Situația din Golf rămâne complicată. Iranul și vecinii săi au de rezolvat rivalități vechi de decenii
În ultimele luni, a avut loc o dezghețare treptată a ostilităților între rivalii de lungă durată din Golf. De la acordul intermediat de chinezi între Arabia Saudită și Iran pentru normalizarea relațiilor diplomatice până la discuțiile de pace saudito-houthi în războiul din Yemen și animozitățile diminuate din cadrul Consiliului de Cooperare din Golf, manifestările concrete de destindere abundă.
Cu toate acestea, respectivele evoluții diplomatice nu au reușit să producă o îmbunătățire semnificativă a condițiilor de securitate pe mare. Interacțiunile nesigure dintre marinele americane și iraniene și confiscările de nave comerciale de către forțele iraniene au crescut în și în jurul strâmtorii Hormuz, crescând îngrijorările cu privire la siguranța rutelor energetice critice.
Statele Unite și partenerii săi tradiționali din Golful Persic au urmărit răspunsuri politice divergente pentru a face față acestor tensiuni în creștere. Pe de o parte, Washingtonul a optat pentru o abordare convențională de securitate bazată pe desfășurarea de resurse aeriene și navale suplimentare pentru a-și consolida capacitățile regionale de descurajare. Se pare că forțele armate armata americană iau în considerare, de asemenea, să pună personal înarmat pe nave comerciale din Golf pentru a descuraja Iranul să pună mâna pe mai multe nave civile.
Pe de altă parte, statele arabe din Golf au adoptat o poziție mai blândă, mai puțin amenințătoare, care urmărește să reducă riscul de escaladare neintenționată și să mențină pe drumul cel bun dialogul fragil de detensionare în regiune, cerând în același timp Statelor Unite să ia măsuri mai puternice pentru a descuraja capturile iraniene de nave comerciale.
Creșterea conștientizării nevoii de cooperare
Rivalitatea nesănătoasă și suspiciunea reciprocă adânc înrădăcinate au determinat de mult timp statele riverane din Golf să vadă domeniul maritim ca un câmp de luptă pentru a rezolva vechile conturile, dar și noi fricțiuni, mai degrabă decât un spațiu pentru cooperare pașnică. Cu toate acestea, ele au demonstrat, recent, o hotărâre tot mai mare de a evita calculele cu sumă zero și de a adopta o postură mai conciliantă în gestionarea afacerilor de securitate maritimă. Recentul val de interacțiuni diplomatice evidențiază această schimbare de politică.
Pe 31 mai, Emiratele Arabe Unite și-au anunțat retragerea din Forțele Maritime Combinate, un parteneriat naval de 38 de țări condus de SUA, care desfășoară activități de securitate maritimă în largul coastelor Peninsulei Arabe. Câteva zile mai târziu, comandantul marinei iraniene, contraamiralul Shahram Irani, a anunțat intenția Iranului de a lansa o alianță navală cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Irak, Pakistan și India, menită să securizeze rutele maritime vitale în nord-vestul Oceanului Indian.
Pe 17 iunie, în timpul primei vizite în Iran, din 2016, a unui înalt oficial saudit, ministrul saudit de externe, prințul Faisal bin Farhan, i-a comunicat omologului său iranian, Hossein Amir-Abdollahian, disponibilitatea Arabiei Saudite de a coopera cu Iranul pentru a transforma Golful Persic într-un mediu maritim sigur pentru navigatori și nave comerciale. Două zile mai târziu, Agenția de Securitate Maritimă a Pakistanului și Poliția de Frontieră iraniană au semnat un acord de consolidare a coordonării maritime bilaterale, subliniind importanța combaterii terorismului și a salvgardării rutelor comerciale regionale.
Cu toate acestea, calea către o alianță navală regională cu drepturi depline este puțin probabil să fie lină. Peisajul de securitate extrem de volatil al regiunii, deficitul semnificativ de încredere reciprocă și percepțiile divergente ale amenințărilor rămân obstacole în calea unui mecanism eficient de apărare colectivă în Golf. Deși perspectivele unei alianțe navale la nivel regional par slabe în circumstanțele actuale, statele riverane Golfului Persic par să fi dezvoltat o conștientizare tot mai mare a beneficiilor reciproce ale remodelării arhitecturii de securitate în regiune și ale obținerii garanțiilor minime de siguranță pe mare.
Este adevărată schimbarea politicii Iranului?
Președintele iranian, Ebrahim Raisi, a încercat să ușureze presiunile interne și externe prin ”repararea gardurilor” cu concurenții regionali ai Iranului și urmărind legături mai strânse cu țările care împărtășesc unele dintre sentimentele anti-occidentale ale Teheranului, și anume Rusia și China.
