Război Siria. Armata SUA a început retragerea echipamentelor
Forţele armate ale SUA au început retragerea echipamentelor din Siria, a confirmat joi un responsabil din cadrul Departamentului Apărării, citat de AFP.
"Din motive de securitate, nu voi da deocamdată mai multe detalii", a adăugat reprezentantul Pentagonului. Informaţia a fost difuzată iniţial de CNN.
Calendarul retragerii trupelor americane din Siria nu este încă definitivat, menţionează France Presse. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a promis în decembrie că vor fi aduşi imediat acasă toţi cei 2000 de militari aflaţi în prezent pe teritoriul sirian.
Ulterior, Washingtonul a transmis mai multe mesaje prin care a arătat că retragerea nu se va face în grabă. Unele din condiţiile anunţate - înfrângerea definitivă a Statului Islamic şi asigurarea protecţiei combatanţilor kurzi care au luptat împotriva jihadiştilor - nu sunt asigurate, potrivit agenţiei de presă citate.
John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, a afirmat duminica trecută, la Ierusalim, că procesul trebuie să asigure apărarea Israelului şi a altor aliaţi ai Statelor Unite din regiune. Joi, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a evitat să dea detalii despre calendarul repatrierii trupelor; el a declarat doar că "preşedintele Trump a luat decizia de a rechema militarii, o vom face".
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News