Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România nu recomandă cetățenilor români să părăsească Republica Moldova
News
Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că România nu recomandă cetăţenilor români să părăsească Republica Moldova, precizând că în acest moment nu este cazul pentru o astfel de decizie.
Armata Națională a Republicii Moldova, sursă foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova via Deschide.md
Armata Națională a Republicii Moldova, sursă foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova via Deschide.md

"La nivelul Ministerului de Externe şi al Guvernului am efectuat analiza indicatorilor care ar putea să genereze o astfel de decizie. Nu este cazul în acest moment, nu am recomandat şi nu recomandăm cetăţenilor români să părăsească Republica Moldova. (...) Am discutat (cu premierul Bulgariei - n.r.) această problemă şi în bilateral şi aşa cum a rezultat a fost vorba despre o decizie mai mult tehnică şi, desigur, argumentul ar fi cel legat punctual de Transnistria, dar suntem convinşi că, aşa cum a precizat domnul prim-ministru, odată cu reanalizarea indicatorilor care pot să genereze o astfel de decizie, probabil vom avea o comunicare punctuală", a spus Nicolae Ciucă, în conferinţa de presă comună cu omologul bulgar, Kiril Petkov, şi comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, desfăşurată la Palatul Victoria.

El a fost întrebat despre anunţul Ministerului de Externe bulgar care a recomandat ca cetăţenii bulgari să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

Premierul bulgar Kiril Petkov a afirmat că este vorba despre "o ridicare a riscului din punct de vedere tehnic".

"Noi toţi susţinem Moldova şi vom fi buni parteneri atât pe vreme de criză, cât şi pe calea lor spre UE. Vreau să spun clar acest lucru. Informaţia care a fost răspândită de către Ministerul nostru de Externe ca un nivel de risc şi în prezent aceasta se revizuieşte. A fost o ridicare a riscului din punct de vedere tehnic, aş spune, pentru o anumită regiune. Eu, personal, sper că în curând această poziţie a noastră va fi revizuită, dar noi am dori totuşi să înştiinţăm oamenii din Moldova că există un risc mai mare în acest moment", a explicat Kiril Petkov.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ivan și francezii: Rusia a desemnat Franța principalul său adversar în Europa. Franța joacă un rol cheie în protejarea României și implicit a Alianței
Ursula von der Leyen trece en fanfare de votul de încredere la moțiunea generată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea
Rutte nu exclude cel mai horror scenariu: Există un risc tot mai mare ca Rusia și China să atace coordonat, rușii Alianța în Europa iar chinezii în Taiwan
Șase țări au primit scrisori de informare de la Trump în care erau anunțate că SUA impun tarife. Printre ele și R. Moldova
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, primește interdicție de intrare în România din ”motive ce țin de siguranța națională”, precizează MAE
Taiwanul începe cele mai mari exerciții militare din istorie. Sistemele HIMARS, utilizate pentru prima dată
CEDO a condamnat Rusia pentru doborârea zborului MH17. Rusia, în spatele lovirii avionului de linie Boeing 777 al Malaysia Airlines soldat cu 298 de morți
Dacă aș fi din nou președinte... CNN a lansat o înregistrare audio cu Trump amenințând Rusia și China. ”Aș bombarda Moscova și Beijingul”
Ambasadorul Franței în România: Nu suntem aici să atacăm pe nimeni ci să protejăm Alianța. Puterea nucleară a Franței contribuie la descurajare și la securitatea mondială
Netanyahu s-a întâlnit cu Trump la Casa Albă pentru a doua zi la rând
Între ciocan și nicovală: Companiile germane din industria de apărare spun că vor fi afectate dacă se introduce recrutarea obligatorie
Suedia cumpără muniție de artilerie în valoare de jumătate de miliard de euro de la companii din Germania și Norvegia
Benjamin Netanyahu l-a nominalizat oficial pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace
Rușii își cresc prezența în Armenia? Presat de pierderile din Ucraina, Ministerul rus al Apărării ”umflă” numerele de la Baza 102 de la Gyumri
Încă o moarte suspectă în Rusia: Ministrul transporturilor s-a sinucis la scurt timp după ce a fost demis din funcție. Anterior, acesta a fost guvernator al regiunii Kursk
Ursula von der Leyen și Donald Trump au avut un „schimb bun de opinii” pe subiectul controversat al taxelor vamale
Triplare a numărului de copii uciși și răniți în Ucraina în ultimele trei luni – UNICEF
Liderii BRICS cer Israelului o "retragere completă" din Gaza. Trump amenință cu o taxă suplimentară pentru statele alinate cu BRICS
Moțiune de cenzură pentru demiterea Ursulei von der Leyen cu șanse infime de a trece. Moțiunea, inițiată de un eurodeputat român
România ar putea redeschide Consulatul de la Odesa. "Suntem în strânsă coordonare cu partenerii noştri ucraineni"
Serviciile olandeze de informații: Rusia lansează din drone arme chimice, folosite și în Primul Război Mondial
Beijingul "scapă", pe surse, mesajul principal transmis Europei de ministrul chinez de externe: "Nu ne putem permite ca Rusia să piardă în Ucraina"
F-urile României, umăr la umăr cu avioanele Eurofighter ale Aeronautica Militare pentru protejarea graniței NATO
Reziliență în instituțiile statului: Securitate națională în sensul larg al cuvântului
Putin și Trump au avut o nouă discuție telefonică. Nu vom renunța la obiectivele noastre, i-a spus liderul de la Kremlin lui Trump
China avertizează UE cu privire la pericolul confruntării: „Nu ar trebui să ne considerăm rivali din cauza diferențelor dintre noi”
Serviciu militar obligatoriu pentru femei. Danemarca introduce ”loteria” pentru toți cetățenii de peste 18 ani
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Împrumuturi la comun, soluția pentru accelerarea investiţiilor UE în apărare

