Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Secretarul American al Energiei, Rick Perry pleacă spre Moscova
Strategica
Data publicării:
Într-un comunicat scurt și precis a fost anunțată vizita de 48 de ore a secretarului SUA pentru Energie, Rick Perry la Moscova.
EXCLUSIV

Din surse diplomatice reiese că vizita va avea loc între 11 si 13 septembrie. Perry este cel mai important demnitar american care vizitează oficial Rusia de la ultima întâlnire de la Helsinki, din iunie, dintre președinții Trump si Putin. Așa cum se știe, relațiile dintre Washington si Moscova sunt la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece, SUA acuzând Rusia de acțiuni ostile îndreptate împotriva lor pe mai multe planuri, incluzând ultima acuzatie, făcută, în comun cu puterile europene, în privința atacului biologic cu agentul neurotoxic Novichock din Marea Britanie.

Vizita de la Moscova este și mai interesantă căci ea are loc imediat dupa întâlnirea din această duminică  cu Khalid al-Falih, ministrul energiei al Arabiei Saudite, înconjurat de o numeroasă delegație din regat.  Atât  Perry, cât si al-Falih au fost colegi de facultate, în California, cu un alt greu al lumii petroliere și anume Darren Woods care este CEO al EXXON și care tocmai a vizitat Romania având întrevederi cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea .

Secretarul Perry va avea întâlniri cu omologul său rus Alexander Novac, în data de 13 septembrie. Conform unor surse diplomatice ruse cei doi demnitari vor discuta  despre proiectul conductei de gaz NorthStream 2, proiectul energetic comun al Rusiei cu Germania pe sub Marea Baltică. După cum se știe președintele Trump a criticat extrem de dur aceast proiect, care în opinia sa minează unitatea transatlantică  de interese si creionează în viitor o dependență serioasă a Germaniei de gazul rusesc.

Perry si Novak vor mai schimba opinii și asupra piețelor globale ale petrolului, obiectul cooperării între statele OPEC și cele non OPEC. Un subiect, evident delicat, este și cel al sancțiunilor ordonate de administrația Trump împotriva Iranului și efectul acestora asupra relațiilor economice cu Rusia.

