Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sea Shield 19. Secvenţe de luptă împotriva ameninţărilor aeriene
Forțele navale
Data publicării:
Secvenţe de luptă împotriva ameninţărilor aeriene au avut loc marţi în cadrul exerciţiului "Sea Shield 19", care se desfăşoară la Constanţa, acestea fiind puse în aplicare de către aeronave militare ale forţelor aeriene şi forţelor navale române, precum şi de aeronave de patrulare maritimă din SUA şi Turcia, a informat Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).    

Potrivit unui comunicat al SMFN, la secvenţele de luptă au participat aeronave de patrulare maritimă P-8 "Poseidon", din SUA, precum şi "P-235", din Turcia.

Conform sursei citate, în prima zi a exerciţiului, luni, 8 aprilie, navele militare participante la "Sea Shield 19" au ieşit din porturile Constanţa şi Mangalia pentru a pune în aplicare scenariul fictiv al exerciţiului, la care participă aproximativ 2.200 de militari.

,,În prima zi a activităţilor planificate pe mare, s-au executat manevre navale şi treceri printr-un canal dragat, acţiuni de respingere a atacului unor ambarcaţiuni rapide ostile, precum şi trageri cu sistemele de artilerie de la bord (tunul calibru 76,2 mm). La aceste secvenţe, au participat navele din gruparea SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), respectiv HMNLS 'Evertsen', HMCS 'Toronto', TCG 'Yildirim', BGS 'Drazki', fregata 'Regele Ferdinand', precum şi BGS 'Bodri', HS 'Ritsos', fregata 'Mărăşeşti', corvetele 'Bărbuneanu' şi 'Macellariu', navele purtătoare de rachete 'Pescăruşul' şi 'Zborul', dragoarele maritime 'Dinescu' şi 'Nicolescu', RMS 'Grozavul', nava rapidă de scafandri 'Venus', iar manevrele portuare au fost asigurate de către remorcherele 'Viteazul', 'Vârtosul' şi 'Voinicul'", se precizează în comunicat.

Miercuri, 10 aprilie, sunt programate secvenţe de luptă împotriva ameninţărilor submarine.

De asemenea, Bulgaria, Polonia şi SUA au trimis ofiţeri în statul major al exerciţiului, Grecia participă cu o echipă mobilă de instructori de la Centrul NATO de Instruire pentru Operaţii de Interdicţie Maritimă (NMIOTC), iar Turcia cu o echipă de observatori de la Centrul de Excelenţă pentru Operaţii de Securitate Maritimă (MARSEC COE).

Conform sursei citate, în ultima zi a exerciţiului "Sea Shield 19", nivelul de complexitate al activităţilor de instruire în cadru multinaţional va fi completat cu o secvenţă a exerciţiului NATO în domeniul medical "Vigorous Warrior 19", care vizează modalităţile de intervenţie şi de acţiune pentru situaţii de evacuare medicală de pe mare.

"Interconectarea dintre cele două exerciţii multinaţionale majore va fi realizată, în premieră, în portul militar Constanţa, vineri, 12 aprilie, când va fi simulată acordarea asistenţei medicale în cazul producerii unui accident cu victime multiple, la bordul fregatei 'Regele Ferdinand'. Evacuarea de la bordul navei se va realiza pe cale aeriană, iar caracterul interdepartamental şi interinstituţional va fi pus în evidenţă de către structurile medicale specializate ale Forţelor Navale Române, ale Direcţiei Medicale (M.Ap.N.), ale Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (M.A.I.), ale Centrului NATO de Excelenţă pentru Medicină Militară (MILMED COE) din Ungaria, precum şi ale Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM)", a informat SMFN.

Forţele Navale Române organizează, în perioada 5 - 13 aprilie, cel mai mare exerciţiu multinaţional naval, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre. Participă 14 nave militare româneşti şi şase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, care vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Forţele Aeriene Române asigură secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16, iar forţele navale ale Statelor Unite şi ale Turciei vor acţiona cu două aeronave de patrulare maritimă. Forţele Terestre Române participă la exerciţiu cu un detaşament din compunerea Brigăzii 9 "Mărăşeşti", pentru protecţia căilor de comunicaţii terestre şi a portului Constanţa.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a desemnat să participe la "Sea Shield 19" Gruparea Navală Permanentă (SNMG-2), care operează în Marea Neagră, începând cu 28 martie, având în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria sunt reprezentate la exerciţiu de câte o navă de luptă, potrivit SMFN.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
De la macara căzută pe navă, până la incendii: Cele trei incidente care au pecetluit soarta singurului portavion rus Amiral Kuznețov. Deși rușii nu vor să recunoască că e final de drum
Flota rusă „în exil” a Mării Neagre: Din cauza coșmarului ucrainean trei nave noi de luptă au fost redirecționate și inaugurate în Marea Baltică și Caspică
S-au „ascuns” dronele ruse în apele României înainte de a scufunda nava ucraineană Simferopol? De ce e imposibil ca rușii să nu fi intrat în apele teritoriale române
Rușii au folosit, în premieră, drone maritime pentru a ataca o navă de cercetare ucraineană, la gurile Dunării
În numele marii prietenii ruso-chineze: Rușii și chinezii merg mână-n mână și sub apă. Pentru prima dată, submarine din cele două țări au patrulat în comun
Mai știu piloții ruși să aterizeze pe portavioane? „Drama” navei Amiral Kuznețov lasă locuri libere în cabinele de pilotaj ale MiG-29K și Su-33
Micul „David” francez a învins „Goliath”-ul american. O bătălie aeriană între un Rafale și un F-35 stârnește controverse (FOTO/VIDEO)
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
"Teknologhia" rusească, în acțiune. După un sfert de secol de reparații, Amiral Nakhimov e fluturat ca nava fără egal lume
Sonare tractate pentru fregatele Regina Maria și Regele Ferdinand, dar și achiziția corvetei clasa ”Hisar” - pașii mărunți, dar importanți pentru Marina României
Ministrul Apărării, de Ziua Marinei: În contextul războiului din Ucraina, "Marea Neagră a devenit o mare agitată". Forțele Navale trebuie să intre într-un proces de modernizare
Ziua Marinei Române, marcată de un amplu exercițiu naval la Constanța
Rușii au lansat la apă cea de-a cincea fregată cu rachete hipersonice “Zircon”. Moscova vrea să dubleze numărul și speră să le aducă și în Marea Neagră
Portavionul Amiral Kuznțov nu „moare” singur. Ciudatul caz al unei nave ruse aflată în același șantier și care trebuia să devină fregată cu arme de ultimă generație
O singură ambarcaţiune a Pazei de Coastă Filipineze a umilit Marina Chineză (FOTO/VIDEO): Două nave, dintre care un distrugător, s-au ciocnit extrem puternic
Rusia și China își protejează în comun activitățile economice maritime. Nave de luptă din cele două state au început să patruleze în Marea Japoniei
Ce se întâmplă cu Zumwalt și chiar ruginesc cele mai moderne și scumpe distrugătoare construite vreodată? Controverse în SUA privind USS Michael Monsoor
Securitatea Mării Negre consolidată: Al doilea vânător de mine clasa Sandown a intrat în serviciul Forțelor Navale Române
Unde vinde Japonia 11 fregate Mogami într-un contract uriaș în care a „învins” Germania. Pentru prima dată în istoria sa Japonia vinde armament la „scară industrială”
China și Rusia încep ”Joint Sea-2025” - Exerciții comune în Marea Japoniei

Ştiri Recomandate

Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
pixel