Politica regională a ramurilor de măslin a guvernului Raisi are mai multe direcții. În primul rând, Iranul urmărește să-și atenueze izolarea arătându-le principalilor săi adversari – Statele Unite și Israelul – că nu este un stat paria în vecinătatea sa imediată. În al doilea rând, Iranul speră să-și reconecteze economia bolnavă la comunitatea comercială regională pentru a atenua impactul sancțiunilor americane.
Pe de altă parte, iranienii s-au înrolat, la sfârșitul lunii aprilie, într-un efort sporit de a sechestra și hărțui navele comerciale din Golf, posibil pentru a crește presiunea asupra statelor arabe din Golf pentru a acționa mai rapid în cooperarea în domeniul securității maritime sau ca răspuns la acțiunea de aplicare a sancțiunilor SUA în Golful Persic.
Ofensiva de farmec a Teheranului a dat unele rezultate semnificative, precum reluarea legăturilor bilaterale formale cu statele arabe cheie din Golf și turul diplomatic al lui Amir-Abdollahian în patru capitale arabe din Golf. Cu toate acestea, vecinii Iranului rămân sceptici cu privire la sinceritatea impulsului iranian pentru stabilitatea regională.
În timp ce factorii ideologici, cum ar fi fervoarea revoluționară, zelul religios și sentimentele naționaliste, au dominat adesea narațiunea Iranului despre Golf, percepția despre amenințare a conducerii iraniene asupra peisajului geopolitic al regiunii a determinat schimbări în strategia navală iraniană. Iranul s-a dovedit a fi o putere regională agilă, capabilă să joace alternativ rolul de garant al securității sau de frână în apele Golfului, în funcție de percepțiile în schimbare ale conducerii sale asupra amenințărilor regionale.
Printr-o acumulare masivă de active navale sofisticate și sisteme de arme avansate, sprijin tehnic și militar pentru proxy-uri din Orientul Mijlociu și hărțuind sau confiscând nave comerciale în zeci de ocazii de la jumătatea anului 2019, Iranul a armat apele Golfului pentru a construi o pârghie strategică folosind tactici hibride de război care au impus costuri mari antagoniștilor săi, asigurând în același timp un grad de negare. Prin urmare, chiar dacă guvernul Raisi încearcă acum să înfățișeze Iranul ca un constructor regional de pace, imaginea țării ca forță destabilizatoare încă pătrunde profund în gândirea strategică a statelor arabe din Golf, scăzând atractivitatea și credibilitatea apelurilor Iranului pentru detensionare regională.
Cu toate acestea, efortul Teheranului de a deconecta perspectiva sa strategică privind statele arabe din Golf, de condițiile relațiilor sale cu Washingtonul pare a fi o nouă caracteristică a posturii sale navale. În ultimele decenii, perioadele de tensiuni crescute dintre SUA și Iran au fost adesea însoțite de o deteriorare a legăturilor în Golf.
În timp ce statele arabe din Golf rămân vulnerabile la consecințele oricărei escaladări dintre SUA și Iran, Teheranul a arătat o schimbare măsurată în logica care a determinat măsurile sale de represalii. Cele mai recente incidente de hărțuire iraniană pe mare au vizat petrolierele și vrachierele sub pavilionul unor țări terțe – inclusiv navele care transportau mărfuri către porturile americane – mai degrabă decât instalațiile energetice ale statelor arabe din Golf. Rămâne de văzut dacă această ajustare va atenua preocupările de securitate din Golful Arabiei, emiratezii fiind deosebit de supărați de confiscarea recentă a unui petrolier care tranzita de la Dubai la Fujai.
Către o nouă speranță
Deocamdată, Iranul nu a anunțat public pași concreți pentru a transforma apelul șefului marinei sale pentru o alianță navală transregională într-o propunere oficială. Presupunând că Iranul este cu adevărat interesat de deschiderea negocierilor pe această temă, un nivel ridicat de discreție în primele etape nu ar fi surprinzător, mai ales având în vedere statutul fragil al legăturilor din Golf. O altă posibilitate, totuși, este ca Iranul să fi înaintat propunerea coaliției navale pentru a testa reacțiile vecinilor săi și apoi a crea opțiuni de politică în consecință. În timp ce intențiile pe termen lung ale Teheranului rămân opace, examinarea uneia dintre cele mai recente inițiative ale sale pentru o platformă de dialog regional poate ajuta la identificarea elementelor care ar putea facilita sau strica procesul.
În septembrie 2019, președintele iranian de atunci, Hassan Rouhani, a prezentat Efortul de pace Hormuz la Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Ancorată la un set de principii de bază, inclusiv inviolabilitatea frontierelor internaționale, respectul suveranității și integrității teritoriale și soluționarea pașnică a disputelor, propunerea a conturat un plan de acțiune pentru a construi consens și încredere reciprocă peste Strâmtoarea Ormuz. Printre altele, Ormuz Peace Endeavour și-a propus să articuleze o abordare colectivă a gestionării libertății de navigație în Golf.
