Noi arme, presupus de fabricaţie iraniană, au fost găsite în Yemen, informează un raport semestrial al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, discutat miercuri de Consiliul de Securitate
Secretariatul ONU ,,a examinat două containere-lansatoare pentru rachete antitanc ghidate, pe care coaliţia condusă de Arabia Saudită le-a recuperat în Yemen". ,,El a constatat caracteristici proprii unei fabricaţii iraniene şi marcaje privind data de producţie, în 2016 şi 2017", se spune în raport, potrivit AFP
,,El a examinat, de asemenea, o rachetă sol-aer dezasamblată, care a fost interceptată de coaliţia condusă de Arabia Saudită, şi a observat particularităţi corespondente celor ale unei rachete iraniene", adaugă documentul, precizând că o anchetă este în continuare în curs asupra originii acestor arme.
Iranul a dezminţit mereu că a livrat arme rebelilor houthi yemeniţi, pe care îi susţine politic.
Reuniunea asupra Iranului în Consiliul de Securitate este prevăzută să aibă loc miercuri, la orele 15:00 GMT. Secretarul de stat american Mike Pompeo ar urma să participe la ea.
Raportul lui Antonio Guterres vizează în principal obligaţiile Iranului legate de acordul nuclear încheiat în 2015 cu cele şase mari puteri. SUA s-au retras din acest acord în mai şi au reimpus sancţiuni economice la adresa Teheranului.
Raportul conchide că Iranul continuă să se achite de obligaţiile sale legate de acordul nuclear.
În domeniul balistic, Washingtonul a acuzat deja în trecut Teheranul de încălcare a obligaţiilor sale internaţionale, apreciind că rachetele pe care le testează Iranul au capacitatea de a transporta focoase nucleare. Iranul dezminte aceste acuzaţii şi asigură că programul său de arme are doar scop defensiv şi convenţional.
ONU a recunoscut deja în trecut că arme de fabricaţie iraniană au fost lansate de rebeli yemeniţi houthi spre Arabia Saudită, fără a putea susţine cu certitudine că acestea au fost livrate de guvernul iranian prin încălcarea rezoluţiilor ONU.
La sfârşitul lui noiembrie, SUA au "dezvăluit" noi arme prezentate drept "dovezi privind proliferarea de arme iraniene" în Orientul Mijlociu. Printre acestea, o rachetă sol-aer Sayyad-2C, interceptată, potrivit Pentagonului, de către saudiţi în Yemen.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News