Imediat după publicarea informației privind posibila vânzare de avioane Gripen, acțiunile Saab SAAB au crescut cu 3,4% la bursa din Stockholm, notează Reuters.
Șeful militar al Armatei poloneze a prezentat, la briefingul de luni, concluziile preliminare ale anchetei privind racheta rusă care a intrat în spațiul aerian polonez pentru 39 de secunde.
Generalul Wiesław Kukuła, șeful Statului Major General al Armatei Poloneze, a fost întrebat dacă racheta rusă ar fi putut fi o provocare din partea Rusiei.
”Fiecare variantă este posibilă, atât programarea intenționată a rachetei, cât și faptul că racheta a deviat dincolo de traseul programat. Credem că acesta a fost în mare măsură un act intenționat”, a adăugat el, citat de media poloneză.
Totuși, oficailul polonez nu exclude nici scenariul în care precizia scăzută a rachetei să fi determinat intrarea în spațiul aerian polonez. ”Rachetele rusești au o precizie relativ scăzută, așa că orice variantă este posibilă”, a mai spus generalul Wiesław Kukuła.
Comandamentul Operațional al Forțelor Armate a anunțat duminică dimineața pe Platforma X că în acea zi la ora La 4:23, spațiul aerian polonez a fost încălcat de una dintre rachetele de croazieră cu rază lungă de acțiune, lansate noaptea de Forțele Aeriene ale Federației Ruse.
Geolocalizare a dronei rsusești care a căzut pe teritoriul României în vara lui 2023
Potrivit șefului Statului Major General al Armatei Poloneze, spațiul polonez a fost violat duminică de racheta Kh-101, unul dintre principalele mijloace care lovesc astăzi Ucraina. Era acest tip de rachetă, a spus oficialul, adăugând că racheta era înarmată.
Oficialul arată că tactica aleasă de ruși, care direcționează rachetele foarte aproape de frontiera Ucrainei cu Polonia (considerăm noi, o situație similară cu cea a dronelor rusești care lovesc la frontiera cu România) este una extrem de riscantă și poate provoca efecte nedorite ”în cealaltă parte".
”O astfel de rachetă poate cădea pe teritoriul polonez și poate provoca efecte specifice. De aceea, noi astăzi, aici, o abordăm în așa fel încât să credem că a fost în mare parte o acțiune intenționată”, a spus generalul Kukuła.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Imediat după publicarea informației privind posibila vânzare de avioane Gripen, acțiunile Saab SAAB au crescut cu 3,4% la bursa din Stockholm, notează Reuters.
Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune în marea de la est de Peninsula Coreeană, relatează agenția Reuters.
Avionul de luptă rusesc Su-57 Felon, prezentat pentru prima dată la Airshow China 2024 din Zhuhai, a devenit subiectul unei batjocuri pe scară largă pe rețelele de socializare chineze. Fotografiile și videoclipurile din apropiere ale aeronavei, care dezvăluie o calitate îndoielnică a asamblării, au stârnit critici și ridiculizări în rândul utilizatorilor chinezi de internet.
Duminică, 3 noiembrie, forțele armate ale Federației Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Ca urmare a detectării deasupra Mării Negre a unor grupuri de drone care se îndreptau către spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea spațiului aerian al României, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la ora 23.34, cu privire la instituirea alertei aeriene în zona de nord a județului Tulcea.
Un avion de luptă F-16 Fighting Falcon al Escadrilei 85 Testare și Evaluare (85 TES) a efectuat, în septembrie, la Baza Eglin (Florida, SUA), primul zbor cu un nou sistem de război electronic, denumit Integrated Viper Electronic Warfare Suite (IVEWS).
Statele Unite vor desfășura forțe militare suplimentare în Orientul Mijlociu, inclusiv distrugătoare cu rachete balistice și bombardiere strategice B-52, care vor servi la apărarea Israelului și vor fi un avertisment pentru Iran.
Mai mulți utilizatori ruși de pe rețeaua de socializare Telegram au informat că, în noaptea de 01.11.2024, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au pierdut încă un bombardier de front Su-34 în Ucraina.
Varșovia a răspuns declarațiilor lui Zelenski cu privire la MiG-29 și i-a reamintit președintelui ucrainean nivelul asistenței militare poloneze.
În ultima perioadă, trupele ruse au crescut în mod semnificativ numărul de atacuri cu drone cu rază lungă de acțiune asupra unor ținte din adâncimea teritoriului ucrainean.