Poate că cea mai importantă chestiune este mesajul pe care Perry îl va aduce în România, după vizita sa moscovită, unde palatul Cotroceni a confirmat participarea sa la summitul Inițiativa celor Trei Mări între 17 și 18 septembrie.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Să nu repetăm un Munchen 1938”. Avertismentul istoric care zguduie Europa înaintea întâlnirii Trump-Putin: Granițele internaționale nu trebuie schimbate prin forță
Sursa foto: global.espreso.tv.
EXCLUSIV
Un ministru al Apărării dintr-o țară NATO a încercat să oprească propaganda rusă. Laboratorul de fake news care a lovit Slovacia: Cum se uită istoria și se rescrie prezentul
Imagine cu caracter ilustrativ (generată de AI). Photo source: FreePik
EXCLUSIV
Orizontul negru al Ucrainei: Un dictat de la Trump și Putin?
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Pacea cinică impusă Ucrainei: Sunt ucrainenii obosiți de război şi pregătiți pentru încheierea conflictului cu orice preț?
Rusia utilizează acum un „mini Storm Shadow”: O nouă rachetă de croazieră, similară conceptual cu modelul ucrainean „Peklo”
Senator american din aripa dură anti-Putin: Rusia și Ucraina ar trebui, probabil, să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la încetarea focului
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Soarta Ucrainei, decisă la Alaska peste capul Kievului. Planul lui Trump: Pace cu teritorii cedate și o notă de plată pentru Europa
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rusia pregătește un test iminent pentru racheta cu propulsie nucleară ''Burevestnik'' în Arctica
Cabinetul de securitate israelian aprobă preluarea totală a controlului militar asupra Gazei
EXCLUSIV
Războiul cognitiv pe care riscăm să-l pierdem în fața Rusiei. Sau cum vrea Rusia să-și atingă obiectivele militare fără să tragă un glonț în direcția Vestului
„Victoria nu poate fi obținută în defensivă”: Generalul Oleksandr Sîrskîi a confirmat că Ucraina pregătește noi operațiuni în timp ce diplomația se intensifică
„Fără surprize”: Europa așteaptă cu sufletul la gură revizuirea numărului forțelor SUA, între optimism și teama retragerii
„Rusia este înaintea noastră”: Șeful Futures Command avertizează că Armata SUA rămân periculos în urmă la capitolul război cu drone
Ce spun rușii despre Tratatul INF și desfășurarea rachetelor balistice Oreshnik: Este cu adevărat imun la interceptare?
Dronă contra dronă pentru a acoperi lipsurile aviației: Cât timp se poate baza Ucraina pe interceptoarele low-cost și cum vrea să doboare „Shaheduri în masă”
De ce este Grecia importantă pentru prezenţa militară americană în Mediterana de Est? Investiții de 42 de milioane de dolari și noi facilități militare
Războiul asimetric: Cum amenință dronele ieftine ruseşti securitatea NATO și de ce Lituania cere urgent sisteme de apărare antiaeriană
Mesaj pentru China: Armata SUA a desfășurat în premieră sistemul hipersonic „Dark Eagle” în Australia
Ofertă sau capcană? Rusia ia în calcul un „armistițiu aerian” condiționat în Ucraina pentru a evita sancțiunile Statelor Unite
Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu și Petre Roman
EXCLUSIV
Adrian Cioroianu: În '89 exista riscul unei junte militare iar România să o ia pe drumul Serbiei. Iliescu a știut să profite | Interviu la Obiectiv EuroAtlantic
Exercițiu pe Dunăre între Ucraina și România, în 2019. Foto: ArmiyaInform via UNIAN
EXCLUSIV
De ce vor rușii pe Dunăre? De pe portavionul Crimeea, direct la granițele României: Drumul către Germania și restul Europei se face și pe Dunăre, Rin și Main
Sondaj în Germania: O populație reticentă la luptă pune sub semnul întrebării ambițiile programului militar „Zeitenwende”
Rușii au închis spațiul aerian deasupra poligonului Kapustin Yar, alimentând speculațiile privind o posibilă lansare a unei noi rachete Oreshnik în Ucraina
Zapad-2025, cacealma sau o amenințare reală la adresa securității Europei: Rusia folosește exerciţiul militar ca pe un instrument de măsurare a determinării NATO
Paradoxul recrutării în rândul Forțelor de Apărare Australiene: Cum folosește Australia o platformă chineză de socializare pentru a contracara influența Beijingului
Harta frontului din Ucraina / ISW
EXCLUSIV
Rusia încearcă să mențină ritmul ofensivei de luna trecută. 564 km pătrați au fost ocupați în iulie în Ucraina: Direcțiile principale ale luptelor (Analiză)
„Minciunile ambasadorului Lipaev”. Armata României amintește de multiplele agresiuni ruse asupra românilor și dorința Rusiei de muta granița pe Prut

