În primele săptămâni ale invaziei Federației Ruse asupra Ucrainei, una din puterile mondiale s-a oferit să livreze armament Republicii Moldova, dar Chișinăul a refuzat.
Dacă o astfel de incursiune ar avea succes, ea le-ar permite forţelor ruse să pătrundă în portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, dinspre vest, adaugă The Times.
"Credem că la Kremlin a fost luată deja decizia de a ataca Republica Moldova. Soarta Republicii Moldova este crucială. Dacă ruşii încep să obţină controlul, din punct de vedere militar suntem un obiectiv mai uşor (de cucerit - n.r.) şi ameninţarea la adresa Ucrainei va fi existenţială", a declarat pentru cotidianul britanic o sursă militară ucraineană.
Tensiunile au sporit în Transnistria, regiune separatistă a Republicii Moldova, după o serie de explozii misterioase atribuite "teroriştilor".
Analiştii occidentali cred că obiectivul Kremlinului este de a crea o legătură terestră dinspre Rusia de-a lungul întregii coaste a Ucrainei către Transnistria, tăind accesul Ucrainei la Marea Neagră, scrie The Times.
Potrivit unei surse militare, serviciile de informaţii ucrainene atrag atenţia asupra activităţii de la aerodromul principal din Tiraspol, "capitala" Transnistriei, ceea ce sugerează că ruşii se pregătesc pentru conflict, cu avioane de transport Iliuşin-76 şi, posibil, elicoptere care ar urma să ajungă aici.
Potrivit funcţionarilor occidentali, circa 1.500 militari ruşi ar fi staţionaţi în Transnistria.
Rusia ar putea crea un "pretext" pentru a interveni în Republica Moldova care să se suprapună cu defilarea de 9 mai, când ruşii sărbătoresc Ziua Victoriei, care marchează înfrângerea naziştilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
În primele săptămâni ale invaziei Federației Ruse asupra Ucrainei, una din puterile mondiale s-a oferit să livreze armament Republicii Moldova, dar Chișinăul a refuzat.
Purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ale Ucrainei, Iuri Ignat, a comentat exploziile produse sâmbătă spre duminică la un centru de producţie de armament din Iran.
Mykhailo Podolyak, consilier al președintelui Volodimir Zelenski, în cadrul unui interviu, a discutat despre situația de pe front, dar și despre rolul României în sprijinirea Ucrainei.
Potrivit portalului rusesc topwar.ru, care citează surse oficiale rusești, cercetătorii ruși au dezvoltat o nouă stație radar, capabilă să detecteze dronele de dimensiuni reduse.
Coreea de Nord a dezminţit duminică că furnizează arme Moscovei, după ce Washingtonul a acuzat-o că livrează obuze şi rachete grupului paramilitar rus Wagner care operează în Ucraina, scrie Agerpres, care citează AFP.
Ambasadorul israelian la Berlin, Ron Prosor, susţine că Israelul oferă Ucrainei mai mult sprijin decât se ştie în mod public.
Trupele ucrainene sunt angajate într-o confruntare "feroce" cu forţele ruse care încearcă să preia controlul asupra localităţii Vugledar, în sud-vestul Doneţkului (estul Ucrainei), unde luptele s-au intensificat în ultimele zile, relatează Agerpres, care citează France Presse.
Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al "Treilea Război Mondial", a declarat vineri ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, în cadrul unei conferinţe la Roma pe tema "Perspective europene pentru o apărare comună", relatează Agerpres, care citează EFE.
Organizaţia pentru Interzicea Armelor Chimice (OIAC) a acuzat vineri Damascul că a întreprins un atac cu clor care s-a soldat cu 43 de morţi în 2018 în Siria, un incident ce a declanşat tensiuni între Damasc şi Occident, informează Agerpres, care citează AFP. Se pare că e al doilea atac chimic după cel confirmat în 2013.
Pe 26 ianuarie, în prima parte a zilei, forțele ruse au lansat 55 de rachete de diferite tipuri asupra Ucrainei, din aer, de pe aeronave Tu-95, Su-35, MiG- 31K și de pe navele desfășurate în largul Mării Neagre, după cum a declarat comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Valeri Zalujni.
Marea Britanie speră că tancurile Challenger 2 vor ajunge în Ucraina la sfârșitul lunii martie. Acest lucru a fost declarat joi de către adjunctul secretarului britanic al apărării Alex Chalke, relatează Reuters.
Vestea că tancuri occidentale moderne precum Leopard 2 germane și Abrams americane vor ajunge în Ucraina nu a fost primită prea bine în Rusia, chiar dacă există numeroase controverse cu privire la numărul de tancuri de care Ucraina are nevoie ori de momentul în care acestea vor ajunge pe front.
