Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rușii recunosc că le ard avioanele pe aerodromuri din cauza rachetelor occidentale. Soluția? Un amplu proiect pentru construirea de hangare speciale
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Atacurile Ucrainei cu drone și chiar rachete asupra obiectivelor militare ruse de pe teritoriul Federației Ruse nu mai pot fi negate nici măcar de Moscova.
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru

În special aceste ținte au fost fie rafinării, fie baze militare ruse. Nu de puține ori rușii au pierdut tehnică importantă după ce ucrainenii au reușit să lovească la sute de kilometri în adâncimea teritoriului rus. 

Chiar în acest weekend dronele ucrainene au lovit în dimineața de sâmbătă baza aeriană „Millerovo”. Imaginile de după incident au surprins un incendiu major la depozitul de combustibil pentru avioane. Date indică și faptul că au fost pierdute inclusiv avioane de către ruși ca urmare a atacului. Baza atacată se află la o distanță de aproximativ 150 de kilometri de linia frontului.

Dar acesta e doar cel mai recent caz, de-a lungul ultimului an nenumărate obiective militare ruse au devenit ținta dronelor și rachetelor ucrainene.

 

Rușii recunosc că le ard avioane din cauza rachetelor occidentale și pregătesc hangare speciale pentru a le proteja

 

3. Aviația mi... (rusia-aviatia-militara_59384500.jpg)

Aviația militară rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat construirea de hangare speciale pentru protejarea avioanelor pe aerodromurile militare rusești. Motivul? Îl anunță chiar publicația rusă de propagandă pro-război Vzglyad, care spune că avioanele s-au dovedit vulnerabile în fața rachetelor occidentale de mare precizie.

Vloggerul militar Alexander Kots a avut o discuție cu Andrei Belousov, ministrul Apărării de la Moscova, în care oficialul rus a confirmat faptul că va fi demarat un program amplu privind construcția de hangare speciale care să poată proteja aviația militară rusă împotriva dronelor și rachetelor occidentale.

Ucraina, deși nu toate statele aliate au dat undă verde pentru lovirea teritoriului rus, dispune de rachete moderne precum Storm Shadow / SCALP sau ATACMS care pot lovi cu precizie. Odată cu venirea avioanelor F-16, dacă va fi transferat și armament modern, capacitatea Ucrainei de a lovi Rusia va crește. Cu toate acestea, ucrainenii până în prezent au folosit mai mult dronele decât rachetele în atacuri asupra obiectivelor militare ruse.

„Vineri, Andrei Belousov (n.r. - Ministrul rus al Apărării) m-a asigurat că deja a fost întocmit un program pentru aerodromurile și cu siguranță vor fi construite hangare speciale pentru a adăposti avioanele”, a vloggerul rus, potrivit sursei citate.

 

Ucrainenii au lovit chiar și la 800 de kilometri distanță de front, baza Engels unde Rusia dislocă bombardiere Tu-95 și Tu-160

 

2. Imagini di... (bombardier-strategic-rus-tu-95-avariat_77867800.jpg)

Imagini din satelit cu un bombardier strategic ruses Tu-95 avariat la baza aeriană militară rusă din Engels, Saratov.

Rusia a interceptat deja drone de mai multe ori în regiunea Saratov, unde se află aerodromul militar Engels-2. Pe acest aerodrom sunt staționate bombardiere strategice utilizate pentru atacuri cu rachete asupra Ucrainei.

Baza aeriană Engels-2 este situată la peste 630 de kilometri de Ucraina și găzduiește bombardierele strategice Tu-95 și Tu-160 din epoca sovietică, care lansează în mod regulat atacuri cu rachete de croazieră asupra Ucrainei. Bombardierele lansează rachetele din spațiul aerian rusesc, dincolo de raza de acțiune a sistemelor de apărare aeriană ucrainene.

În luna ianuarie a acestui an, așa cum preciza și DefenseRomania la vremea respectivă, două drone ucrainene au lovit baza Engels-2.

Amintim că la începutul lunii octombrie 2023, s-a raportat că rușii realizau schițe ale unor bombardiere strategice Tu-95MS la baza aeriană Engels. Judecând după imaginile din satelit, două schițe ale lui Tu-95MS au fost desenate pe locurile de garare destinate bombardierelor rusești ca măsură de protecție.

Mai recent în aprilie Dronele ucrainene au atacat în Rusia aerodromul militar Morozovsk din regiunea Rostov, dar și aerodromurile Engels din regiunea Saratov și Yeisk (regiunea Krasnodar).

CITEȘTE ȘI: Pentru prima dată bombardiere strategice americane B-52 operează în România. ROAF anunță prezența americană ca fiind o „zi istorică”


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
Avioanele Gripen, târâte într-un scandal de corupție. Cum e explicat prețul de 183 de milioane de euro pentru un singur avion
Renașterea „Fantomei”: De ce reactivează Statele Unite linia de producție a bombardierului B-2 Spirit și ce trădează această decizie despre întârzierea B-21 Raider
Sfidare la granița UE: Rusia a ridicat deasupra Balticii un bombardier strategic proaspăt modernizat, având la bord o rachetă de croazieră activă
Sudanul forțează achiziția de avioane Su-35 în schimbul accesului strategic al Rusiei la Marea Roșie
F-35-ul polonez primește „colții” necesari pentru a impune respect în spațiul aerian: A fost semnat acordul de 500 de milioane de dolari cu SUA pentru rachete AIM-120D-3
De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5

Ştiri Recomandate

Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
pixel