Ştiri Recomandate

De unde a început isteria Iron Dome în România? Sistemele Spyder personalizate pentru România vor fi o versiune hibridă cum nu s-a mai văzut
Armata rusă e aproape de un obiectiv important: Încercuirea orașului Pokrovsk. "Un astfel de număr de trupe ar fi suficient pentru a captura unele țări europene"
Monitorizare de la 10.000 de metri altitudine: Echipajele avioanelor AWACS ale NATO detaliază cum s-a schimbat războiul aerian purtat de Rusia împotriva Ucrainei
Politica germană ,,Zeitenwende'' prinde aripi: Germania lansează programul militar pentru drone de atac cu rază lungă de acțiune
Belarus devine ,,atelierul de armament'' al Rusiei: Microcipuri pentru rachetele şi dronele utilizate pe frontul din Ucraina
Franța acuză GRU-ul rus de atacuri cibernetice coordonate. Gruparea APT28, responsabilă și pentru atacul asupra Bundestagului din 2023
Noul front nedorit al Ucrainei: Cum războiul cu drone creează operatori pentru cartelurile de droguri din America Latină
Transformarea Bundeswehr-ul în cea mai puternică armată convențională din Europa: Germania pregătește comenzi-record pentru blindate Boxer, Patria și avioane Eurofighter
JAS 39 Gripen a primit botezul focului. Cum s-au descurcat avioanele Gripen în primele misiuni reale de luptă
Iranul „așteaptă” următoarele lovituri ale F-35I cu sisteme rusești S-400. Rusia a livrat S-400, într-o mișcare menită să schimbe radical echilbrul de putere în regiune
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Polonia a reținut 32 de persoane pentru sabotaj. Rețeaua, coordonată de serviciile rusești, iar metodele au fost încercate și în România
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
Caz frapant la Kiev: A fost dejucat un atentat FSB; atacatorul credea că lucrează pentru serviciile secrete ucrainene
Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România
Avioanele Su-35 vânează F-16 în Ucraina. În premieră rușii au aruncat în luptă Su-35 cu noile rachete aer-aer R‑77M
Soldați americani ai Diviziei 101 Aeropurtate (Air Assault) participă alături de militari români la un exercitiu terestru și aerian la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, România, 28 iulie 2022. Sursa Foto: dvidshub.net.
EXCLUSIV
Pivotul SUA spre Pacific lasă Europa în fața unei dileme strategice: Există cu adevărat o intenţie reală de reducere cu 30% a numărului trupelor americane?
Nepotrivită pentru război: Infrastructura Europei, o vulnerabilitate strategică în fața unui conflict de mare intensitate declanşat de Rusia
”Operațiunea militară specială continuă”. Kremlinul răspunde ultimatumului scurtat al lui Trump
Fostul șef al CIA, îndemn pentru statele occidentale: Un armistițiu în Ucraina necesită împingerea forţelor ruse pe front şi nimic altceva
Belgia, Franța și Marea Britanie, misiune de supraveghere aeriană deasupra Mării Negre (FOTO): Scopul a fost „întărirea securității europene în apele internaționale''
Coreea de Nord declară discuțiile de denuclearizare "MOARTE", cerând SUA să accepte "noua realitate" a statutului său nuclear
În căutarea unui "poligon Ucrainean": Armata SUA se luptă cu echipamente învechite și birocrație în testarea dronelor
Turcia deja a dat lovitura cu Kaan pe piața externă. Prima țară care pune pe masă un contract gigant pentru 48 de avioane Kaan de generația a 5-a
Rusia recunoaște că NATO poate captura ușor Kaliningradul, dar amenință cu un Iskander de ”0,5 - 50 de kilotone”
Un luptător de elită ucrainean explică cum războiul Rusiei a schimbat tot ce știam: „Nu există tanc care să reziste dronelor. Voi nu sunteți încă pregătiți”
Trump a „spart” clepsidra: De la 50 la 10-12 zile. Președintele SUA a scurtat termenul acordat Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina
S-a aprins becul roșu în stocuri însă Rusia nu renunță nici la T-72. Cifrele nu mint: Capacitatea Rusiei de a lupta e pompată de pe Axă
Concluzii îngrijorătoare: SUA au folosit în 12 zile producția pe 10 ani a sistemelor imbatabile THAAD, pentru a intercepta rachetele iraniene
Cum s-a încheiat o bătălie rară între un tanc rusesc și unul ucrainean care au ajuns față în față pe linia frontului (Video)
IDF nu dă niciun centimetru înapoi. Netanyahu: Ofensiva din Gaza nu se va termina până la eliminarea definitivă a Hamas și eliberarea tuturor ostaticilor
pixel