În dimineața zilei de 26.01.2023, Forțele Armate ale Federației Ruse au declanșat un nou atac masiv cu rachete de croazieră asupra teritoriului Ucrainei. Aceasta au întrebuințat, în special, rachete de croazieră cu bazare aeriană și navală. Pe întreg teritoriul ucrainean, au fost declanșate, progresiv, alerte aeriene, care avertizează asupra atacurilor cu rachete rusești.
Forțele armate canadiene iau în considerare posibilitatea de a trimite tancuri Leopard în Ucraina și determină în prezent cantitatea de echipamente pe care o pot furniza.
Muniția termobarică e un subiect foarte controversat în contextul în care utilizarea bombelor cu dispersie de către Armata rusă a fost intens criticată.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut miercuri aliaţilor săi occidentali rachete cu rază lungă de acţiune, precum şi avioane de luptă, după unda verde de la Washington şi Berlin pentru trimiterea de tancuri grele Kievului la capătul unor discuţii acerbe, informează Agerpres, care citează AFP.
Administrația președintelui american Joe Biden va trimite 31 de tancuri M1 Abrams în Ucraina, ca parte a unui nou pachet de asistenţă militară de securitate în valoare de 400 de milioane de dolari, a precizat Joe Biden. Înaintea anunțului președintelui, jurnalistul Jordan Fabian de la Bloomberg, citând două surse guvernamentale americane, vorbise și el de minumum 30 de tancuri.
Germania face ceea ce este ''necesar'' pentru a susţine Ucraina prin autorizarea livrării unor tancuri Leopard, dar doreşte să împiedice o "escaladare către un război între Rusia şi NATO", a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz, după anunţul privind transferul a 14 tancuri Leopard 2 către Ucraina, potrivit agenţiilor DPA şi AFP.
Forțele Armate ale Ucrainei s-au retras complet din orășelul Soledar, regiunea Donețk, potrivit purtătorului de cuvânt al Grupului ucrainean de Luptă Est, Serghei Cerevati.
Ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, a declarat miercuri că Madridul este deschis să furnizeze Ucrainei tancuri Leopard 2 de fabricație germană, după ce Germania a fost de acord că statele care deţin tancuri de provenienţa germană să le poate oferi forţelor armate ucrainene.
În acest moment, mai multe state europene discută despre transferul comun al unui total de 80 de tancuri de Leopard 2 către Ucraina pentru a forma cel puţin două batalioane a câte 40 de vehicule fiecare, precizează cotidianul german Spiegel.
Guvernul rus a însărcinat autorităţile carcerale să construiască 25 de colonii penitenciare în regiunile anexate din Ucraina încă de la începutul războiului, a relatat miercuri monitorul oficial al parlamentului, Parlamentskaia Gazeta, citat de DPA, potrivit Agerpres.
Germania va furniza oficial tancurile Leopard 2 Ucrainei. Anunțul a fost făcut azi, Germania depășind temerile cu privire la trimiterea de armament greu pe care Kievul le consideră cruciale pentru a respinge invazia rusă.
Statele Unite ar putea anunța oficial, în următoarele zile, livrarea de tancuri Abrams către Ucraina. Potrivit Wall Street Journal, administrația Biden "înclină spre trimiterea unui număr semnificativ de tancuri Abrams M1 către Ucraina". Se pare că între SUA și Germania există un „acord diplomatic”.
Cotidianul german Der Spiegel și alte publicații germane au publicat marți seara articole în care se susţine că guvernul de la Berlin a decis să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina. Această decizie vine în urma unei dezbateri îndelungate pe această temă între aliații NATO și intervine după ce, marți, Polonia a cerut oficial Berlinului permisiunea de a trimite o parte din tancurile sale Leopard 2 în Ucraina.
Comandantul forțelor ruse din Ucraina, generalul Valeri Gherasimov, a ordonat militarilor ruși să dea dovadă de mai multă disciplină militară, inclusiv să-și tundă părul și să se bărbierească, stârnind nemulțumiri în rândul militarilor cecenii și ai mercenarilor aliați.
Oficiali americani și occidentali au îndemnat Ucraina să își mute atenția de la bătălia pentru orașul Bahmut din regiunea Donețk la o potențială ofensivă în sudul țării, precizeaza CNN, citand mai multi oficiali americani și ucraineni pentru CNN.
Artileriștii ucraineni au vorbit despre bombardamentele pe care le efectuează zilnic împotriva efectivelor și echipamentelor militare ale forţelor ruse de ocupaţie. Obuzierele autopropulsate М109 ale Brigăzii 72 Mecanizate efectuează zilnic lovituri împotriva forţelor ruse care ocupă regiunea Donețk.
