Rusia spune că războiul se poate termina într-o singură zi dacă Armata Ucrainei ar capitula în fața Moscovei
Kremlinul a declarat marţi că ofensiva sa în Ucraina se va termina atunci când autorităţile şi armata ucrainene vor capitula, relatează Agerpres, care citează France Presse.
'Partea ucraineană poate pune capăt (conflictului) chiar în decurs de o zi. Ea trebuie doar să ordone unităţilor naţionaliste şi soldaţilor ucraineni să depună armele şi să pună în aplicarea toate condiţiile stabilite de Rusia. Atunci totul se va termina într-o singură zi', a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Niciun termen şi niciun calendar nu a fost stabilit de partea rusă: 'Ne orientăm după declaraţiile preşedintelui nostru', a spus Peskov în cursul unei conferinţe de presă.
Rușii spun că războiul și invadarea Ucrainei decurg conform planului
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a asigurat din nou că 'operaţiunea militară specială' - aşa cum denumesc oficial autorităţile ruse războiul declanşat de ele în Ucraina - 'se desfăşoară după plan'.
Reprezentantul Kremlinului a reacţionat astfel la afirmaţii atribuite preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în faţa şefilor de stat şi de guvern luni la summitul G7 din Germania, în care le ceruse 'să facă maximum' pentru a pune capăt războiului în Ucraina înainte de sfârşitul acestui an.
Rusia a lansat o vastă ofensivă militară în Ucraina la 24 februarie pentru 'demilitarizarea' şi 'denazificarea' ţării vecine, acuzând-o de un pretins genocid împotriva populaţiei rusofone, notează AFP.
Rezistenţa încrâncenată a forţelor ucrainene a forţat Rusia să-şi revizuiască ambiţiile (de a cuceri întreaga Ucraină) şi să se concentreze pe estul ţării. Luptele în Donbas sunt deosebit de înverşunate, iar trupele ruse avansează lent.
Negocierile de pace se află în impas de mai mult timp, fiecare dintre tabere dând vina una pe alta, potrivit agenţiei franceze de presă.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News