Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Stoltenberg pune presiune pe Turcia: Principala așteptare este ca Suedia și Finlanda să intre cât mai curând în NATO
News
Data publicării:
SG NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat care sunt așteptările membrilor Alianței Nord Atlantice în privința aderării Suediei și Finlandei la NATO.

"Întrebarea principală nu este dacă Finlanda și Suedia sunt ratificate împreună. Principala așteptare este ca ambele țări să fie membri cu drepturi depline cât mai curând posibil", a spus Stoltenberg reporterilor.

Declarația secretarului general al Alianței pune presiune pe Turcia, țară care se opune aderării celor două state scandinave, amplificând o serie întreagă de motivații.

Cererile de aderare ale celor două state la Alianță au fost ratificate de toate statele NATO, cu excepția Ungariei și Turciei, două state guvernate autoritar, ai căror lideri au fost mai mult decât îngăduitori cu agresiunea declanșată de Federația Rusă.

Președintele turc Tayyip Erdogan se opune în mod special la cererea Suediei, deoarece aceasta găzduiește membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care Ankara îi numește teroriști.

Oficialii occidentali au spus că ar prefera ca ambele țări să se alăture NATO împreună, parțial pentru că ar fi mai ușor să le integreze în același timp în structurile militare.

”Sunt încrezător că amândoi vor fi membri cu drepturi depline și lucrez din greu pentru a le ratifica cât mai curând posibil”, a spus Stoltenberg.

Doi noi membri de pe flancul său de nord-est ar întări influența NATO într-un moment crucial în care aceasta este angajată într-o confruntare cu Rusia, arată Reuters.

Suedia și Finlanda au fost de mult timp nealiniate, dar acum doresc protecția clauzei de apărare colectivă a NATO.

Finlanda are o graniță de 1.300 km cu Rusia, iar insula Gotland a Suediei se află la 300 km de casa Flotei Baltice a Rusiei, în enclava rusă Kaliningrad.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Moscova ajută militar China să pregătească invazia Taiwanului
Bătălia pentru Moldova. Rezultatele alegerilor parlamentare 2025 din R. Moldova: 99% din voturi numărate și game over: PAS majoritate absolută, partida pro-rusă, numărată la podea
A320, photo source: British Airways
EXCLUSIV
Dronă pe una din pistele Aeroportului Otopeni. Un avion de linie, nevoit să facă o manevră „go around” în timpul aterizării
Propaganda rusă / Foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
Atacuri cibernetice, alarme cu bombă, tensiuni sociale. Kremlinul atacă cu toate armele alegerile din Moldova. Angela Grămadă: Miza este uriașă
Generalul (r.) Florin Coldea transmite un mesaj oficial după decesul generalului (r.) Dumitru Dumbravă, cu activitate în cadrul SRI
Război diplomatic declanșat: Iranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Marea Britanie pe muchia sancțiunilor ONU
Interferența clerului subordonat Moscovei în alegerile parlamentare din Republica Moldova pe înțelesul tuturor
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
Partidul „Inima Moldovei”, membru al blocului „Patriotic”, a fost exclus din cursa electorală
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Lukașenko, chemat de urgență la Moscova, în timp ce Varșovia își avertizează cetățenii: Părăsiți imediat Belarusul
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Pete Hegseth a convocat de urgență o întâlnire rară cu sute de generali și amirali ai SUA. Nimeni nu știe încă motivul existând doar speculații
„Va fi război”. Rusia spune că doborârea unui avion rus de către o țară NATO înseamnă un război de mare intensitate între Federație și Alianță
Rutte: Statele membre NATO pot doborî avioanele ruse care le violează spațiul aerian, dacă e necesar
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Ședința CSAT s-a încheiat. Au fost discutate amenințările la adresa României
R. Moldva își alege pe 28 septembrie viitorul: Cine candidează, care sunt mizele și tot ce trebuie să știi despre alegerile de la Chișinău
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Lovitură sub centură: Atacurile ucrainene cu drone aruncă în aer economia Rusiei. Exporturile rusești de motorină la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani
Trump vorbește în premieră de înfrângerea Rusiei: Ucraina poate câștiga războiul și își poate recupera teritoriile
Trump le cere ţărilor europene să impună Rusiei aceleaşi sancţiuni ca SUA
F-35 cu arme nucleare în Flancul Estic? Estonia revine cu oferta de a găzdui avioane cu capacitate nucleară
Troc cu tehnologie sovietică: În schimbul milioanelor de obuze, Rusia ar fi transferat Phenianului componentele unui submarin nuclear de la ”dezmbembrări”
Ungaria respinge ferm cererea lui Trump de a renunța la gazele și petrolul din Rusia
Norvegia susține că Rusia i-a încălcat spațiul aerian de trei ori în acest an
De ce România are nevoie de un CSAT puternic, nu doar de o "cameră de avizare"