Rusia ar putea lansa acțiuni ofensive în următoarele luni, în special primăvara sau începutul verii, se arată în analiza zilnică a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
SUA au anunțat că mașinile de luptă Bradley vor face parte din cel mai recent pachet de asistență militară pe care îl vor trimite Ucrainei. Însă câte mașini de luptă Bradley vor ajunge pe front și când se va întâmpla?
Surse de monitorizare a aviației de pe Twitter și Telegram au semnalat faptul că, pe 03.02.2023, avioane din cadrul Forțelor Aeriene ale Franței și Marii Britanii au îndeplinit misiuni complexe în zona litoralului românesc de la Marea Neagră. Astfel, avioane de vânătoare franceze și britanice au escortat în regiune aeronave de cercetare și AWACS, iar avioane-cisternă au sprijinit misiunile acestora.
Mai mult de un sfert din Senat SUA i-a trimis joi o scrisoare președintelui Joe Biden, amenințând că va bloca o vânzare de armament în valoare de 20 de miliarde de dolari, care include 40 de avioane de luptă F-16 Block 70 și modernizarea flotei actuale a Turciei, atâta timp cât Ankara continuă să blocheze aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Turcia blochează din mai intrarea Suediei – şi a Finlandei – în NATO, acuzându-le că adăpostesc militanţi şi simpatizanţi kurzi pe care îi consideră drept „terorişti”, în special pe cei din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a precizat în ultimul său raport actualizat că oficialii ruși continuă să perpetueze naraţiunea propagandistică că războiul din Ucraina este o amenințare directă la adresa securității rusești prin manipulări legislative.
Comandantul Comandamentului Mobilității Aeriene (AMC), din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA, generalul Mike Minihan, a ordonat subordonaților săi să se pregătească pentru un eventual conflict militar cu China, care potrivi scenariului ar putea avea loc încă din 2025. În special, până la sfârșitul lunii februarie a anului 2023, aceștia ar trebui să raporteze ce anume fac în ceea ce privește pregătirea pentru a lupta pentru a face fată un conflict militar care ar urma să aibă loc, teoretic, peste doi ani, relatează analiştii publicaţiei The Drive.
O navă americană s-a apropiat de Marea Neagră pentru prima dată de la începerea conflictului din Ucraina. USS Nitze a efectuat o escală la Istanbul. Mai multe surse turcești au informat că, pe 03.02.2023, distrugătorul american Nitze a efectuat o escală în portul Istanbul. Este pentru prima dată de la începutul invaziei militare rusești din Ucraina când o navă americană se apropie atât de mult de Marea Neagră.
Firma STM din industria de apărare a Turciei a câștigat două licitații pentru modernizarea infrastructurii de informații a NATO, potrivit unui anunț, din 28 ianuarie, al companiei.
Ambasadorul rus în Republica Centrafricană a declarat într-un interviu publicat vineri că 1.890 de "instructori ruşi" sunt prezenţi în această ţară, unde este activ grupul de mercenari Wagner, relatează Reuters.
Pentagonul a anunțat astăzi care sunt armele ce vor ajunge în Ucraina. Ajutorul militar include și rachete ghidate rachete GLSDB (The Ground Launched Small Diameter Bomb).
Uniunea Europeană şi Ucraina au convenit vineri crearea la Haga a unui birou de anchetă, un fel de parchet interimar, pentru a colecta strângerea de probe privind "crima de agresiune" a Rusiei.
Royal Thai Navy (Forțele armate ale Thailandei) au dezvăluit recent noul său sistem mobil de rachete antiaeriene cu rază medie de acțiune, care a fost introdus în serviciul de luptă în septembrie 2022.
Germania și Suedia poartă în discuții cu privire la un nou pachet de sprijin cu tehnică de luptă pentru Ucraina, în baza căruia țara scandinavă ar putea furniza Kievului rachete antiaeriene și lansatoare pentru sistemele integrate germane de apărare aeriană IRIS-T, a după cum au informat persoane apropiate mediului de negociere a condițiilor în care se poate derula livrarea.
China a declarat vineri că un 'dirijabil' care zboară deasupra Statelor Unite este pentru cercetări civile meteorologice şi alte scopuri ştiinţifice.
Beijingul şi-a exprimat regretul pentru faptul că acesta a deviat de la traiectorie, pătrunzând în spaţiul aerian american, transmite Reuters.
SUA vor oferi Ucrainei proiectile ghidate prin GPS cu rază lungă de acțiune.
