Mark Esper: Operaţiunea nejustificată a Turciei în Siria a pus NATO într-o situaţie teribilă
Şeful Pentagonului, Mark Esper, a criticat joi operaţiunea militară ''nejustificată'' lansată de Turcia în nord-estul Siriei, dar fără a o condamna, la sosirea sa la Bruxelles, pentru o reuniune cu omologii săi din NATO, potrivit AFP şi EFE.
,,Turcia ne-a pus într-o situaţie teribilă cu această incursiune nejustificată'', a declarat Esper vorbind la German Marshall Fund, un think tank, înainte de a merge la sediul Alianţei.
,,Dar nu aveam de gând să începem un război cu un aliat NATO, un bun aliat de la aderarea sa în 1952'', a adăugat ministrul american al apărării.
Mark Esper a trimis totuşi un avertisment Ankarei şi preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. ''Conducătorul Turciei merge într-o direcţie greşită în multe probleme, rotindu-se mai degrabă pe orbita Rusiei decât pe cea a NATO'', a avertizat el.
,,Trebuie să lucrăm cu Turcia pentru ca ea să redevină un aliat puternic şi de încredere'', a subliniat Mark Esper. ''Nu avem nicio soluţie astăzi, dar trebuie să continuăm să lucrăm la aceasta'', a mai spus el.
Şeful Pentagonului a justificat retragerea militarilor americani staţionaţi în Siria în zona de intervenţie a armatei turce.
,,Decizia americană de a retrage cel puţin 50 de soldaţi a fost luată după decizia lui Erdogan de a trece'' frontiera cu Siria, a explicat ministrul.
,,Nu eram dispuşi să punem între 50 şi 1.500 de soldaţi şi miliţia (kurdă). Nu eram dispuşi să ne angajăm într-o luptă cu un aliat NATO'', a subliniat el.
,,Nu este posibil să punem forţe împotriva celor ale unui alt aliat NATO'', a argumentat Esper. ,,Nimeni nu a oferit alternativă mai bună'', a răspuns el criticilor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News