Grecia a făcut un pas decisiv pentru a-și consolida hegemonia tehnologică în flancul sud-estic al NATO, aprobând un program ambițios care va transforma Forțele Aeriene Elene într-unul dintre cei mai puternici operatori de F-16 din lume.
Bombardierul strategic Tupolev Tu-95MSM va efectua primul său zbor de testare înainte de sfârșitul lunii august, l-a informat luni președintele corporației United Aircraft Corporation (UAC), Yuri Slyusar pe președintele rus Vladimir Putin, transmite TASS.
"Sper că noul nostru bombardier puternic Tu-95 va zbura deasupra Taganrog înainte de sfârșitul lunii august", a mai spus directorul executiv.
Bombardierul strategic Tu-95MS a fost construit pentru a realiza misiuni de luptă şi pentru a lovi ţinte în regiuni militare și geografice îndepărtate.
Bombardier strategic Tu-95 a intrat în serviciu pentru prima dată în 1956 și rămâne o parte importantă a forțelor aeriene cu rază lungă de acțiune a Rusiei. Bombardierul este cunoscut în rapoartele militare occidentale sub numele de Bear (Ursul). La momentul introducerii sale în dotarea armatei, a fost singurul bombardier sovietic, care putea ajunge în Statele Unite fără realimentare în timpul zborului. Tu-22 este o platformă supersonică fost-sovietică pentru transportul bombelor și rachetelor cu rază lungă de acțiune, având aripi cu geometrie variabilă. În ciuda faptului că se află în operare încă din anii '60, au suferit o serie de modificări și rămân utilizabile, în principal datorită gamei largi de rachete și bombe pe care le pot transporta.
Actuala versiune a bombardierului este Tu-95MS (denumirea occidentală fiind Bear-H), a intrat în serviciu în 1984 și a fost produs până în 1992.
Citește și: Rusia începe modernizarea bombardierelor strategice
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Grecia a făcut un pas decisiv pentru a-și consolida hegemonia tehnologică în flancul sud-estic al NATO, aprobând un program ambițios care va transforma Forțele Aeriene Elene într-unul dintre cei mai puternici operatori de F-16 din lume.
Statele Unite au lansat o solicitare urgentă și discretă către guvernul libanez pentru returnarea unei bombe ghidate de tip GBU-39, care nu a explodat în timpul unui raid aerian israelian asupra Beirutului. Oficialii de la Pentagon se tem că tehnologia avansată aflată în muniția intactă ar putea ajunge în laboratoarele de inginerie militara ale Rusiei sau Chinei, compromițând secrete militare americane importante.
Într-un incident descris de oficialii Pentagonului drept un exemplu rar de „curaj în luptă”, un pilot al Forțelor Aeriene ale SUA a reușit să supraviețuiască unui atac continuu de rachete inamice timp de 15 minute, efectuând manevre la limita rezistenței fizice umane. Detaliile au ieșit la iveală săptămâna trecută, odată cu decernarea medaliei Silver Star locotenent-colonelului William Parks, într-o ceremonie care a ridicat vălul de pe operațiunile aeriene riscante desfășurate de Statele Unite în Orientul Mijlociu în cursul acestui an.
Mai mulți utilizatori de pe rețelele de socializare au semnalat faptul că, în ultima perioadă, Aviația cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) din cadrul Forțelor Aerocosmiceruse și-a schimbat din nou tacticile utilizate în ceea ce privește loviturile cu rachete de croazieră Kh-101 asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei.
Rivalitatea aeriană dintre Statele Unite și China se reflectă cel mai clar în comparația dintre cele mai noi avioane de generația a cincea ale celor două superputeri, Chengdu J-20 „Mighty Dragon” și F-35 Lightning II.
Compania Thales a lansat recent o nouă capacitate de instruire care permite integrarea dronelor într-un sistem de live training, adică exerciţii militare reale, augmentate cu elemente simulate.
Aviația militară a României, și cea aliată, nu a mai evoluat azi la verticală în timpul paradei dedicată Zilei Naționale a României. Fapt care, din nou, a stârnit o dezbatere privind capacitatea avioanelor F-16. Teza principală e, desigur, „avioane care au costat sute de milioane de euro nu pot decola în condiții meteo nefavorabile”.
Achiziția avioanelor de luptă Saab Gripen de către Columbia a intrat într-o nouă etapă de tensiune politică, după ce procuratura columbiană a solicitat Ministerului Apărării explicații complete privind contractul în valoare de peste 16 trilioane de pesos, echivalentul a aproximativ 3,1 miliarde de euro.
