UAV-uri pentru România. Ciucă confirmă oficial: Anul acesta începe achiziția dronelor
Bugetul Ministerului Apărării Naţionale a primit, vineri, raport de adoptare din partea Comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului, cu 25 de voturi "pentru" şi 17 abţineri.
Foto: Ministrul Nicolae Ciucă, în vizită la o fabrică a Elbit. Sursă foto: Nicolae Ciucă Facebook
Propunerea bugetară pentru acest an în cazul MApN este de 22.746.269.000 de lei credite bugetare, mai mare cu 3,28% faţă de anul trecut, şi 40.007.322.000 de lei credite de angajament, cu 46,84% mai mare faţă de 2020, transmite Agerpres.
Cheltuielile de personal prevăzute sunt în sumă de 7.778.397.000 de lei (credite bugetare) şi 7.778.397.000 de lei (credite de angajament), mai mari cu 1,53% faţă de anul trecut, iar pentru bunuri şi servicii - 2.519.322.000 lei (credite bugetare) şi 2.519.322.000 lei (credite de angajament), cu 20,60% mai puţin faţă de execuţia bugetară de anul trecut.
Ministrul Ciucă confirmă: România va achiziționa UAV-uri anul acesta
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a declarat că în acest buget este asigurată, printre altele, suma necesară pentru plata pensiilor militare.
"Asistenţă socială - suma necesară este asigurată pentru plata pensiilor militare pentru un număr de 80.172 de pensionari, a indemnizaţiilor reparatorii pentru urmaşii eroilor şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, ajutoare şi abonamente telefonice pentru veteranii de război, precum şi alte drepturi cu caracter social. La alte cheltuieli avem asigurate sumele necesare pentru plata despăgubirilor cuvenite militarilor sau urmaşilor acestora ca urmare a accidentelor, catastrofelor sau alte evenimente apărute în timpul şi din cauza serviciului militar. La titlul 'activele financiare' avem asigurate sumele necesare pentru înzestrare şi infrastructură", a spus Ciucă, la Comisiile de buget-finanţe.
El a adăugat că va continua plata programelor de înzestrare iniţiate în ultima perioadă.
"De asemenea, suntem în măsură să demarăm noi programe de înzestrare, unul dintre ele a fost deja aprobat în Parlament, este vorba de sistemul de rachete de coastă, urmând ca anul acesta să identificăm şi să derulăm procesul de începere a achiziţiei pentru avioane de luptă fără pilot, scuzaţi-mă, drone fără pilot, precum şi iniţierea programelor pentru autovehiculele blindate 4X4", a afirmat acesta.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News