Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania se alătură prin Navantia statelor UE care vor construi corveta europeană
Forțele navale
Data publicării:
Constructorul naval spaniol Navantia și-a anunțat participarea la viitoarea dezvoltare a corvetei europene de patrulare, un proiect care face parte din eforturile de apărare ale Uniunii Europene.

Directorii companiei au semnat un memorandum de înțelegere în acest sens cu consorțiul Naviris, au anunțat cele două entități pe 11 februarie. Naviris este o companie mixtă (joint venture company) cu participație egală, formată de Naval Group (Franța) și Fincantieri ( Italia).

Corveta europeană de patrulare va desfășura activități specifice pazei de coastă, caracteristicile tehnico-tactice permițându-i să fie folosită la controlul frontierei,  acțiuni antipiraterie și împotriva contrabandiștilor, precum și în misiuni de luptă. La 100 de metri și 3000 de tone, va înlocui până în 2027 „mai multe clase de nave, de la cele de patrulare până la fregate ușoare” în țările participante, au precizat companiile.

Proiectul se derulează prin așa-numitul cadru de Cooperare Structurată Permanentă al UE (PESCO), al cărui obiectiv este de a crea capabilități comune pe întregul continent. Companiile care participă la proiecte PESCO primesc subvenții din partea Fondului European de Apărare care, va dispune în perioada 2021 – 2027 de o alocare estimată la 13 miliarde de euro.

Italia este liderul proiectului corvetei de patrulare. Guvernele Franței, Spaniei și Greciei s-au înscris deja, iar Portugalia ia în calcul o posibilă implicare. Statele participante își propun să producă prima corvetă până în 2027.

Toate firmele participante sunt așteptate să își prezinte cerințele de proiectare în acest an, conform anunțului Naviris. Ideea este de a găsi un set de soluții comune și modularitate, astfel încât să poată fi făcute adaptările la cerințele naționale, a anunțat compania.

Forțele Navale franceze vor cumpăra 9 – 11 corvete. Marina italiană intenționează să achiziționeze opt corvete care, să înlocuiască navele proiect “Cassiopea” și “Comandante” aflate în serviciu de 30, respectiv 20 de ani.

Spania ar avea de înlocuit o parte din navele de suprafață, printre care două corvete ușoare din clasa Descubierta aflate în serviciu din 1980 și alte patru din clasa Serviola, acestea fiind active din anii 1991 și 1992.

Navantia a construit în perioada 2007 – 2019, șase nave de patrulare din clasa Meteoro cu un deplasament de 2860 tone, având la bază un proiect de navă modulară.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

China își etalează iar puterea militară: Simularea unei blocade a Taiwanului urmărește să descurajeze o intervenție a SUA?
Noi atacuri cu drone în Ucraina, pe malul Dunării: Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat pentru monitorizarea situației aeriene
Turcia devine un jucător în clubul select al statelor care dețin portavioane. Baza portavioanelor va fi în Mediterană iar lucrările pentru infrastrucutră au început deja
Revoluția armei submarin: Pentru prima dată submarinele vor putea doborî din imersiune elicoptere sau avioane. Capacități anti-aeriene, integrate de nemți
Premieră militară pentru Ucraina (Video): Sistemul VAMPIRE a interceptat pentru prima dată o rachetă rusă de croazieră Kh-59, de pe o navă ușoară
Totul pentru „Patria Albastră”: Turcia investește masiv în puterea sa navală. Mediterana, principalul obiectiv pentru proiecția forței Turciei
Navele rusești atrag atenția statelor membre NATO: Marea Britanie a monitorizat o navă de cercetare oceanografică suspectată de spionaj
Prezența rusă în estul Mediteranei, în pericol: Acordul cu Rusia pentru închirierea portului Tartus, reziliat de noile autorități siriene
Rusia dă târcoale rețelelor de comunicații din Europa. Aviația militară a Portugaliei, alarmată de o navă rusă de cercetare (Foto)
Navele de război ale Flotei Ruse, țintuite în largul coastei Siriei de două săptămâni. Rușii nu au voie să intre în port
SUA au dat numele următoarelor două portavioane din clasa Ford: Clinton şi Bush. Construcția va începe în următorii ani
Turcii au modificat clasa Istanbul: Imaginile cu cea de-a doua fregată trădează un nou sistem de lansare (Video). Rachete mai puternice?
O navă din „flota din umbră” a Rusiei a rămas în offside și în întuneric, la propriu. Nava a eșuat lângă coasta Germaniei
De teama Chinei se investește masiv în flote navale amfibii. Mai multe țări pariază pe nave de debarcare într-un posibil război împotriva Chinei
S-a terminat cu cablurile tăiate de ruși. 10 nave de luptă aliate vor „patrula” în Marea Baltică, unde „flota din umbră” a Rusiei a fost foarte activă
Singurul submarin diesel-electric al Rusiei din Marea Mediterană a părăsit regiunea. "Novorossiysk" ar putea avea probleme tehnice
Turcia e de neoprit în noul an: A început construcția portavionului MUGEN, dar și a mult așteptatului distrugător TF-2000 și a unui submarin
Pentru prima dată, ucrainenii au doborât un elicopter rusesc cu o rachetă trasă de o dronă navală
Sabotajele din Baltica, avanpremieră pentru proiectele României din Marea Neagră? NATO intensifică patrulele, iar UE promite ”măsuri mai puternice”
Marina rusă a primit în dotare încă un submarin nuclear multifuncțional. Submarinul “Arkhanghelsk” din clasa Yasen-M a fost livrat Flotei de Nord
Un al doilea F/A-18 Super Hornet american a fost aproape lovit de ,,focul prieten'': Crucișătorul USS Gettysburg ar fi lansat dintr-o eroare două rachete
Accident ori sabotaj: Cargoul rusesc Ursa Major n-a mai ajuns la Tartus, scufundându-se în vestul Mării Mediterane
,,Expresul sirian'' se îndreaptă spre portul Tartus: Trei nave mari de desant și două cargouri rusești au intrat deja în Marea Mediterană
De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg
Marina rusă încă ţine o parte din navele sale în apropierea coastelor Siriei: Fregata rusă Amiral Gorshkov a părăsit Marea Mediterană și se îndreaptă spre Severomorsk.
Ucraina nu mai primeşte avioane MiG-29 din Polonia: Acordul a fost suspendat din cauza unor condiții care nu au fost îndeplinite
Rușii livrează unei puteri militare fregata Tushil. Proiectul 11356 a fost în pericol căci Ucraina livrează turbinele de gaz care asigură propulsia navelor
”Sea Baby” multirol: Drone navale ucrainene au angajat aeronavele și ambarcațiunile rusești folosind mitraliere de calibru mare
Rusia încearcă să resusciteze o veche navă a forţelor navale: Crucișătorul rusesc cu propulsie nucleară Admiral Nakhimov este testat după 25 de ani de modernizare