Agenția sud-coreeană pentru achiziții de armament a anunțat vineri că a semnat un contract pentru achiziționarea de rachete Meteor aer-aer destinate noilor avioane de luptă KF-21, aflate în prezent în producție.
Reprezentanții Ministerului Apărării din Africa de Sud au anunțat că, pe 31.10.2024, o aeronavă rusească de transport de tip An-124-100 Ruslan a aterizat la baza aeriană Waterkloof. Potrivit acestora, în viitorul apropiat ar urma să se desfășoare o vizită în Africa de Sud a unor bombardiere strategice rusești de tip Tu-160.
Forțele Aeriene Israeliene au anunțat încă o eliminare reușită a unui înalt oficial Hezbollah, Mustafa Ahmad Shahdi, comandant adjunct al unității speciale a Forțelor al-Hajj Radwan. Anunțul a fost însoțit de o fotografie a unui F-16 cu patru rachete Rampage furnizate de Elbit Systems, deși nu a fost menționată direct utilizarea acestora.
Pentru a ataca Iranul, Israelul a folosit nu doar avioanele de generația a patra F-15I și F-16I, dar printre cele peste 100 de aeronave desfășurate s-au aflat și modernele F-35 Adir.
Recent, SUA și-au exprimat interesul de a amplasa lansatoare de rachete în Japonia. Deși această mișcare este o măsură defensivă, menită să prevină acțiunile agresive ale Chinei, Beijingul și Moscova percep această desfășurare ca o amenințare și o escaladare a tensiunilor în regiune. Evident, presa de propagandă rusă încearcă să prezinte situația ca fiind o încercare din partea Washingtonului de a amplifica tensiunile din regiunea Asia-Pacific.
Ucraina a primit avioane de luptă americane F-16 șise așteaptă să primească avioane franceze Mirage. Totuși, pentru apărarea pe termen lung, alegerea ideală pentru Kiev ar putea fi Gripenul suedez, creat pentru a contracara amenințarea rusă.
La 22 octombrie, Lockheed Martin a publicat fotografii care surprind primul zbor de testare al noului avion de luptă bulgar de generația a IV-a F-16 Block 70 „Viper”. Cu toate acestea, spre deosebire cum se întâmplă în cazul livrărilor standard, acest prim avion va rămâne staționat în Statele Unite, în loc să fie imediat trimis forțelor aeriene bulgare. Conform acordului, primele două F-16 bulgărești produse vor rămâne la o bază a forțelor aeriene americane pentru a fi utilizate ca platforme de antrenament, permițând piloților bulgari să exerseze și să cunoască acest avion avansat.
Forțele Aerocosmice ale Federației Rusă execută în continuare lovituri asupra unor ținte de pe teritoriul ucrainean din zona Mării Negre, inclusiv în regiunea Odesa și pe Insula Șerpilor. În acest scop sunt întrebuințate rachete de croazieră (Kh-22), rachete antiradar (Kh-31P) sau bombe de aviație cu module universale de planare și corecție din familia FAB.
Un oficial american a declarat pentru Reuters că integrarea la bordul navelor a interceptorilor PAC-3 MSE, folosiți de sistemul terestru Patriot, anticipează progresele tehnologice ale rachetelor chinezești.
Potrivit mai multor surse media rușii ar putea să deschidă o linie de producție externă pentru avioanele de luptă Su-35, dar și pentru Su-30.
SUA dezvoltă intens noul B-21 Raider, bombardierul de generația a 6-a, de altfel primul avion de ultimă generație. E de așteptat ca anul acesta Forțele Aeriene americane să acorde companiei Northrop Grumman un al doilea contract privind producția.
Forțele americane din Pacific vor conduce în vara anului 2025 un exercițiu la o scară nemaivăzută în istoria recentă a Aviației Militare a SUA: aproape 300 de avioane care vor acționa din 25 de locații. Este vorba despre exercițiul la scară largă din Pacific REFORPAC („Return of Forces to the Pacific”) planificat pentru vara anului următor.
Un avion de cercetare radioelectronică de tip RC-135W Rivet Joint al Forțelor Aeriene Regale (RAF) ale Marii Britanii, care aparține Escadrilei 51 de la Baza Aeriană Waddington, centrul flotei de informații, supraveghere, achiziția țintelor și recunoaștere, a scris istorie devenind primul de acest gen care a traversat complet granițele de est ale NATO, de la punctul cel mai sudic al Mediteranei din Grecia și până în nordul îndepărtat al Norvegiei.
