Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Securitate energetică: Ucraina a semnat cu Rusia un contract pentru tranzitul de gaze către Europa
News
Data publicării:
Kievul şi Moscova au anunţat luni seară că au semnat după negocieri dificile un contract privind tranzitul de gaze ruseşti pentru Europa prin Ucraina îndepărtând temerile unei noi crize în plină iarnă, transmite AFP.

,,Ucraina a semnat un contract de tranzit pentru cinci ani", a anunţat pe pagina sa de Facebook preşedintele Volodimir Zelenski. "Europa ştie că nu o vom abandona", a adăugat el.

Informaţia a fost confirmată de directorul gigantului rus Gazprom, Alexey Miller, citat de mediile ruse. "A fost semnat un întreg complex de documente", ceea ce va permite continuarea "tranzitului de gaze naturale după 31 decembrie", data expirării contractului existent, a declarat el, potrivit Agerepres.

Aceste documente finalizează un protocol de acord privind tranzitul semnat la 20 decembrie de cele două părţi după luni de negocieri dificile cu participarea Uniunii Europene.

În pofida acestui acord de principiu, negocierile în vederea finalizării lui s-au arătat, de asemenea, tensionate, provocând temeri legate de un eşec de ultim moment cu riscul de a perturba aprovizionarea ţărilor europene.

Noul contract prevede că Gazprom va face să tranziteze prin Ucraina cel puţin 65 de miliarde de metri cubi anul viitor, apoi cel puţin 40 de miliarde pe an între 2021 şi 2024, a precizat Volodimir Zelenski potrivit căruia această activitate va aduce Kievului "peste şapte miliarde de dolari" în total.

Contractul face parte dintr-un acord mai larg pentru care Gazprom a plătit vineri 2,9 miliarde de dolari (amendă şi dobânzi) omologului său ucrainean, Naftogaz, menit să pună capăt unui îndelungat proces în faţa instanţelor internaţionale.

 

Naftogaz a abandonat toate celelalte procese vizând Gazprom în Ucraina şi în Occident


Grupul rus Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Și Cambogia îl va nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace, după ce președintele SUA a intervenit în conflictul dintre Cambogia și Thailanda
Trump a semnat decretul care impune creșterea tarifelor vamale pentru zeci de țări. Siria, cea mai afectată, dar nici Canada nu a fost iertată
Mișcări strategice de „trupe” în industria de apărare: Iveco Defence, inclusiv unitatea din România unde se produc camioane, preluate de Leonardo
Rusia și China au început manevre maritime comune în Extremul Orient. Faza activă a exercițiului se va desfășura în Marea Japoniei
România, discuții la nivel înalt cu Statele Unite: Apărare, energie și Visa Waiver, pe agenda oficială
”Modelul danez” înfurie Moscova, care amenință că fabricile ucrainene de pe teritoriul Danemarcei pot duce la un război total între Rusia și NATO
Rafinăriile de stat indiene au suspendat achizițiile de petrol rusesc
Macron critică acordul dintre UE și SUA negociat de Ursula von der Leyen cu Trump: „UE nu e încă o putere. Nu suntem suficient de temuți”
Gigantul german Diehl construiește la Craiova o fabrică de componente pentru industria aeronautică
Comisia anunță că primele 18 state, inclusiv România, solicită 127 de miliarde EUR din cei 150 de miliarde disponibili prin SAFE
Estonia și-a stabilit prioritățile privind apărarea. Micul stat baltic se concentrează pe apărare aeriană IRIS-T și sisteme HIMARS cu rază de 300 de km
România a depus proiectele pentru finanțare prin SAFE. 70% sunt achiziții militare cu scopul de a revitaliza industria iar 30% pentru creșterea mobilității militare
Zelenski, sub presiune europeană: Bani de la UE, doar în schimbul garanțiilor anticorupție
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Iveco ar putea ajunge în mâna indienilor de la Tata Motors. Ce se întâmplă cu fabrica de camioane militare din România
Polonia a reținut 32 de persoane pentru sabotaj. Rețeaua, coordonată de serviciile rusești, iar metodele au fost încercate și în România
”Operațiunea militară specială continuă”. Kremlinul răspunde ultimatumului scurtat al lui Trump
Rusia recunoaște că NATO poate captura ușor Kaliningradul, dar amenință cu un Iskander de ”0,5 - 50 de kilotone”
Cambodgia și Thailanda au convenit asupra unui armistițiu
Mulțumit de acordul impus Europei, Trump spune că nu mai este interesat să discute cu Putin
Europa acceptă tarifele lui Trump în schimbul stabilității economice: Un acord care prevede o creștere de la 4,8% la 15% pentru majoritatea bunurilor exportate
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Trei din zece au fost bifate. Ucraina a anunțat cine îi va livra primele 3 sisteme Patriot din cele 10 necesare
UE, aproape de un pas fără precedent: Fonduri de coeziune, redirecționate și pentru industria de apărare
Starlink a rămas în „beznă”. Rețeaua a suferit o pană de curent generalizată
Macron: Franța va recunoaște statul Palestina / SUA: „Este o palmă peste fața victimelor din 7 octombrie”
Dezvoltarea carierei după 30 de ani: Este realist să o luăm de la capăt?
Fost director al CIA în administrația George Bush Senior: „Putin nu va renunța niciodată la Ucraina. Și știu de ce”
Europenii merg la Beijing. Șefa Comisiei vrea o reechilibrare a deficitului de 350 de miliarde de dolari
Exerciții militare comune Republica Moldova, România și SUA, în perioada 4-18 august

