Administraţia SUA a aprobat vânzarea a zeci de avioane de vânătoare F-16 Taiwanului, fiind prima vânzare majoră de avioane de luptă efectuată în acest stat în aproximativ 30 de ani.
Decizia, care va fi anunţată în viitorul apropiat, autorizează vânzarea a până la 66 de avioane de vânătoare F-16V la un cost estimativ de 13 miliarde de dolari, potrivit unor oficiali ai administraţiei preşedintelui Donald Trump care sunt familiari cu discuţiile interne, conform Washington Free Beacon, citat de Epoch Times.
Avioanele fac parte dintr-o serie de sisteme de arme noi, inclusiv rachete, pe care americanii le vând Taiwanului, un partener cheie al SUA în regiunea Asia-Pacific.
Vânzările avioanelor anulează o decizie a fostei administraţii americane a lui Barack Obama, care a respins o cerere a Taiwanului de achiziţionare a aceluiaşi număr de avioane de vânătoare F-15C/D de teamă că va supăra China. La rândul său, administraţia preşedintelui George W. Bush, a blocat în 2007 vânzarea avioanelor F-16, tot pe fondul temerilor unui răspuns dur din partea Beijingului.
Un purtător de cuvânt al Pentagonului a direcţionat întrebările privind noua vânzare către Departamentul de Stat. Un purtător de cuvânt al Departamentului a precizat că acesta nu va comenta situaţia înaintea de notificarea Congresului SUA.
Taiwanul a confirmat că a trimis o cerere oficială către Statele Unite pentru achiziţionarea mai multor avioane F-16V
Președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, a confirmat marți că administrația sa a făcut o cerere oficială către Statele Unite pentru achiziționarea avioanelor F-16 Viper după o evaluare generală a nevoilor ţării sale de a-şi îmbunătăţii capacitatea de apărare aeriană, informează Focus Taiwan.
Ministerul Apărării Naționale din Taiwan (MND) a trimis oficial o scrisoare de solicitare către SUA pentru a cumpăra o flotă de avioane de luptă F-16V, a declarat Tsai.
Decizia a fost luată după o evaluare atentă pentru a determina avantajele modelului F-16V în comparație cu alte modele de avioane de luptă, a spus Tsai.
,,Cred că decizia va fi susținută de cetățenii noștri", a spus ea, adăugând că este pentru prima dată din 1992 când Taiwanul a făcut o cerere către SUA pentru a achiziționa noi avioane de luptă.
Este timpul ca Taiwanul să achiziționeze avioane de luptă mai avansate, pentru siguranța piloților Forței Aeriene, pentru a-și spori capacitățile de apărare și pentru a proteja pacea și stabilitatea în regiune.
Declarațiile lui Tsai au venit în urma unui raport Apple Daily, care a declarat că Ministerul Apărării, în 27 februarie, a făcut o cerere către SUA pentru achiziţionarea unei flote de 66 de avioane de luptă F-16V sau F-16 Viper, la un cost de 13 miliarde de dolari americani , care ar include rachete și logistica aferentă, precum și instruirea piloților și a personalului de întreținere.
MND a confirmat mai târziu că a cerut să cumpere o flotă de avioane de vânătoare americane, dar a refuzat să specifice daca va fi vorba despre avioane de luptă F-16V .
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News