Rușii spun că Su-57 vor avea noi sisteme de comunicații. Până în prezent flota de „generația a V-a” rusă e formată din 5 avioane
Federația Rusă dispune de cinci avioane operaționale de tip Su-57, despre care rușii spun că sunt de generația a 5-a, în pofida faptului că unii experți le cataloghează 4.5.
În cursul acestei săptămâni, reprezentanți ai companiei Ruselectronics Group au declarat agenției de presă Tass că în curând va fi testat un nou sistem de comunicații modernizat de ultimă generație care va fi integrat pe aeronavele Su-57, considerate de industria rusă ca fiind de generația a V-a.
Reprezentanții industriei ruse spun că noul sistem de comunicații va efectua testele finale în toamna acestui an, în special integrat pe modelele de avioane Su-57.
Sursa citată nu oferă mai multe informații despre modernizarea sistemului de comunicații.
Su-57, o poveste cu peripeții
Cât despre Su-57, povestea avionului de generația a V-a rus, nu a început cu dreptul. Industria a întâmpinat mari dificultăți la motor iar punctul culminant a fost atins când primul Su-57 din producția de serie s-a prăbușit. Începând din 2023 Su-57 care vor fi fabricate ar trebui să dispună de noi motoare.
În prezent, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse dispun de cinci avioane Su-57, din care ultimele două au fost predate beneficiarului chiar la sfârșitul lunii mai 2022.
Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a informat recent că Forțele Aerocosmice vor primi în dotare, până la sfârșitul anului 2024, 22 de avioane Su-57 din producția de serie.
De precizat că în 2019 Ministerul rus al Apărării și compania Sukhoi au semnat un contract pentru livrarea a 76 de avioane de tip Su-57.
CITEȘTE ȘI: Rusia susține că avioane Su-57 au distrus în premieră ținte în Ucraina, folosindu-se de capacitățile stealth
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News