Cu discursul lui Rouhani la 11 zile după atacurile devastatoare cu rachete și drone asupra instalațiilor petroliere saudite atribuite Iranului, statele arabe din Golf au acceptat propunerea cu mare scepticism. Apelurile la dialog ale Teheranului au fost primite mai degrabă ca o batjocură decât o inițiativă diplomatică serioasă și nu au făcut nimic pentru a modifica climatul politic exacerbat de un șir de luni de zile de atacuri clandestine efectuate de Iran și de împuterniciții săi împotriva vecinilor săi arabi din Golf și pătruns de un profund înrădăcinat sentiment de neîncredere și ostilitate.
La acea vreme, comportamentul malign concomitent cu apelurile la dialog ale Iranului au înrădăcinat și mai mult viziunea asupra Teheranului ca un actor nesigur. Percepând duplicitatea Iranului ca o cauză majoră a insecurității regionale și îngrijorate de dezechilibrul semnificativ al puterii militare convenționale față de Iran, statele din Golf au dublat strategia de presiune maximă a președintelui Donald J. Trump. În cele din urmă, această serie de neînțelegeri și calcule greșite a contribuit la o spirală de ostilitate care a deteriorat legăturile dintre Iran și statele arabe din Golf și a dus la militarizarea în continuare a apelor regiunii, subminând posibilitatea unei de-escalade durabile.
Noțiuni de bază
Spiralele escaladării, care au adus regiunea în pragul unei confruntări armate totale, au evidențiat importanța unei comunități maritime de securitate colectivă pentru stabilitatea și prosperitatea pe termen lung a statelor din jurul strâmtorii Hormuz.
Spre deosebire de un mecanism de apărare colectivă, care este conceput în mod fundamental pentru a contracara o amenințare comună, scopul principal al unei comunități de securitate colectivă este de a ține cont, în mod egal, de preocupările de securitate ale tuturor participanților, considerând implicit posibilitatea ca membrii să își exprime dileme de securitate.
Deși este mai flexibilă decât o alianță, o comunitate de securitate colectivă încă solicită membrilor săi să dezvolte un nivel minim de scop comun, să inițieze discuții cu bună-credință și să respecte principiile bunei vecinătăți.
Un pas practic pentru a stimula încrederea reciprocă și o cultură a cooperării ar fi inaugurarea unor forumuri la nivel regional în care comandanții superiori și părțile interesate din industria de transport maritim să își poată exprima preocupările și nemulțumirile de securitate. Consultările regulate ar facilita eforturile ofițerilor de marină și ale navigatorilor de a minimiza incidentele maritime neintenționate și de a aduce o oarecare claritate operațională într-un mediu de securitate strâns, adesea dominat de suspiciune și incertitudine. În cel mai bun caz, acești pași de consolidare a încrederii ar putea cataliza, de asemenea, forme mai instituționalizate de angajament maritim și ar putea pune o bază solidă pentru cooperare dincolo de domeniul maritim.
Ce urmează?
Eforturile de a înființa o comunitate de securitate colectivă la nivel regional într-un teatru predispus la escaladare și extrem de volatil vor fi inevitabil vulnerabile la eșecuri și neajunsuri. Pentru a-și asigura succesul, statele din Golf ar trebui să împiedice erupțiile ocazionale de fricțiune și să preia impulsul mai larg de de-escaladare.
Recenta izbucnire a disputelor de demarcare a frontierei maritime, vechi de zeci de ani – disputa Iranului cu Kuweitul și Arabia Saudită asupra zăcământului de gaze Al Durra și ruptura EAU-Iran asupra insulelor Greater și Lesser Tunbs și Abu Musa – exemplifică fricțiunile care ar putea torpila eforturile de de-escaladare dacă nu sunt gestionate cu pricepere. În urma unei declarații comune Rusia – Consiliul de Cooperare al Golfului care susține pretențiile teritoriale ale Abu Dhabi-ului, Iranul a lansat, pe 2 august, un exercițiu naval masiv în încercarea de a-și semnala disponibilitatea militară și hotărârea politică de a apăra insulele contestate.
Disputele la frontieră aduc riscul de escaladare, dar aceste puncte de aprindere localizate nu ar trebui să împiedice puterile de pe țărmurile opuse ale Golfului să recunoască că împărtășesc și unele preocupări fundamentale și interese maritime care transcend percepțiile lor diferite de amenințare. În timp ce mișcarea de apropiere de-a lungul Golfului a creat un climat propice pentru dialog și cooperare, valoarea practică a destinderii de astăzi va fi măsurată prin contribuțiile sale concrete la securitatea și stabilitatea maritimă.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