Cotidianul Rossiyskaya gazeta a informat, pe 02.02.2023, că militarii ruși au testat cu succes în zona ”operației militare speciale” din Ucraina un complex pentru descoperirea terminalelor de comunicații spațiale Starlink.
Sistemele de rachete antiaeriene SAMP/T ar trebui să fie desfășurate pe linia frontului din Ucraina în următoarele două luni, a declarat de ministrul italian de externe Antonio Tajani în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune italian Rai.
Ucrainenii au reușit să distrugă una din „mândriile” industriei ruse de apărare, sistemul de apărare aeriană Tor-M2DTl, în versiunea pentru zona arctică. Prezent la postul Digi 24, generalul (r.) Dan Grecu a explicat lovitura aplicată de un proiectil ghidat Excalibur.
Vineri, 3 februarie, la Kiev are loc un important summit Ucraina-UE.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a semnat un Memorandum de Înțelegere pentru cooperare industrială dintre Compania Națională Romarm S.A. și Hanhwa Aerospace în vederea producției în România a unor sisteme militare terestre, a pulberilor și explozibilor.
Opozantul şi fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în prezent în spital în timp ce execută o pedeapsă cu închisoarea, "riscă să moară" din cauza unei grave pierderi în greutate, au alertat vineri medicii şi avocaţii săi, citaţi de AFP și Agerpres
Norvegia va cumpara 54 de tancuri noi Leopard 2A7 fabricate în Germania pentru armata sa de la consortiul german de aparare KraussMaffei Wegmann (KMW), cu posibilitatea de a achiziţiona alte 18 tancuri ulterior, a anunţat guvernul de la Oslo.
Președintele rus Vladimir Putin a supraestimat probabil din nou forța armatei ruse, motiv pentru care marea sa ofensivă în estul Ucrainei se va încheia prematur, în timpul sezonului ploios de primăvară, și nu va fi eficientă, consideră analiștii de la Institutul pentru Studii de Război (ISW).
Rishi Sunak, prim-ministrul Regatului Unit, nu a exclus posibilitatea furnizării de avioane de luptă Ucrainei, chiar dacă a declarat că pregătirea pentru operarea acestora ar putea dura luni, dacă nu ani.
Pe 02.02.2023, portalul pro-Kremlin Topwar.ru a semnalat faptul că, potrivit unei hărți postate pe site-ul oficial al Ministerului rus al Apărării, noile „teritorii” rusești au devenit parte a Regiunii Militare Sud. Astfel, ca și în cazul Crimeei în 2014, așa-zisele Republici Populare Donețk și Lugansk, precum și Regiunile Zaporojie și Herson au fost incluse în Regiunea Militară Sud.
Doar unul din trei germani are încredere în Bundeswehr, armata ţării, relevă un studiu citat vineri de DPA. Există preocupări majore mai ales în ce priveşte echipamentele armatei, potrivit sondajului realizat de Infratest Dimap pentru postul public ARD.
Guvernul german a aprobat livrarea de tancuri Leopard 1 Ucrainei din stocurile sale industriale şi este în discuţii pentru a răscumpăra 15 sisteme antiaeriene Gepard din Qatar pentru a le trimite Kievului, a informat vineri ziarul Sueddeutsche Zeitung, citat de Reuters.
Militarii ucraineni au ajuns la baza militară Fort Sill din Oklahoma la mijlocul lunii ianuarie și se pare că pregătirea pe sistemul Patriot decurge mai repede decât se credea.
Ucraina este gata să garanteze că rachetele cu rază lungă de acțiune nu vor ataca teritoriul Rusiei - Forțele Armate spun că au suficiente ținte în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei.
România va trimite piloți la pregătire în Portugalia, în așteptarea celor 32 de avioane F-16 Fighting Falcon achiziționate din Norvegia.
Generalul (r.) Cristian Barbu, fost rector al Academiei Tehnice Militare, a explicat de ce rachetele GLSDB vor deveni un adevărat coșmar pentru trupele ruse din Ucraina.
Statele Unite și Filipine au anunțat joi o extindere a parteneriatului dintre cele două state, concretizat prin creșterea prezenței militare a SUA în arhipelagul din Asia de Sud-Est.
Preşedinta Maia Sandu a mulţumit României pentru sprijinul consecvent acordat Republicii Moldova, în cadrul unei întâlniri, joi, cu ambasadorul român Cristian-Leon Ţurcanu, transmite Agepres, care citează Radio Chişinău.
Încă din primele luni ale invaziei ruse din Ucraina au circulat informații privind așa-numitele ”detașamente de blocare”, formate în special din cecenii lui Kadîrov, care aveau ca scop împiedicarea militarilor ruși să fugă de pe front.