Ştiri Recomandate

Rusia distruge tot ce înseamnă patrimoniu cultural ucrainean. Consiliul Executiv al UNESCO decide continuarea monitorizării situației din Crimeea
De ce calcă argentinienii pe coadă o mare putere militară. Argentina reînvie fantoma „Războiului Malvinelor”, pe care l-au pierdut în 72 de zile în fața britanicilor
China impune un control cvasitotal pământurilor rare iar SUA amenință cu repercusiuni majore. Trump dă de înțeles că anulează o întrevedere cu Xi
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
„Graalul” Rusiei împotriva dronelor ucrainene: Atacurile de tip „Deep Strike” ale Ucrainei, blocate cu drone-interceptoare și conexiune tăiată la internet
„Acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza: 200 de soldați americani vor fi dislocați în Israel pentru implementarea acordului
O baricadă de foc: De ce cinci țări NATO renunță la interzicerea minelor antipersonal
Su-35 Flanker-E de generația 4 ++. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Secretele comerciale ale industriei ruse de armament, la liber pe internet. Grupul de hackeri „Black Mirror” a dezvăluit către ce ţări îşi vinde Rusia avioanele Su-35
IMAGINE ILUSTRATIVĂ: Baterie de coastă antinavă Neptun a Ucrainei
EXCLUSIV
Flamingo și Neptune, perechea perfectă? Ucraina lovește zdravăn Rusia cu cele două rachete în tandem. Trei concluzii care ar trebui să îngrijoreze Rusia
Măcelul de la Dobropillia: Liderul Azov dezvăluie ce înseamnă tactica rusească „tanc pumn” și bilanțul masiv al pierderilor
Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS). Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
Cât de pregătiți suntem dacă sună goarna? Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Se anunță o iarnă de coșmar pentru Ucraina care, deși a creat o rețea secretă de stocare în baterii, pierde aproape 60% din producția de gaze în bombardamentele rusești
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
NATO pregătește un răspuns mai ferm la provocările Rusiei. Posibile soluții: Drone înarmate și reguli simplificate pentru doborârea aeronavelor rusești
Șeful Armatei României, gen. Gheorghiță Vlad: Ordinul pentru doborârea dronei ruse fusese dat piloților de F-16
Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția acclerează
Statele arabe salută „acordul Trump” pentru încetarea focului în Gaza
Putin a recunoscut că Rusia a doborât zborul azer de linie AZAL 8432. Rușii au tras după drone ucrainene, dar le-au ratat iar rachetele au explodat lângă avion
Generalul Gheorghiță Vlad: Armata României, pregătită să reziste unui eventual atac al Rusiei. Există instrumente și pentru a ajuta Moldova
Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Sursa Foto: Facebook Сухопутні війська ЗС України.
EXCLUSIV
Generalul Sirski raportează despre capcana ucraineană de la Dobropillia. Între timp s-a așternut liniștea la est de Kramatorsk
Foto: Ministerul Apărării din China
EXCLUSIV
Războiul ideologic al Chinei: Strategia PCC din Xinjiang forțează Europa să aleagă între comerț și drepturile omului. Implicațiile pentru NATO.
Cooperarea Moscova-Phenian se intensifică. Coreea de Nord își testează armele în Ucraina și furnizează aproape 50% din muniția Armatei Ruse
Cum a ajuns secretul sistemului „Krasukha-4”, bijuteria războiului electronic rusesc, la liber pe internet (FOTO)
Bornă istorică atinsă în Franța: 300 de avioane de luptă Rafal au fost produse pe fondul unor cereri record. Noua versiune F5 țintește noi piețe
Germania pariază în continuare pe Eurofighter: Încă 20 de aeronave, livrate forţelor aeriene germane până în 2034
Stocurile de armament greu ale Rusiei sunt tot mai puţine: Peste jumătate din tancurile și artileria din depozite, „canibalizate” pentru războiul din Ucraina
Forțele pentru Operații Speciale ale Republicii Moldova. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Chișinău
EXCLUSIV
Strategia ,,Moldova 2035'': De la "mizerie și dezordine" la digitalizare și apărare cibernetică. Cum își construiește Chișinău scutul anti-Rusia
IDF începe pregătirile pentru prima fază a retragerii din Gaza, după „acordul Trump” la care au ajuns Israelul și Hamas
Acord istoric pentru Gaza! Trump anunță Faza I a planului de pace, ostaticii, "foarte curând, acasă"
pixel