Evident că afirmația din titlu este o ironie amară, însă, ca în multe alte situații demonstrate de istorie, conține sâmburele adevărului că în procesul general de dezvoltare apare deseori oportunitatea pentru cei rămași în urmă de “a arde” unele etape și de a beneficia de cele mai recente progrese, fără a mai trece prin pașii sistematici făcuți de precursorii lor.
Poate că cel mai bun exemplu este cel din dezvoltarea Internetului prin cablu. În urmă cu aproape 30 de ani România nu avea nici-o infrastructură de Internet, în timp ce țările dezvoltate implementau la scară largă noua tehnologie bazată pe cablu coaxial și routere incipiente. Acum, infrastructura acestor țări a rămas în mare parte aceeași, făcând mai greu noi investiții până la amortizarea celor inițiale, în timp ce România a trecut direct la dezvoltarea rețelelor pe fibră optică, mult mai performante.
Revenind la situația din cadrul Forțelor Navale Române, nu putem să nu observăm că, din perspectiva acestui concept de ocolire a unor etape de dezvoltare, cunoscut sub numele de "leapfrogging", starea de fapt poate deveni din “critică”, așa cum a tot fost zugrăvită în special de DefenseRomania în ultimii ani, în “temporar-critică”, hrănindu-ne cel puțin cu iluzia speranței că, sub o formă sau alta, vom avea la un moment dat o apărare modernă pe mare.
Dacă până acum acuzam cu toții conducerea politico-militară din țară de incapacitatea de a asigura derularea Programului de înzestrare "Corvetă multifuncțională”, demarat din 2018, după ce am văzut cum decurge războiul din Marea Neagră începem să bănuim liderii politico-militari români de viziune strategică.
Succesul remarcabil de care s-a bucurat Ucraina, o țară fără flotă de suprafață, împotriva Flotei Ruse de la Marea Neagră i-a făcut probabil pe unii dintre liderii noștri să simtă că ne apropiem de un punct crucial în desfășurarea războiului pe mare, precum și că esența problemei o reprezintă vulnerabilitățile pe care le au navele de suprafață.
Lecții (ce ar trebui) învățate
Pe parcursul agresiunii din Ucraina, flota rusă a pierdut 22 de nave în Marea Neagră. Deși în teoria militară ar reprezenta o rată a pierderilor mică, datorită perioadei mari pe care s-a întins deja războiul, numărul și valoarea acestora nu doar că nu pot fi neglijate, dar, după cum s-a observat, au făcut flota rusă nefuncțională.
În pofida tentației de a ataca în forță, comandanții militari ruși au ajuns la concluzia că este mai potrivită conservarea navelor rămase, la Novorosiisk, decât să continue cu angajarea lor într-o luptă dusă cu apărarea de coastă ucraineană și cu așa-zisa flotă de “țânțari” constituită din vedete rapide și ambarcațiuni fără pilot ucrainene.
În același timp, infrastructura fixă rusă s-a dovedit vulnerabilă chiar și în condiții optime de apărare. Capacitatea Ucrainei de a viza progresiv atât navele, cât și facilitățile din Sevastopol, apărate de un sistem antiaerian integrat robust și multistratificat, arată cât de dificilă este apărarea obiectivelor de coastă împotriva dronelor sau rachetelor de croazieră și balistice.
Modul în care Rusia a trebuit să apere în cele din urmă Sevastopolul, nu doar cu apărarea antiaeriană, ci și cu elicoptere și improvizații pentru a încetini și a putea angaja UAV-urile, este, de asemenea, o lecție tactică privind apărarea dinspre mare.
De remarcat importanța utilizării elicopterelor și aviației tactice împotriva vehiculelor de suprafață fără pilot (USV), care sunt capabile să rămână sub orizontul radar al unei nave de suprafață pentru perioade îndelungate, dar care sunt vulnerabile la atacurile aeriene.
Pe de altă parte, Rusia a avut eșecuri considerabile în angajarea țintelor dinamice pe mare. Forțele navale ucrainene au pierdut ultima navă de suprafață (Yuri Olefirenko) după ce luni de zile aceasta a navigat în nord-vestul Mării Negre. Rușii au arătat că au, sau cel puțin au avut, mari probleme cu integrarea datelor de la senzorii diferitelor categorii de forțe armate.
Unii analiști consideră că, în absența unor capabilități spațiale modernizate de cercetare, supraveghere și recunoaștere, capacitatea Rusiei de a urmări ținte dinamice la distanțe mari va rămâne limitată, cu o excepție reprezentată de sistemele mai puțin precise, cum ar fi radarul Polsodnukh-E cu vedere peste linia orizontului.
Acest lucru nu înseamnă însă că Ucraina ar fi avut mai multe șanse în conflict dacă ar fi deținut o flotă de suprafață, fie ea și una puternică. Cel mai probabil, navele ucrainene ar fi avut aceeași soartă ca și cele rusești, cu atât mai mult cu cât Rusia avea la dispoziție o gamă mult mai mare de sisteme de lovire la distanță decât Ucraina.
Referitor la capacitatea de lovire la distanță a flotei ruse, este de interes pentru România să înțeleagă că rușii și-au construit forțele navale astfel încât să obțină efecte strategice prin utilizarea puterii de foc a navelor menținute în apropierea relativă a porturilor sale. Din pozițiile din Crimeea, flota rusă – singura categorie dotată cu racheta de croazieră 3M-14 Kalibr (1.500-2.500 km) – a jucat un rol semnificativ în campania de atac împotriva infrastructurii critice ucrainene.
Efortul Ucrainei de a combate această amenințare a fost unul extraordinar și cu un consum considerabil în rachete. Foarte probabil, cele peste 300 de rachete Storm Shadow/SCALP furnizate Ucrainei și un număr comparativ de rachete de croazieră autohtone Neptun au fost folosite împotriva porturilor și navelor rusești. Mai mult, majoritatea atacurilor ucrainene cu rachete de croazieră au fost precedate de zile de atacuri cu drone.
Concluzii. Spre ce ne îndreptăm?
Suprapunerea conflictului din Ucraina cu procesul întârziat de modernizare a Forțelor Navale Române, ne oferă avantajul de a putea regândi strategia de înzestrare și dezvoltare a acestei categorii de forțe armate pe baza concluziilor trase din războiul în derulare.
Având în vedere vulnerabilitățile demonstrate în Marea Neagră de navele de suprafață, precum crucișătorul Moskva sau navele mari de desant rusești, România ar putea să decidă suspendarea intenției de a mai achiziționa nave mari de suprafață, cel puțin până la stabilizarea conflictului din Ucraina și la elaborarea unei noi doctrine de luptă a Forțelor Navale Române, bazate pe lecțiile învățate din acest război.
O doctrină rezultată după o analiză temeinică a conflictului ar putea foarte probabil să privească dincolo de achiziționarea de corvete și să prevadă o flotă modernă, foarte flexibilă, bazată pe nave de luptă de suprafață mai mici dar mai mai numeroase și cu o putere mare de foc, pe vehicule de suprafață sau subacvatice fără pilot și, deloc de neglijat, pe un sistem de cercetare, supraveghere și recunoaștere integrat performant. S-ar realiza astfel un “leapfrogging”, singura cale prin care forțele noastre navale se mai pot alinia cerințelor actuale de securitate maritimă.
Acest articol reprezintă o opinie.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