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România din Norvegia au aterizat joi, 24 octombrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.
Statele Unite au aprobat recent o modernizare semnificativă a flotei poloneze de avioane de luptă F-16 Viper, la un cost estimat de 7,3 miliarde de dolari. Acest efort de modernizare, care va viza 48 dintre avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Poloneze, subliniază o mișcare strategică a Poloniei de a-și spori capacitățile militare într-un peisaj geopolitic în schimbare.
Franța şi-a luat angajamentul să furnizeze Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, dar în acelaşi timp este obligată să creeze un centru special de instruire la o bază aeriană. Primul lot de avioane de luptă franceze Mirage 2000-5 destinat Ucrainei, care ar urma să fie livrat în prima parte a anului 2025, ar consta în doar trei aeronave. Cu toate acestea, este important să subliniem că Parisul nu a precizat niciodată câte dintre aceste avioane vor fi furnizate Ucrainei și nici când, deoarece a preferat să facă din acest transfer de aeronave un subiect tabu.
Numărul anunțat de tineri piloți ucraineni instruiți depășește cu mult numărul oficial cunoscut de avioane de luptă promise Ucrainei. Forțele Aeriene ale Ucrainei sunt cu un pas mai aproape să depăşească unul dintre obstacolele cu care se confrunta în calea primirii mai multor avioane de luptă occidentale. Pentru că atunci când a venit vorba de transferul avioanelor F-16 către Ucraina, una dintre probleme a fost, într-adevăr, formarea piloților pentru aceste aeronave.
Conducerea Fabricii de Avioane Craiova susține că în acest moment la Craiova sunt gata trei avioane IAR-99SM Standard Modernizat din cele zece. Doar că nu pot fi livrate deoarece omologarea nu s-a încheiat.,
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 22.10.2024, două bombardiere strategice Tu-95MS au îndeplinit o misiune planificată de patrulare deasupra apelor neutre ale Mării Japoniei.
Korea Aerospace Industries (KAI), producătorul avioanelor ușoare multirol FA-50, a prezentat în aceste zile aeronava în România. KAI și-a manifestat interesul privind o viitoare cooperare cu industria aeronautică din România, în viitorul apropiat, cooperare ce ar urma să aibă la bază aeronavele FA-50.
În calitate de membru NATO, Ungaria gândește strategic și își dorește o cooperare mai strânsă cu Saab pentru dezvoltarea avioanelor Gripen.
Curtea Constituțională a României a decis, într-o ședință de urgență, fără precedent, anularea alegerilor prezidențiale din România, arată surse DCNews.
La 4 decembrie, autoritățile române au declasificat mai multe documente a ceea ce au descris ca fiind o campanie „extrem de organizată” pe rețelele de socializare, susținută de un „actor de statal”, pentru a-l sprijini pe candidatul la președinție, Călin Georgescu. Serviciul Română de Informații Externe (SIE) a indicat că România a fost vizata de atacuri hibride ruseşti agresive, inclusiv atacuri cibernetice, scurgeri de informații și acte de sabotaj.
Pentru prima dată Forțele pentru Operații Speciale (FOS) sau, în limbaj popular forțele speciale ale României, unitatea de elită a Armatei române, a prezentat noile vehicule ultraușoare Dagor.
Forțele Aeriene ale SUA (US Air Force) au decis să lase viitoarea administrație Trump să ia propria decizie cu privire la calea de urmat pentru avionul său de luptă Next Generation Air Dominance (NGAD). În această vară, US Air Force și-au întrerupt efortul de a dezvolta și construi un avion de luptă din a șasea generație pe fondul îngrijorărilor legate de costurile potențiale ale acestuia și a început să regândească ceea ce va avea nevoie pentru un război viitor.
Iranul a declarat vineri că a efectuat o lansare spațială de succes cu cea mai grea încărcătură utilă de până acum, în cel mai recent program al său despre care Occidentul spune că îmbunătățește programul de rachete balistice al Teheranului.
Suntem îngrijorați de indicațiile tot mai mari ale operațiunii coordonate de influență străină online care vizează alegerile în desfășurare în România, în special pe TikTok.
La începutul acestui an, autoritățile britanice au arestat șase bulgari acuzați de spionaj în favoarea Rusiei. Săptămâna trecută, doi dintre aceștia - Orlin Rusev și Biser Djambazov - au pledat vinovați în instanță, marcând un punct de cotitură în ceea ce a fost numit cazul „Spy Cell”. Detaliile activităților lor secrete, dezvăluite în fața Curții Penale Centrale din Londra, descriu o imagine îngrijorătoare a unei rețele sofisticate de spionaj care operează în întreaga Europă.