Invalidând calculele strategice care au dictat politica de apărare americană în ultimele decenii, președintele Donald Trump a anunțat, pe 27 noiembrie 2025, o decizie care remodelează doctrina de descurajare a Statelor Unite: achiziția de noi bombardiere B-2 Spirit.
Într-o perioadă în care atenția globală este fixată pe linia frontului din estul Ucrainei, o altă bătălie, mai subtilă dar infinit mai periculoasă, se desfășoară în spațiul aerian al nordului Europei. Fotografiile recente publicate de Forțele Aeriene Suedeze, surprinzând un bombardier strategic rusesc Tu-22M3 deasupra Mării Baltice dezvăluie o realitate incomodă pentru strategiile de apărare ale NATO: Rusia nu doar că își menține capacitatea de proiecție a forței nucleare și convenționale, dar reușește să-și regenereze flota de bombardiere în ciuda sancțiunilor, testând reacţia statelor baltice şi scandinave.
Negocierile dintre Sudan și Rusia pentru achiziția de avioane de luptă Su-30 sau Su-35 au depășit stadiul de simplă tranzacție militară, transformându-se într-un troc strategic definitoriu pentru viitorul Africii de Nord-Est.
Polonia nu mai așteaptă de mult timp ca securitatea europeană să fie desenată în cancelariile vestice, ci își construiește metodic statutul de pilon central al NATO pe Flancul Estic. Semnarea recentului contract pentru rachetele AIM-120D-3 este o altă declarație de intenție despre cum va arăta doctrina de apărare a Poloniei în următorul deceniu.
O dronă de tip MQ-9 Reaper prăbușită în aceste zile a fost de fapt doborâtă de US Army, lucru confirmat de forțele armate ale Statelor Unite ale Americii.
Rușii sunt într-o ofensivă totală de promovare a avionului lor de generația a cincea iar Serghei Bogdan, șeful serviciului de zbor al Biroului de Proiectare Sukhoi, producătorul Su-57, transmite în cadrul salonului aviatic Dubai Airshow că designul și capabilitățile Su-57 vor continua să fie îmbunătățite pe baza experienței reale de luptă. Rușii subliniază gradul „fără precedent” de testare în condiții de război pe care avionul l-a acumulat în teatrul ucrainean, dar aici sunt semne mari de întrebare.
Într-un război de uzură în care logistica a devenit la fel de vitală ca sistemele de arme balistice, mărturia recentă a unui pilot ucrainean care operează de pe avioanele franceze Mirage 2000-5 oferă o radiografie rară a modului în care tehnologia occidentală este integrată în infrastructura defensivă a Ucraina. Procentul înaintat de pilot, o rată de interceptare de 98% împotriva amenințărilor aeriene rusești, este impresionant din punct de vedere statistic, însă ascunde o vulnerabilitate structurală pe care Ucraina încearcă disperată să o acopere: lipsa capacității de a proiecta forță la distanță mare.
Opțiunile Egiptului și Emiratelor Arabe Unite pentru avioane de generația a cincea, după ce Algeria a achiziționat Su-57E.
Pentru armatele arabe, care se confruntă cu provocări precum tensiunile la frontieră, amenințările teroriste și concurența regională, avioanele de vânătoare de generația a cincea reprezintă un instrument aproape vital pentru menținerea echilibrului strategic și sporirea descurajării.
Puterea aeriană a Europei evoluează, iar România contribuie la definirea viitorului acesteia. Cu escadroane de F-16 și un număr tot mai mare de piloți pregătiți, sprijiniți de expertiza de training a Lockheed Martin, România consolidează flancul estic al NATO și extinde cooperarea în zona Mării Negre.
Avioane Eurofighter Typhoon aliate au interceptat în premieră în ultimii cinci ani un Tupolev Tu-134A-4 al Forțelor Aerospațiale Ruse. Tu-134A-4, supranumit și „Perla Neagră”, e o prezență rară și a fost interceptat la finalul săptămânii trecute de avioane Eurofighter italiene aflate în misiune de Poliție Aeriană în statele baltice.
Potrivit unor surse de pe rețelele de socializare, cele trei bombardiere strategice de tip B-52H Stratofortress aparținând Forțelor Aeriene ale SUA au părăsit Baza Aeriană Morón din Spania și au revenit în Lousiana, la Baza Aeriană Barksdale.
