Rușii adâncesc misterul și dau publicității prima imagine a noului avion de luptă. Marea întrebare: Avion real sau machetă?
Compania rusă Rostec a dat publicității prima imagine cu ceea ce rușii anunță a fi un nou avion de luptă pe care îl vor dezvolta în paralele cu programul Su-57.
United Aircraft Corporation (UAC), parte a Rostec, va prezenta noul produs în cadrul expoziției de armament MAKS-2021 care va avea loc săptămâna viitoare în apropiere de Moscova.
Despre subiect DefenseRomania a scris în aceste zile. Un expert rus e de părere că avioanele vor fi un răspuns al Federației Ruse pentru F-35 iar principalul scop al programului va fi intrarea cu noua aeronavă pe piața externă. Pe de altă parte mult așteptatul avion e văzut și ca un înlocuitor al MiG-29.
Însă acestea sunt pure speculații. Pe data de 20 iulie 2021, în cursul săptămânii viitoare, chiar în prima zi a expoziției, rușii de la Rostec vor prezenta aeronava.
Interesant e că în pofida zvonurilor cu privire la program, Rostec a reușit să țină departe de presă date despre noul avion. Știm că aeronava va fi dezvoltată pe baza tehologiei de care dispune Federația Rusă și că se vrea a fi un multirol ușor.
Rostec a dat publicității un clip de prezentare al MAKS 2021, un clip de aproximativ 30 de secunde, unde, fugitiv, poate fi observată umbra unei noi aeronave care zboară desupra apei. E bineînțeles o imagine concept, dar mesajul din finalul videoclipului de prezentare e cât se poate de sugestiv „Coming soon” (n.r. - urmează în curând).
Și totuși, azi au apărut primele imagini foto reale cu avionul. Cel mai probabil un fotograf a reușit să surprindă ceea ce pare a fi noul avion de generația a V-a al Federației Ruse, dezvoltat în paralele cu programul Su-57. Pe imagine se poate observa un avion peste care se află trasă o prelată, în momentul în care e scos dintr-un hangar pe aeroportul rus Zhukov.
Ulterior, după ce imaginile s-au răspândit pe rețelele de socializare, Rostec a dat publicității a redistribuit fotografia, pe care a atașat mesajul „Wanna see me naked?” (n.r. - Vreți să mă vedeți dezvelit?”).
Marea întrebare este desigur dacă în pozele prezentate e o machetă a unui avion ori e o aeronavă reală. Și, bineînțeles, cât de avansat este programul.
Multe răspunsuri vor veni săptămâna viitoare, în momentul în care începe expoziția MAKS 2021.
CITEȘTE ȘI: Rusia va prezenta un nou avion de luptă. Misteriosul proiect ar trebui să stopeze hegemonia F-35 și să înlocuiască MiG-29
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News