Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România a operaționalizat al treilea sistem PATRIOT. Bateria a efectuat cu succes trageri reale efectuate de Armata română
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Cel de-al treilea sistem PATRIOT al României a fost operaționalizat în luna decembrie 2024.
Sistem Patriot, aflat în dotarea Armatei României. Photo source: MApN (MoD)
Sistem Patriot, aflat în dotarea Armatei României. Photo source: MApN (MoD)

O baterie de rachete sol-aer PATRIOT din cadrul Regimentului 74 a executat, în perioada 2-12 decembrie, o secvență de instruire în cadrul exercițiului tactic cu trupe și trageri reale F.A.PATRIOT SPARK 24.11, desfășurat în Poligonul de trageri sol-aer Capu Midia.

Exercițiul a vizat verificarea funcționării sistemului și validarea acestuia prin trageri reale, precum și pregătirea în vederea creșterii capacității operaționale.

Astfel, al treilea sistem PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene.

Regimentul 74 PATRIOT are în dotare trei sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, iar personalul care a participat la acest exerciţiu a urmat programul de instruire colectivă TAFT Technical Assistance Field Team.

 

România avea deja două baterii PATRIOT complet operaționalizate

 

Regimentul 74 PATRIOT ”Mihai Bravu” este structura a Armatei Române care operează sistemul Patriot.

Prima baterie PATRIOT a fost operaționalizată la sfârșitul anului 2023, în cadrul exercițiului PATRIOT SPARK 23, desfășurat în noiembrie.

Al doilea sistem PATRIOT a fost certificat pentru îndeplinirea unor misiuni în vara lui 2024, în cadrul Exerciţiului Ramstein Legacy 24 (RALY24), după executarea tragerilor reale în poligonul din Capu Midia.

Amintim că România a primit patru sisteme PATRIOT. Trei au fost deja operaționalizate, iar cea de-a patra baterie a fost donată Ucrainei.

Urmează ca, în perioada următoare, Statele Unite să ne furnizeze, la schimb, un sistem Patriot care va dispune de capacități tehnice adaptate momentului în care se va realiza livrarea. Norvegia va achita o parte importantă pentru acest sistem Patriot.

În plus, țara noastră a trimis Statelor Unite o cerere pentru încă trei sisteme Patriot și se așteaptă acceptul Washingtonului.

În paralel, România cumpără 200 de rachete PAC-2 GEM-T pentru sistemele Patriot.

Pe 13 decembrie 2023, a fost făcută publică informația potrivit căreia MApN a solicitat Parlamentului României să aprobe achiziţia a 200 de rachete, pentru sistemul american Patriot din dotarea Armatei României. Preţul maxim unitar este de 5.444.750 de euro, fără TVA, iar costul total estimat pentru întregul pachet de rachete se ridică la 1.088.950.000 euro, fără TVA.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Obiectivul Rusiei pe 2025: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri

Ştiri Recomandate

De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
pixel