În urmă cu câteva luni, la Kiev și în capitalele occidentale a apărut un plan prin care reuniunea ministerială externă a NATO din decembrie de la Bruxelles ar fi trebuit să devină crucială în relațiile Ucrainei cu Alianța. Și aceasta nu este o exagerare. Zvonurile și discuțiile privind posibila primire de către Ucraina a unei invitații oficiale de aderare au fost legate de această dată. Kievul - împreună cu Washingtonul (unde mediul politic se maturizase în sfârșit suficient pentru un astfel de pas) - trebuia să-i convingă pe sceptici să aprobe această decizie provizorie, dar importantă din punct de vedere simbolic, până în decembrie.
Surse siriene au informat că, pe 05.12.2024, nave rusești aflate în estul Mării mediterane au atacat ținte din provinciile Idlib și Hama cu rachete de croazieră de tip Kalibr. Rachetele au fost lansate de pe submarinul Novorossiysk și de pe fregatele Amiral Grigorovici și Amiral Gorshkov.
Începând cu anul 2022, în ciuda cererii puternice generate de creșterea continuă a cheltuielilor militare, cifra de afaceri globală a primelor o sută de companii de armament din lume a scăzut cu 3,5% față de anul precedent, ajungând la 597 de miliarde de dolari. Potrivit Stockholm Internaţional Peace Research Institute (SIPRI), această scădere s-a datorat parțial obstacolelor întâmpinate de mai multe întreprinderi din sectorul militar în adaptarea producției lor la conflicte de mare intensitate.
Peste 10 generali ruși au comandat forțele Kremlinului în Siria, unde au ucis mii de civili cu același model de bombardare nediscriminatorie pe care Moscova l-a aplicat ulterior orașelor și orașelor ucrainene.
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken l-a acuzat joi pe omologul său rus Serghei Lavrov de propagarea unui "tsunami de dezinformare".
La Tbilisi, mii de oameni au ieșit pentru a șasea zi consecutiv pentru a protesta împotriva respingerii de către guvern a integrării europene.
Adevăratele schimbări dramatice pentru georgieni au început în primăvara acestui an, când în Georgia a fost adoptată așa-numita lege a agenților străini, care vizează mass-media și ONG-urile care au finanțare străină.
Dar adevăratele, adevăratele schimbări pentru georgieni au fost în 2018. Atunci, actualul guvern care se declară pro-european a consacrat în Constituție obiectivul aderării la UE, dar a eliminat toate puterile președintelui. Acum, Rusia culege roadele politicii abile de infiltrare a instituțiilor georgiene.
În urmă cu o săptămână, șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Valery Gherasimov, a vorbit la telefon cu omologul său american, Charles Brown, care este șeful Comitetului Întrunit al șefilor de state majore din Forțele Armate ale SUA. The New York Times (NYT) a relatat despre conversație, pe care a numit-o una extrem de neobișnuită, deoarece Gherasimov a vorbit ultima dată la telefon cu colegul său american, Mark Milley, în octombrie 2022.
Forțele aeriene norvegiene, britanice și americane au desfășurat pe 3 decembrie un exercițiu aerian comun de tipul F2T2 (find, fix, tracking and target - găsire, fixare, urmărire și țintire) cu avioane de generația a cincea.
Rebelii au pătruns joi în orașul sirian Hama, a informat Reuters. Televiziunea Al Jazeera a publicat imagini cu revoltele din oraș.
În timpul discursului de joi al ministrului rus de externe Serghei Lavrov la întâlnirea miniștrilor de externe ai OSCE, miniștrii Cehiei, Poloniei, Ucrainei, Estoniei și Letoniei au părăsit sala. Delegația lituaniană a părăsit întâlnirea înainte ca Lavrov să-și înceapă discursul.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) susține că a notificat aliații României cu privire la încercările unor actori externi de a se implica în campania electorală și garantează că ţara noastră va răspunde în mod corespunzător. "Autorităţile române investighează această tentativă de influenţare, care este în desfăşurare. Ne-am informat aliaţii cu privire la această încercare de interferenţă externă şi vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja democraţia, securitatea naţională şi suveranitatea", se arată într-un comunicat al MAE.
Beijingul sancționează companii americane din industria de apărare.