Ştiri Recomandate

Primul dogfight cu avioane de generația 4.5? Oficiali americani confirmă pe surse că un J-10 de producție chineză a doborât un Rafale
Rușii refuză pacea, dar șantajează. Kremlinul vrea să fie „liniște” la parada lui Putin și spune că „multe depind de asta” în armistițiul cu Ucraina
Sistem de apărare antiaeriană SPYDER. Photo source: Rafael
EXCLUSIV
Un alt program major al României se îndreaptă cu viteză în gard. În achiziția sistemelor SHORAD/VSHORAD a rămas o singură companie, dar și ea e neconformă
Habemus Papam: Papa Leon al XIV-lea. Cardinalul Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie
SUA și Marea Britanie au anunțat încheierea unui nou acord comercial. Trump anunță detaliile
Armata română, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pregătindu-se să treacă Prutul. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Putea România să se oprească la Nistru în 1941? Ziua Victoriei și războiul readus de Rusia în Europa | Istoricul Adrian Niculescu, la Obiectiv EuroAtlnatic
Bătălia titanilor: India vs. Pakistan. Care armată e mai puternică și are avantajul? Și chiar au fost doborâte 3 avioane Rafale ca muștele?
Încă luptăm în cel de-al Doilea Război Mondial iar fiecare țară are percepții diferite asupra lui. Rusia crede că l-ar fi câștigat și singură
SUA accelerează în cursa pentru Marte și ar putea lansa o rachetă chiar anul viitor
Puterea politică, un instrument încă de neînțeles pentru cei mai mulți dintre noi
Rachete AIM-120 pentru F-16 pe ambele maluri ale Dunării. Bulgaria urmează exemplul României pentru noile sale F-16 în cea mai modernă versiune posibilă
Flancul Estic, ”minat” anti-Rusia. Lituania se retrage oficial din Acordul privind minele antipersonal. „Rusia este o amenințare militară semnificativă pentru noi”
Foto: Ministerul de Externe al Franței via Ambasada Franței la Washington D.C.
EXCLUSIV
Indestructibilitatea de-a lungul secolelor: contribuția Ucrainei în victoria asupra nazismului secolului al XX-lea și a rașizmului din prezent
Cât cheltuie Europa pentru pensiile militare
Comisia Europeană lansează consultări împotriva tarifelor americane și va lansa o dispută la Organizația Mondială a Comerțului
Administrația Trump schimbă tonul față Moscova: Rusia criticată aspru în Consiliul de Securitate al ONU
Stația de armament Agil, produsă în România, în centrul atenţiei la o expoziției internațională: Transformă orice vehicul într-o platformă militară de luptă
Demonstrație uimitoare de inovație în război: Lecția pe care Ucraina a predat-o doborând două avioane Su-30SM cu drone
Josep Borrell, îndemn la ruperea de America lui Trump: Statele Unite nu mai sunt aliatul Europei, ci au devenit un adversar
Ucraina deschide ușa negocierilor de pace, dar insistă pe o incetare totală a focului: Suntem realiști şi înțelegem că unele probleme vor trebui discutate la masa negocierilor
Se ciocnesc două curente în GOP: Intervenționiștii și adepții reținerii în politica externă. Epoca post-Trump în Partidul Republican va adânci falia
Germania vrea să aloce până la 63 de miliarde de euro pe echipamente militare în 2025. Berlinul are banii, dar industria de apărare încă nu produce suficient
Orice e bine primit. SUA au construit tancuri M10 Booker cu care nu au ce face, dar prima care ridică mâna e Ucraina
Serviciile de informații americane au primit instrucțiuni să-și intensifice spionajul asupra Groenlandei. Danemarca își convoacă ambasadorul
Dronele ucrainene au lovit fabrici de armament și baze aeriene din Rusia. Au fost țintite, inclusiv facilități de producție pentru sistemele Grad, Urgan și Smerch
Analiză asupra grupului rus de manipulare a informațiilor ,,Storm-1516'': Cum influențează Rusia alegerile și dezbaterea publică europeană?
Portavionul USS Truman pierde încă un F/A-18F Super Hornet. Este al treilea avion pierdut în ultimele luni
D.J. Vance consideră că Rusia cere prea mult de la Ucraina, dar își dorește pacea
Cum va evolua conflictul dintre India și Pakistan
Statele Unite au înaintat ideea unei zone demilitarizate în care ar fi controlată de ambii beligeranți ai războiului ruso-ucrainean
”Cine crede că Putin se va opri este un nătâng". Biden critică tactica de amator a lui Trump în privința războiului din Ucraina
pixel