Presa chineză a ridicat întrebări cu privire la motivul pentru care cooperarea privind avionul de vânătoare J-10C a stagnat atât de repede, mai ales după apariția sa notabilă în Egipt. Anul trecut, șapte aeronave J-10C, împreună cu avionul de transport greu Y-20, au participat la primul exercițiu aerian comun dintre cele două țări.
Programul de modernizare a Forțelor Aeriene Germane a trecut de la stadiul de planificare la execuția industrială concretă în această săptămână, odată cu intrarea oficială a primului avion de luptă F-35A Lightning II în faza de asamblare finală la uzina Lockheed Martin. Evenimentul reprezintă semnalul tranziției definitive a Germaniei de la stat utilizator al unor platforme aeriene moștenite din perioada Războiul Rece către o postură de descurajare credibilă, de generația a cincea, în inima Europei.
Federația Rusă a anunțat oficial stadiul dezvoltării noului avion de vânătoare Su-75 Checkmate, prezentat pentru prima dată în 2021.
Tensiunile aeriene de pe Flancul Estic al NATO au atins un nou vârf în noaptea de 23 spre 24 noiembrie, forțele aeriene aliate și române executând ieșiri succesive de interceptare și monitorizare. Federația Rusă a reluat campania agresivă de lovituri cu drone asupra infrastructurii critice ucrainene din porturile dunărene, la o distanță critică față de teritoriul României.
Rusia a anunțat oficial că este pregătită să furnizeze Indiei avioane de vânătoare Su-57, cea mai avansată aeronavă stealth a industriei aeronautice, și să transfere tehnologia aferentă fără nicio restricție către India, inclusiv codul sursă. Un lucru rarisim în contractele militare, dar care paradoxal ar putea însemna salvarea programului Su-57 rus care întâmpină mari probleme și întârzieri în ultimii ani.
U.S. Army a dezvăluit oficial capacitățile de luptă împotriva dronelor ale elicopterelor de atac AH-64E Apache Version 6 (V6). Acestea au fost testate cu succes în timpul unui exercițiu major numit Operation Flyswatter. Exercițiul a testat abilitatea elicopterelor de atac Apache modernizate în versiunea V6 de a detecta, urmări și neutraliza o gamă variată de sisteme aeriene fără pilot (UAS).
Drona de luptă Bayraktar Kizilelma, dezvoltată de Turcia, a realizat cu succes o etapă definitorie în aviația militară mondială, după ce a executat un atac aer-aer simulat împotriva unui avion F-16 al Forțelor Aeriene Turce. Anterior, Kizilelma zburase în formație cu F-ul turc.
Companiile ucrainene din sectoarele critice vor putea cumpăra și utiliza sisteme anti-aeriene. Costurile vor cădea în sarcina companiilor.
De la sosirea lor istorică în august 2024, avioanele F-16 nu au rămas doar piese de muzeu sau simple instrumente care să ridice moralul ucrainenilor, aşa cum anticipau mulţi analişti militari. Datele recente confirmă o realitate care deranjează acolo unde cu adevărat este nevoie, la Moscova: avioanele occidentale au devenit coloana vertebrală a apărării și ofensivei Kievului.
Emiratele Arabe Unite se află în negocieri avansate cu Franța privind un parteneriat comun pentru dezvoltarea avionului de vânătoare Rafale F5 și a dronei de luptă care va lucra conjugat cu avionul, bazându-se pe relația de patru decenii dintre cele două țări în domeniul forțelor aeriene.
Aceste discuții ar putea oferi Abu Dhabiului un rol direct în conturarea unuia dintre cele mai ambițioase programe de drone de luptă fără pilot din Europa, cu implicații clare pentru puterea aeriană din Golf.
Multă vreme s-a vorbit despre F-22 Raptor la timpul trecut. A fost catalogat drept o „regină a hangarului”, o bijuterie tehnologică prea scumpă pentru a fi riscată și prea specializată pentru războaiele de contrainsurgență din ultimele două decenii. S-a spus chiar că zilele îi sunt numărate, urmând să fie ,,pensionat’’ pentru a face loc programului F-35 sau viitorului NGAD (Next Generation Air Dominance).
„Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare”, a zis Donald Trump.
Escadrila 48 Vânătoare din cadrul Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii e formată din 16 avioane F-16 Fighting Falcon livrate pe parcursul anului trecut din Norvegia. Avioanele fac parte din cele 32 achiziționate de România din statul nordic, dar provocarea modernizării bazei de aici și pregătirea facilității pentru a opera avioane F-16 a fost un proces complex. Realizat înainte de termen.
Înlăturarea lui Nicolas Maduro ridică întrebarea privind motivele din spatele intervenției americane în Venezuela. Răspunsul scurt ar fi reîmpărțirea sferelor de influență.
