Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Şeful spionajului militar ucrainean: Este o manipulare, ruşii nu se pregătesc să părăsească Hersonul. Când ajungem în Crimeea, podul Kerci o să fie istorie
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Invadatorii ruși creează doar iluzia unei viitoare retrageri din Herson, dar în realitate ei se pregătesc pentru apărare, a spus șeful Serviciului de Informații Militare (GUR) al Ministerului ucraineana al Apărării, Kirilo Budanov, într-un interviu acordat publicației ucrainene Pravda. Budanov a insistat să precizeze că Podul Crimeei (Kerci) va înceta să mai existe când Peninsula Crimeea va reveni Ucrainei, aşa cum a fost înainte de anexarea din 2014.

Şeful Serviciului de Informații Militare (GUR) al Ministerului ucraineana al Apărării, Kirilo Budanov,  a precizat că ruşii desfăşoară în aceste zile o amplă campanie de manipulare, lansând impresia că fac tot posibilul pentru a se retrage din Herson, dar realitatea este cu totul alta -  rușii aduc în oraș noi unități militare pentru a-și consolida prezenta.

Budanov subliniază că Serghei Surovikin, noul comandant al așa-numitei „operațiuni militare speciale a Rusiei în Ucraina”, ar putea pregăti terenul pentru a ''îndulci reacția rușilor'' în cazul pierderii Hersonului, dar până acum nu a făcut acest lucru, deoarece nu este cazul să credem că în acest moment ruşii doresc să se retragă cu adevărat din Herson.

"În multe aspecte, aceasta este o operațiune de manipulare....Ei creează iluzia că se retrag. Și, în același timp, dimpotrivă, ruşii aduc acolo noi unități militare și pregătesc străzile orașului pentru apărare", a precizat Budanov în interviul acordat publicației ucrainene Pravda.

Șeful serviciilor de informații militare a precizat că rușii înțeleg că, dacă Forțele Armate Ucrainene preiau controlul chiar și asupra barajului Kakhovka, "ei [rușii] vor trebui să ia o decizie foarte rapid" sau să părăsească orașul cât mai repede posibil.

Potrivit acestuia, în prezent, punctul de trecere peste barajul Kakhovka rămâne singura cale de transport complet funcțională.

Iar fără acest punct de trecere, forțele ruse de ocuatie s-ar putea afla într-o situație similară cu cea în care s-au aflat unitățile  militare ucrainene din Mariupol, în primăvară.

"Înțelegând toate acestea, ei pregătesc terenul astfel încât, dacă este necesar, să poată ieși de acolo foarte repede. Cu toate acestea, ei nu se pregătesc să se retragă acum, ci se pregătesc pentru apărare", a subliniat șeful Serviciului de Informații al Ministerului Apărării din Ucraina.

După cum s-a raportat anterior, la 18 octombrie, administrația de ocupație formată de ruși în regiunea Herson a cerut civililor să se evacueze pe malul stâng al Niprului. Toate așa-numitele "ministere" și instituţii administrative de ocupație se mută, de fapt, pe malul stâng al râului Nipru.

Publicația ucraineană Pravda l-a întrebat pe șeful Serviciului ucrainean de Informații Militare (GUR) ce s-a întâmplat pe 8 octombrie cu podul Crimeei. Cu toate acestea, Budanov a evitat  să ofere un răspuns direct la această întrebare.

"Este o întrebare la care este dificil de răspuns. Să vorbim despre ea mai bine într-un un alt moment. Pot doar să spun că podul din Crimeea a fost serios distrus. Acest pod este unul dintre simbolurile "lumii ruse". Croașătorul „Moscova” s-a scufundat, podul Crimeea a ajuns şi el pe fundul mării. Toate acestea sunt semne care indică faptul că acestui regim (n.a. regimul de la Kremlin condus de Vladimir Putin) nu i-a mai rămas mult timp", a declarat șeful GUR.

Budanov a comentat, de asemenea, acuzațiile Federației Ruse, potrivit cărora ar fi fost implicat personal în subminarea podului din Crimeea. 

"Știți, nu iau în serios acest lucru. Nu-mi amintesc numele exact, dar una dintre cele mai mari publicații tipărite ale Partidului Comunist Chinez a publicat un articol potrivit căruia Rusia dă vina pe Ucraina pentru acest lucru, dar fiind foarte sceptică în privinţa acestor acuzații. Și trebuie să înțelegeți că ceea ce este tipărit în publicația Partidului Comunist Chinez este agreat de toată lumea, adică această este poziția oficială. Și ei au sugerat atât de ușor ideea că, în principiu, Rusiei îi place să facă ea însăși lucruri similare pentru a acuza pe cineva de ceva. Încă o dată, spun că aceasta este o publicație oficială asociată cu conducerea politico-militară de vârf a Chinei. Şi ei se îndoiesc, deci trageți voi propriile concluzii", a spus şeful GUR.

Budanov a fost de acord cu declaraţii președintelui Volodimir Zelenski, potrivit cărora explozia de pe podul Crimeei ar putea fi rezultatul unui conflict intern în cadrul forțelor de securitate rusești.

"Așa este. Nu pot adăuga nimic altceva aici. Dar voi mai spune ceva: podul din Crimeea este un simbolul care va fi distrus. Când Crimeea va reveni Ucrainei, acest pod va înceta să mai existe. Nimeni nu are nevoie de această cale de transport", a rezumat Budanov.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Ucraina se confruntă cu o „criză a locuințelor fără precedent”. Cifrele dezastrului umanitar provocat de Rusia (Raport ONU)
Germania îi cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus în Ucraina
Rușii au încercat mai multe străpungeri în sudul Ucrainei. Zaporojie, frontul unde rușii încearcă să avanseze câțiva kilometri
Încă o noapte agitată la frontiera României: Trupele ruse au lovit portul ucrainean Izmail cu peste 35 de drone
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL

Ştiri Recomandate

Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finlandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
pixel