Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Război Siria. Confruntările din nord-vestul Siriei s-au soldat cu 59 de morți
14 aug, 09:32
Confruntările din nord-vestul Siriei dintre trupele loiale Damascului şi forţe dominate de jihadişti s-au soldat cu 59 de morţi, a anunţat marţi Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO), relatează AFP.

Luptele s-au intensificat de mai multe zile în regiune pe fondul avansării forţelor regimului sirian, care au recucerit duminică localitatea Al-Habit, în sudul provinciei Idleb.

Gruparea jihadistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida) controlează în mare parte provincia Idleb şi zone adiacente din provinciile vecine, unde se află, de asemenea, şi grupuri rebele siriene.

Marţi, înfruntările din sudul provinciei Idleb şi din împrejurimile Latakia s-au soldat cu moartea a 29 de membri ai trupelor pro-regim şi a 30 de jihadişti şi combatanţi din grupurile rebele aliate, potrivit OSDO.

Şase civili au fost ucişi în sudul Idleb, dintre care trei în raiduri aeriene ale regimului asupra Khan Sheikhoun, cel mai mare oraş din provincie, a mai precizat sursa citată.

Al-Habit este, potrivit OSDO, prima localitate recucerită de regim în provincia Idleb în peste trei luni de bombardamente cvasicotidiene ale regimului şi ale aliatului său rus în regiune.

De la sfârşitul lui aprilie, peste 816 civili au fost ucişi în violenţe, precum şi peste 1.200 de combatanţi jihadişti şi rebeli şi peste 1.000 de militari ai trupelor pro-regim, potrivit OSDO. De asemenea, peste 400.000 de persoane au fost nevoite să plece din regiune, potrivit ONU.

Declanşat în 2011 în urma reprimării manifestaţiilor pro-democraţie, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza conflictului.

Vezi și: Război Siria. Forțele regimului sirian au reluat atacurile în provincia Idleb

Ştiri Recomandate

SUA: Sistemul MK-41 care a lansat racheta, o altă versiune față de cel din România
Turcia, reacție după ce avioanele rusești au atacat un convoi militar turc
Putin, asigurări după explozia rachetei: Nu există niciun risc
Avioane F/A-18 Hornet elvețiene au escortat un Il-96 în care se afla delegația Rusiei - VIDEO
SUA au lansat o rachetă interzisă de tratatul INF. Țintă lovită cu precizie după 500 km de zbor
Leș: F-16 și Patriot asigură o capacitate ridicată de apărare a României. Eforturi pentru o tehnică modernă
Exercițiu naval israelian de amploare
Un grup britanic probează participarea militarilor ruși în conflictele din Ucraina - Video
Elicopter modernizat de Boeing pentru Forțele Speciale ale SUA
Superpetrolierul Grace 1 a fost redenumit Adrian Darya 1 și a părăsit Gibraltarul - UPDATE
Armata Statelor Unite începe testele pentru viitorul sistem de artilerie
Damascul acuză Turcia că susține grupările teroriste din Siria
Război Siria. Bombardamentele aviației ruse au făcut alte noi victime printre civilii din Siria
Noi teste efectuate de Coreea de Nord cu rachete balistice
Donald Trump a aprobat vânzarea de avioane F-16 către Taiwan
Viitorii soldați vor fi echipați cu biosenzori pentru detectarea performanțelor și a stării de sănătate
Peste 100 de aeronave C-130 Hercules au fost consemnate la sol după ce s-au găsit fisuri în fuselaj
Forțele regimului sirian au recucerit, după 5 ani, orașul Khan Shaykhun
Varşovia se consideră discriminată în privinţa reparaţiilor de război plătite de Germania
Rachetă aer-sol de 700 kg, lansată de militarii ruși din Crimeea
Monument comemorativ la Fânaţe, pentru eroii celor două conflagraţii mondiale
Velier ucrainean cu cinci persoane la bord, remorcat până în Portul Constanţa
Israelul, atacat din nou. Rachete lansate din Fâșia Gaza
Ameninţări Hezbollah: Benjamin Netanyahu susţine că 'nu este impresionat'
Avioanele de luptă ale Israelului au lovit Fâșia Gaza
Serviciul German de Informații Externe (BND), scapă de ancheta justiţiei din Austria
Rusia ar urma să aibă o bază navală în Venezuela
Tensiunile din Kashmir. India şi-ar putea revizui doctrina de a nu recurge prima la arma nucleară
Preşedintele Letoniei: Germania trebuie să joace un rol mai important în problemele globale
Noul preşedinte al Comisiei Europene: Mă voi lupta cu toată puterea pentru Europa
Turcia va avea o nouă bază militară în Qatar
Taiwanul vrea să primească mai repede de la SUA cele 66 de avioane F-16V
Drona rusească Okhotnik a zburat în tandem cu un avion de vânătoare Su-30SM (Video)
Donald Trump
EXCLUSIV
Adrian Zuckerman în apele reci ale politicii americane
“Thundebirds”, manevre spectaculoase cu avioane F-16 - VIDEO
Sistemul antirachetă THAAD a fost retras din România
Marea Britanie a interzis exporturile de aparate subacvatice în Rusia
Avioanele Gripen maghiare, activitate intensă în statele baltice
Taiwanul a prezentat noul mortier autopropulsat