Rada Supremă de la Kiev a adoptat în prima lectură proiectul de modificare a Constituției Ucrainei care stipulează orientarea țării spre NATO și UE.
Proiectul a fost votat ca bază de 311 deputați de la Kiev. Votul a fost dat la doar la câteva ore după decizia Curții Constituționale care a avizat pozitiv acest proiect de modificare a Legii Supreme a statului ucrainean, notează 112.ua, citat de portalul Deschide.md.
Constituția urmează să fie modificată deja la sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie a anului 2019. Președintele Petro Poroșenko a declarat că schimba Constituției va reduce pericolul revanșei a forțelor anti-europene și pro-ruse.
Astfel, în preambului Constituției Ucrainei va fi stipulată identitatea europeană a poporului ucrainean și orientarea spre aderarea la Uniunea Europeană și NATO.
Deputații urmează să modifice articolul 85 din constituție care va stipula că Rada Supremă are dreptul de a stabili politica internă și cea externă a țării pentru realizarea dezideratului ca Ucraina să devină membru cu drepturi depline a NATO și UE. Articolul 102 va prevedea că președintele este garantul realizării acestui deziderat.
Va mai fi adăugată o prevedere care va obliga Guvernele de la Kiev să realizeze planuri ca țara să își atingă acest deziderat.Pentru ca modificările să intre în vigoare, pentru acest proiect trebuie să voteze cel puțin 266 de aleși ai poporului ucrainean.
Inițiativa de a introduce în Constituție orientarea strategică a statului spre UE și NATO a fost înaintată de președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, care este actor cu drept de inițiativă legislativă.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News