Ştiri Recomandate

Forțele ruse sunt înconjurate în zona în zona Dobropillya, anunță gruparea de trupe „Dnipro”
Fost consilier al lui Putin, declarat agent străin în Rusia; A lăudat persoana greșită
Dronele ”Sea Baby” și ”Magura”, greu de replicat: Proiectul SUA de drone navale a înregistrat eșecuri pe linie
SUA deschid robinetul? Peste 3.000 de rachete cu rază lungă (ERAM) ar putea fi vândute Ucrainei. Măsura, după ce Pentagonul a blocat, în ultimele luni, folosirea ATACMS
Ucraina sărbătorește Ziua Independenței. „Nu este o victimă, este un războinic”
Noi tensiuni în Peninsula Coreeană. Focuri de armă trase la graniță, în timp ce Kim asistă la trageri cu rachete de apărare aeriană
Foto: Ministerul Apărării din R. Moldova via Vitalie Iovu
EXCLUSIV
Poate mușca Rusia din R. Moldova cu ajutorul unor marionete de la București? Premierul Bolojan, vizită de reasigurare, la Chișinău
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Marea Britanie își dublează capacitățile antiaeriene cu încă șase sisteme Land Ceptor
Patriot 360 de grade. Nou test reușit pentru radarul LTAMDS; În paralel, SUA au o producție record de rachete PAC-3 și vor să atingă 2.000 de unități pe an
Vorbe cu tâlc rusesc: Aflat la centrul pentru arme nucleare, Putin amenință cu submarinele strategice și discută despre Rusia suverană
Sprijin pentru Flancul Estic: Olandezii transferă două sisteme PATRIOT și un NASAMS în Polonia
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Kaliningrad și Marea Baltică: Exerciții militare rusești care ridică semne de întrebare pentru NATO
FBI-ul percheziționează locuința lui John Bolton, fost consilier pe securitate al lui Trump, devenit unul dintre principalii critici ai actualei administrații de la Casa Albă
Este Putin adevăratul conducător al Rusiei sau marioneta lui Lavrov? (ANALIZĂ)
Cedarea de teritorii, răul cel mai mic pentru Ucraina sau capcană pentru tot Flancul Estic? Armata rusă, avans amețitor de 1% din Ucraina, în trei ani de război
Rusia: „Scutul nuclear trebuie consolidat din cauza amenințărilor colosale”
Aliații europeni vor un plan de intervenție în 24 de ore în sprijinul Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei
SUA și aliații europeni discută garanții de securitate pentru Ucraina: Europa ar urma să suporte cea mai mare parte a efortului
Rusia construiește un centru masiv de război electronic lângă granițele NATO (Foto): Kaliningradul devine pentru ruşi un hub militar strategic
Gata cu negocierile pentru pacea din Ucraina? Trump lansează ipoteza unor atacuri ucrainene asupra Rusiei: „Imposibil” să câștigi fără a ataca țara invadatoare
Sursa foto: NATO.
EXCLUSIV
Războiul din Ucraina se poartă și la mii de kilometri distanță de front: Compania franceză Renault, interesată să producă drone, s-ar lovi de interesele unui sindicat cu legături în Rusia
Armata ucraineană utilizează din ce în ce mai mult UAV-uri de atac. Sursa Foto: rbc.ua/Getty Images.
EXCLUSIV
Dronele sunt o ,,minune pe câmpul de luptă'' sau un substitut periculos? Lecțiile pe care NATO le poate învăţa de pe frontul din Ucraina
Tensiuni diplomatice: Statele Unite mențin poziția fermă împotriva Turciei în privința revenirii la programul F-35
Racheta ucraineană Flamingo va intra în curând în producția de serie (Foto/Video): Are capacitatea să lovească ținte aflate la o distanță de 3.000 de kilometri
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Avansul spre Dobropillea, o aventură cam scumpă pentru ruși: Pierderile au ajuns la peste 1.500 de oameni în două săptămâni
Rușii au lovit o fabrică americană de electronice din vestul Ucrainei. Peste 600 de drone și rachete, folosite în atacul de azi-noapte
F-35 americane la Mihail Kogălniceanu? Europenii îi cer lui Trump să trimită în România avioane F-35
Abonată la armamentul israelian, Serbia plătește încă 1,6 miliarde de dolari pe sisteme PULS ”mai puternice decât HIMARS”, drone și capacități de război electronic
pixel