgețile Rusiei”
Armata SUA începe o importantă rotaţie de blindate grele și aviație în Europa, în cadrul Operației Atlantic Resolve
Moscova consideră posibilă o întrevedere Putin-Zelenski, dar numai în faza finală a negocierilor. Între timp, Erdogan vrea să organizeze o întâlnire între Putin și Trump
De ce sistemul de rachete MIM-23 Hawk, fabricat în SUA, vechi de 60 de ani, încă mai satisface nevoile de apărare aeriană ale Ucrainei?
România confirmă achiziția sistemului de apărare antiaeriană Spyder, dar sunt rachetele Piorun din Polonia parte a programului SHORAD-VSHORAD?
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Tancul T-14 Armata invincibil al Rusiei, care a fost 11 secunde pe front, caută ajutor extern. Cum încearcă rușii să salveze proiectul „celui mai bun tanc din lume”
Fostul general ucrainean Zalujnîi avertizează: Fără o resetare strategică, războiul din Ucraina ar putea dura încă un deceniu
Trei din zece au fost bifate. Ucraina a anunțat cine îi va livra primele 3 sisteme Patriot din cele 10 necesare
Germania nu urmează exemplul Franței de a recunoaște un stat palestinian. Berlinul afirmă că „soluția celor două state” nu poate fi implementată înaintea procesului de pace
UE, aproape de un pas fără precedent: Fonduri de coeziune, redirecționate și pentru industria de apărare
Pistolul AK românesc Micro Draco își continuă „cariera” pe piața de arme din SUA. Un nou acord semnat cu americanii pentru Micro Draco, „made in Cugir”
SUA frânează achizițiile de F-35: Doar 26 de avioane în următorul an, până la rezolvarea întârzierilor cu următoarea versiune de F-35
Sindicatele aeronautice și navale acuză Ministerul Economiei de lipsă de dialog. ASIAAN salută dezvăluirile ministrului Miruță privind sinecurile, dar îi cer măsuri concrete pentru industrie
Avioanele F-35 și F-16 interceptează bombardiere rusești ce testează din nou aviaţia americană în Alaska (FOTO)
FCAS la răscruce: Între problemele interne și presiunea SUA, proiectele militare europene de top bat pasul pe loc
Golden Dome, proiectul militar american de 175 de miliarde de dolari, într-o cursă contracronometru sub semnul întrebării
pixel