Măsura e mai mult simbolică întrucât colaborarea dintre cele două state pe acest palier este aproape inexistentă. Singura relație dintre cele două industrii militare este una în care China fură tehnologie americană. ”Ăștia fură totul”, explica pentru DefenseRomania și Excelența Sa, ambasadorul Adrian Zuckerman, referindu-se la metodele folosite de China.
Utilizarea bombelor franceze ghidate cu precizie AASM Hammer a presupus realizarea unor modificări asupra avioanelor Su-25 aflate în dotarea Forțelor Aeriene Ucrainene. O fotografie care prezintă un avion ucrainean Su-25 echipat cu bombe AASM Hammer a fost publicată pe reţele de socializare. Aceasta este, de asemenea, prima confirmare a faptului că bombele franceze de aviaţie AASM Hammer au fost integrate pe avioanele de atac Su-25. Până în prezent, acest aspect era cunoscut doar dintr-o declarație publică a șefului aviației de la Comandamentul Forțelor Aeriene Ucrainene, Serhii Holubtsov, într-un interviu acordat în iunie 2024.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a declarat că este îngrijorat de atacurile cibernetice care vizează procesul electoral din România și a solicitat o investigație completă pentru a asigura integritatea acestuia, a declarat, miercuri, Matthew Miller, Purtător de Cuvânt al Departamentului de Stat.
Armenia sugerează că a rupt definitiv legăturile cu OTSC, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, condusă de Rusia.
Gabrielius Landsbergis, ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, a cerut țărilor NATO să ofere Ucrainei tot ceea ce are nevoie, subliniind că sprijinul militar este cheia succesului pe câmpul de luptă și la masa negocierilor.
Avioanele de luptă A-10 Warthog ale US Air Force (USAF) ar fi fost desfășurate în Siria pentru a efectua atacuri aeriene asupra milițiilor afiliate Iranului care au intrat în Siria pentru a lupta împotriva rebelilor care au lansat o nouă ofensivă împotriva regimului Bashar al-Assad. La sfârșitul lunii trecute, războiul civil sirian, despre care se spunea că se află într-o stare de stagnare, a izbucnit din nou cu o nouă ofensivă lansată de grupurile rebele conduse de Hayat Tahrir al-Sham (HTS). În doar aproximativ 72 de ore, gruparea a luat cu asalt orașul sirian Alep și a avansat spre orașul central Hama.
SUA va impune noi restricții asupra exporturilor către 140 de companii chineze, inclusiv companii producătoare de echipamente folosite la realizarea cipurilor avansate. Măsura vizează limitarea avântului Chinei în domeniul inteligenței artificiale cu aplicabilitate militară.
Compania General Atomics Electromagnetic Systems (GA-EMS) a primit un contract de la Marina SUA pentru dezvoltarea unui proiectil de artilerie (calibru 155 mm) manevrabil cu rază lungă de acțiune (Long Range Maneuvering Projectile - LRMP).
Potrivit FBI, rusoaica Nomma Zarubina stabilea legături cu jurnaliști, personal militar și experți în numele serviciilor de informații ruse. Conform documentelor agenției, aceasta a mințit autoritățile americane cu privire la legăturile sale cu Rusia, dar ulterior a recunoscut că a lucrat cu FSB.
Pentru a menține capacitatea de descurajare a NATO la nivelul actual, cheltuielile de 2% din PIB pentru apărare nu vor fi suficiente în următorii ani. Acest lucru a fost declarat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc pe 4 decembrie la Bruxelles.
Ministerul ceh al Apărării și compania germană Rheinmetall Landsysteme au încheiat, pe 04.12.2024, un contract pentru achiziționarea a 14 tancuri de luptă Leopard 2A4, în valoare de 3,98 miliarde de coroane, fără TVA. Achiziția a fost discutată de Guvernul ceh în noiembrie, iar ministerul a informat despre semnarea contractului într-un comunicat de presă emis astăzi. Potrivit părții cehe, toate cele 14 tancuri vor fi livrate până la sfârșitul anului 2026.
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituțiilor emitente, a informațiilor prezentate de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Afacerilor Interne în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, din data de 28 noiembrie 2024.
Adunarea Naţională a Franţei (Camera inferioară a parlamentului francez) a votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar al premierului Michel Barnier. Președintele Emmanuel Macron trebuie să caute acum un nou premier.
Războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei se transformă într-o amenințare pentru țările occidentale prin Coreea de Nord.