Ştiri Recomandate

Prima mare putere europeană care renunță la toate cele 110 avioane Eurofighter din dotare. Calendarul oficial al retragerii a fost publicat
Din era sovietică, în prima linie a frontului: Cum a devenit Bulgaria cel mai mare furnizor de armament al Ucrainei
AI-ul face aproape toată treaba: Roiuri de drone cu inteligență artificială au fost folosite în premieră în războiul din Ucraina
Sub camuflajul unui container: Compania Saab a prezentat în premieră platforma de lansare pentru bomba de precizie GLSDB
China transmite că SUA sunt în „raza” ei nucleară și a prezentat în premieră noua rachetă intercontinentală DF-61 cu rază de 15.000 km. Ce se mai știe despre racheta balistică
India și Rusia negociază livrarea de noi sisteme S-400: „Avem nevoie de ele din cauza Chinei”
MAE se delimitează de vizita lui Năstase și Dăncilă în China, la paradă alături de Putin, Xi și Kim. Ministerul transmite că „prietenii lui Putin nu ne reprezintă”
România mută mai multe forțe pe Dunăre după atacurile Rusiei. Moșteanu: Armata e acolo, dar nu putem trage în dronele ruse, în direcția Ucrainei
Avionul rus Su-25 a rămas „orfan”. A murit în Rusia creatorul avionului rus de atac Su-25 Frogfoot
Cursa anti-UAV continuă: Sistemul american Leonidas a paralizat un roi de 49 de drone în doar câteva secunde
Atac aerian masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Armata poloneză a ridicat avioane de vânătoare
Preşedintele Xi anunță o Chină "de neoprit" / Trump denunță un complot organizat de Xi, Putin și Kim împotriva Statelor Unite
Ucraina adaptează bombele ghidate pe avioanele MiG-29, o soluție internă pentru a compensa lipsa de muniție occidentală (FOTO)
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Armata Rusiei, susținută în continuare cu tehnologie occidentală: Un raport al spionajului ucrainean arată cum echipamentele străine alimentează mașina de război rusească
Ucraina dezvăluie caracteristicile Palianîtsia: Noua "rachetă-dronă" cu capacități de atac remarcabile
Tanc de luptă german de tip Leopard 2. Foto: Bundeswehr
EXCLUSIV
Germania, între retorică și realitate: Se destramă unitatea europeană în sprijinul Ucrainei cu trupe de menţinere a păcii?
Polonia, pregătită să lanseze producţia de rachete de croazieră: Războiul din Ucraina a dat un nou imbold industriei militare poloneze
Filmul scufundării navei ucrainene Simferopol. Pe unde au intrat rușii cu drone pe Dunăre și de ce Armata României trebuie să fie în gardă: Rusia are capacitatea de a bloca Sulina
China, demonstrație de forță în fața SUA: Paradă militară cu mii soldați și cele mai noi rachete, capabile să lovească teritoriul american
Marea Neagră: O dronă de recunoaștere Global Hawk menține vigilența SUA asupra forțelor rusești de pe frontul din Ucraina (FOTO)
Armata Rusă / Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Atacăm Ucraina la toamnă, susține gen. Gherasimov. Harta din fundal prefigurează un scenariu horror pentru București: 850 de km de graniță, "păziți" de tancurile rusești
Rușii au efectuat cel mai violent atac pe Dunăre de la începutul războiului. Portul Izmail, lovit cu peste 25 de drone kamikaze
F-16 vs. F-16, din nou deasupra Mediteranei: Aviația militară a Greciei și cea a Turciei au ajuns din nou „față în față”
Probleme în paradisul Organizației de la Shanghai? Dezacordurile pe termen lung sunt mai mari decât lupta contra tarifelor Administrației Trump
Noapte intensă pe Dunăre. Două F-16 ale României și două Eurofighter ale Germaniei, ridicate după atacuri ale Rusiei pe malul ucrainean
Cheltuieli record pentru apărare în statele UE: 343 de miliarde de euro, mai mult decât China
Ministrul german al Apărării critică declarația lui Von der Leyen privind desfășurarea de trupe în Ucraina
O altfel de tranziție către F-35: Cu JAS-39 Gripen, în chirie. Cu cât timp a prelungit Cehia închirierea celor 12 avioane Gripen suedeze și ce mai presupune contractul
Aderarea Ucrainei la UE ar trebui să facă parte din garanțiile de securitate – președintele Lituaniei
Spionajul digital de pe frontul din Ucraina, direct de la poarta fabricii din China (FOTO/VIDEO): Cum a deconspirat o dronă rusească circuitul componentelor chinezești
Tancurile Challenger 2 în serviciu în Ucraina de peste doi ani (VIDEO): Cum s-au comportat blindatele britanice în luptă
Armata cehă primește primul vehicul de luptă CV9030 MkIV în cadrul unui important program de modernizare al NATO
pixel