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat.
Rusia este profund îngrijorată şi condamnă "actul de agresiune armată" împotriva Venezuelei comis de Statele Unite, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, relatează agențiile Agerpres, AFP și Reuters.
SUA au mărit comanda pe care au făcut-o companiei Raytheon pentru producția de rachete de croazieră Tomahawk în versiunea Block V, aceasta fiind de altfel și cea mai avansată versiune a temutelor rachete de croazieră americane. Există doi aliați care au depus comenzi și pentru care cel mai probabil s-a luat această decizie.
Președintele Donald Trump a anunțat în urmă cu puțin timp că forțele speciale ale SUA l-au capturat pe dictatorul Nicolas Maduro care a fost deja scos din Venezuela.
Donald Trump a anunțat capturarea lui Nicolas Maduro și a soției sale, în urma unei operațiuni spectaculoase a Armatei americane în Venezuela.
Explozii puternice, însoţite de sunete asemănătoare unor survolări, s-au auzit în jurul orei locale 02:00 (06:00 GMT) sâmbătă la Caracas, Venezuela.
Senatorul republican Mike Lee a declarat sâmbătă că a discutat la telefon cu secretarul de stat american Marco Rubio, care i-a spus că acţiunea SUA în Venezuela "se încadrează probabil în autoritatea inerentă a preşedintelui (Trump), în temeiul Aticolului II din Constituţie, de a proteja personalul american de un atac iminent", relatează agențiile Agerpres și DPA.
SUA desfășoară în aceste momente o operațiune militară în Venezuela. Pe cerul capitalei statului sud-american au putut fi observate inclusiv mai multe elicoptere militare ale Forțelor pentru Operații Speciale (FOS) americane, după ce o serie de explozii majore s-au înregistrat în mai multe orașe din Venezuela. Regimul Maduro a confirmat atacul și a declarat stare de urgență.
Rușii folosesc intens în încercarea de a găsi clienți externi pentru avionul lor de generația a 5-a Su-57, ceea ce în România a devenit deja o frază celebră: „E doar strategie de marketing”. În acest sens, Su-57 e prezentat pe piața externă ca fiind un „avion mai sigur decât F-35 Lightning II” american.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat vineri că intenţionează să îl înlocuiască pe actualul ministru al apărării, Denis Şmigal, şi să îl numească în această funcţie pe Mihailo Fedorov, în prezent ministru al transformării digitale şi prim-vicepremier, în vârstă de 34 de ani.
Întreaga echipă DefenseRomania vă urează un călduros „La mulți ani!” și un 2026 plin de realizări pe plan personal și profesional. Publicația noastră termină anul 2025 cu cifre care nu doar că ne onorează, dar ne și obligă să devenim și mai buni, cifre care vi se datorează în totalitate vouă. DefenseRomania e mai mult decât un proiect, e o comunitate din care facem parte cu toții.
Serviciul de Informații Externe (SBU) din Ucraina a avertizat, pe 02 ianuarie, că Rusia ar putea pregăti “o provocare la scară largă cu victime umane”, ca parte a eforturilor sale de a perturba negocierile de pace mediate de SUA.
Presa arabă a dezvăluit că a obținut documente și înregistrări audio privind mișcări secrete conduse de figuri proeminente din regimul Assad. Aceste mișcări au ca scop reorganizarea rândurilor și lansarea de operațiuni militare în regiunea de coastă siriană, în încercarea de a remodela peisajul de securitate și de a contesta autoritatea actuală din țară.
Ucraina rezistă de aproape patru ani invaziei pe scară largă a Rusiei și, în ciuda dificultăților din Est, situația pe front e mai degrabă blocată de aproape doi ani. Beneficiind și de tehnică militară occidentală, deși multe echipamente au fost livrate în număr mic, ucrainenii au reușit în cei aproape patru ani de război să-și dezvolte industria de apărare, azi o mare parte din tehnică fiind de producție autohtonă, în cazul dronelor ucrainenii excelând. Dar care sunt cele mai așteptate arme din 2026?
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrski, într-un interviu acordat postului Kanal 24, în una din ultimele zile ale anului trecut, a făcut bilanțul pe 2025 și a numit obiectivele pentru noul an. După ce, pe 1 ianuarie, a prezentat declarațiile lui Sirski privind cele mai relevante operații ucrainene din 2025, Defense România relatează, în acest articol, despre cele mai recente transformări ale armatei ucrainene și cum va aborda ea anul 2026.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că i-a cerut lui Kirilo Budanov, șeful agenției ucrainene de informații militare (GUR), să devină noul său șef de cabinet, ocupând astfel postul vacant de câteva săptămâni, rămas în urma demisiei ''mâinii drepte'' a lui Zelenski, Andrii Yermak, implicată într-un scandal de corupție.
