Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Livrarea avioanelor militare poloneze MiG-29 către Ucraina este pe cale să se deblocheze după ce în urmă cu doar o lună acest proces continua să fie unul înghețat de mai bine doi ani și jumătate.
MiG-29 și F-16 / Polish Armed Forces
MiG-29 și F-16 / Polish Armed Forces

Statul Major General (SMG) polonez a anunțat, pe 9 decembrie, că între cele două țări sunt negocieri privind transferul avioanelor MiG-29.

”Avem plăcerea să vă informăm că sunt în curs de desfășurare negocieri cu Ucraina privind transferul aeronavelor MIG-29. Transferul aeronavelor este legat de atingerea duratei de viață operaționale prevăzute și de lipsa perspectivelor de modernizare ulterioară a acestora în cadrul Forțelor Armate Poloneze. De asemenea, vă informăm că nu a fost încă luată o decizie finală”, a scris SMG polonez pe contul său din rețeaua X.

 

În urmă cu o lună, situația MiG-29 pentru Ucraina era în impas

Pe 7 noiembrie, ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, preciza că nu este de acord cu transferul avioanelor de luptă MiG-29 către Ucraina, deoarece acestea protejează cerul polonez.

Dar, de atunci, situația s-a schimbat iar sarcinile avioanelor MiG-29 au fost atribuite altor tipuri de aeronave.

”Donarea de aeronave va face parte din politica Alianței de sprijinire a Ucrainei și de menținere a securității flancului estic al NATO. Sarcinile aeronavelor MIG-29 retrase vor fi îndeplinite de aeronave F-16 și FA-50”, a spus SMG polonez. 

În schimbul avioanelor MiG-29, Polonia ar urma să primească de la Ucraina tehnologii de drone și rachete care și-au demonstrat valoarea în război. 

”Simultan, în legătură cu transferul aeronavelor, sunt în curs de desfășurare negocieri cu Ucraina privind furnizarea către Polonia a unor tehnologii selectate de drone și rachete. Scopul nu este doar de a compensa pierderea echipamentelor, ci în primul rând de a dobândi și dezvolta în comun noi competențe de apărare și industriale”, a mai precizat SMG polonez în comunicatul de presă.

Ideea transferului avioanelor MiG-29 din Polonia către Ucraina a apărut imediat după începerea invaziei. În martie 2022,  Polonia s-a oferit să transfere întreaga sa flotă de MiG-29 la baza aeriană Ramstein din Germania, punându-le la dispoziția Statelor Unite pentru a fi livrate ulterior Ucrainei. În schimb, Polonia a solicitat avioane de luptă americane la mâna a doua, cum ar fi F-16, pentru a-și înlocui rapid capacitățile aeriene. Această propunere a fost respinsă de Pentagon, care a considerat ideea ca fiind prea riscantă și a ridicat "preocupări serioase pentru întreaga alianță NATO" cu privire la escaladarea conflictului.

Ulterior, Polonia a decis să procedeze la livrări directe. În martie 2023, președintele Andrzej Duda a anunțat că Polonia va transfera Ucrainei primele patru avioane MiG-29 operaționale, devenind prima țară NATO care a furnizat Ucrainei avioane de vânătoare. Până în mai 2023, Polonia livrase în total aproximativ 10 avioane, iar alte șase erau în curs de pregătire.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
De ce nu au mai fost ridicate de la sol azi avioanele F-16 ale României. MApN demontează o teorie falsă: „În caz de război F-urile se ridică în orice condiție”
Avioanele Gripen, târâte într-un scandal de corupție. Cum e explicat prețul de 183 de milioane de euro pentru un singur avion
Renașterea „Fantomei”: De ce reactivează Statele Unite linia de producție a bombardierului B-2 Spirit și ce trădează această decizie despre întârzierea B-21 Raider
Sfidare la granița UE: Rusia a ridicat deasupra Balticii un bombardier strategic proaspăt modernizat, având la bord o rachetă de croazieră activă
Sudanul forțează achiziția de avioane Su-35 în schimbul accesului strategic al Rusiei la Marea Roșie
F-35-ul polonez primește „colții” necesari pentru a impune respect în spațiul aerian: A fost semnat acordul de 500 de milioane de dolari cu SUA pentru rachete AIM-120D-3
De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5

Ştiri Recomandate

Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
pixel