Rusia, reacție după declarația ministrului Leș: România încearcă să își sporească importanța în cadrul NATO
Rusia a răspuns declarațiilor făcute de ministrul Apărării Gabriel Leș care a afirmat că România se confruntă în regiunea Mării Negre cu o serie de provocări din partea Federației Ruse.
Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a declarat miercuri că 'nimic concret' nu se află în spatele declaraţiilor făcute marţi seara de ministrul român iar țara noastră încearcă să își „sporească importanța în ochii aliaților din NATO”.
'În spatele acestor declaraţii nu se află nimic concret, altfel totul s-ar fi demonstrat cu mult timp în urmă', a declarat Kosaciov, pentru publicația Vzgliad, apropiată puterii de la Moscova.
'Întreaga logică a comportamentului noilor aderenţi la NATO, iar România face parte dintre aceştia, constă în a menţine în actualitate la un grad maxim tema presupusei ameninţări militare care ar proveni din partea Rusiei şi, prin aceasta, de a-şi spori propria importanţă în ochii aliaţilor din NATO', a declarat Kosaciov, afirmând că 'niciun fel de fapte' concrete nu stau în spatele declaraţiilor făcute de ministrul Gabriel Leş, potrivit căruia România se confruntă cu 'provocări' ale Rusiei în Marea Neagră.
Rusia acuză România de ”comportament distructiv”
'În această situaţie, României nu-i rămâne decât să demonstreze loialitate maximă actorului principal în aceste construcţii - Statele Unite ale Americii. Aşa se explică şi instalarea elementelor sistemului antirachetă american pe teritoriul României şi o linie consecventă de a nu contribui la soluţionarea problemelor din Moldova vecină şi multe alte elemente ale unui astfel de comportament distructiv', susţine Konstantin Kosaciov, în acest atac la adresa Bucureştiului pe două teme sensibile pentru Moscova: baza antirachetă de la Deveselu şi relaţia cu Republica Moldova.
În acest context, publicaţia Vzgliad aminteşte că nave ale unor ţări NATO, care nu sunt riverane, vizitează cu regularitate Marea Neagră. În ianuarie, distrugătorul american USS Donald Cook s-a aflat în Marea Neagră, precum şi nava americană de desant 'USS Fort McHenry' (LSD-43).
Potrivit observatorilor din regiune, situaţia în zona Mării Negre s-a tensionat după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014 şi demersurile Moscovei de a transforma Crimeea 'într-un portavion hipermilitarizat' ca în perioada sovietică.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News