Un consilier al liderului suprem al Iranului, Ali Larijani, l-a avertizat vineri pe Donald Trump cu privire la riscul de "destabilizare" în Orientul Mijlociu, în urma unei declaraţii a preşedintelui american, care a spus că Statele Unite ar putea "veni în ajutorul" protestatarilor dacă autorităţile recurg la violenţă, relatează Agerpres și AFP.
După decenii de începuturi ratat și miliarde de dolari risipite pe proiecte anulate, Pentagonul pare să fi găsit în sfârșit formula câștigătoare pentru a trimite legendarul blindat M2 Bradley la pensie. Anul fiscal 2026 se anunță a fi momentul potrivit în care XM30 trece de la faza de „concept digital” la construcția primelor prototipuri fizice și validarea lor riguroasă în condiții de teren.
Industria de apărare din Turcia a atins un nou record privind exporturile, reușind să parafeze contracte de armament majore în Europa, atât în Estul bătrânului continent, cât și în Vest unde Spania a parafat acordul pentru avioane de antrenament turcești Hurjet, un pas fără precedent în Europa pentru industria aeronautică turcă.
Dezvăluirile recente publicate de The New York Times scot la suprafață o schimbare fundamentală în modul în care Statele Unite au decis să gestioneze conflictul din Ucraina pe parcursul anului 2025. Nu mai asistăm la o simplă susținere a rezilienței ucrainenilor, ci la o implicare directă a CIA în coordonarea unei campanii de paralizie industrială.
Ucraina a desfășurat două sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot pentru a-și proteja orașele și infrastructura critică, a anunțat Ministerul Apărării pe site-ul său pe 01 ianuarie.
La capitolul personal, trupele ruse înregistrează de șase ori mai multe decese decât cele ucrainene și nu mai pot recruta oameni care să-i înlocuiască pe cei pierduți.
Dacă cineva se mai îndoia că războiul din Ucraina se poartă la fel de dur în spațiul informațional și în conturile bancare ale serviciilor de informații ca și în tranșeele din Zaporojie, un eveniment petrecut azi, 1 ianuarie 2026, a oferit un răspuns clar.
Decizia Israelului de a recunoaște Somalilandul ca stat independent a stârnit controverse internaționale ample și critici aspre din partea multor țări, inclusiv Egipt, Somalia, Turcia, China și alte câteva. Somalilandul, care s-a separat de Somalia din 1991, s-a bucurat de o stabilitate relativă, până la decizia Tel Avivului de a-l recunoaște .
Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a anunțat, pe 30 decembrie 2025, retragerea tuturor forțelor militare rămase din Yemen, o decizie luată pe fondul unei crize acute cu Arabia Saudită și al presiunilor venite din partea conducerii yemenite.
Germania a făcut un prim pas oficial către lansarea producției pe scară largă a rachetei de croazieră Taurus, prin semnarea unui acord între Bundeswehr și compania Taurus Systems GmbH pentru pregătirea unei linii de producție pe teritoriul german. Inițiativa vizează varianta modernizată Taurus Neo și marchează o schimbare importantă în abordarea Berlinului privind refacerea capacităților de lovire la mare distanță, după ani în care stocurile de muniții de precizie au fost limitate.
Ne aflăm la începutul anului 2026, în pragul trecerii catre cel de-al cincilea an de război pe scară largă in Ucraina, iar discursul de Revelion al lui Volodimir Zelenski a aruncat în spațiul public o veste care, la prima vedere, pare dătătoare de speranță: „90% din acordul de pace este gata”.
La începutul anului 2026, analiștii și experții militari ucraineni ne prezintă o realitate incontestabilă: campaniile militare din 2025 au demonstrat că superioritatea tehnologică tradițională nu mai garantează imunitatea activelor strategice pe câmpul de luptă modern.
Programul Sistemului de luptă aerian al viitorului (SCAF) care ar trebui să ducă la construcția unui viitor avion de luptă european franco-german e în moarte clinică din cauza unei dispute tot mai ample între Paris și Berlin. În acest sens nemții caută alternative și planuri de rezervă, iar o astfel de alternativă e un viitor avion de luptă construit cu suedezii de la Saab, producătorul JAS 39 Gripen. Însă Saab pune condiții.