Ucraina spune care are nevoie de sisteme M142 HIMARS pentru a se putea apăra mai bine
Ucraina este puţin probabil să lanseze o contraofensivă în războiul său împotriva Rusiei înainte de mijlocul lui iunie, când speră să fi primit mai multe arme de la aliaţii săi, a declarat joi Oleksii Arestovici, consilier politic al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, informează Reuters.
De asemenea, Arestovici a spus că nu se aşteaptă ca ofensiva Rusiei în Ucraina să aibă vreun "rezultat semnificativ" până pe 9 mai, când Rusia celebrează victoria asupra Germaniei naziste, în Al Doilea Război Mondial.
Potrivit Agerpres, consilierul politic a mai informat că luptele continuă la complexul siderurgic Azovstal, unde combatanţi ucraineni şi câţiva civili sunt baricadaţi în oraşul port Mariupol, însă fără a da detalii.
La rândul său, şeful satului major al forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a declarat joi că ţara sa are nevoie de sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) pentru a se apăra împotriva rachetelor de croazieră ruseşti.
După o discuţie cu şeful Statului Major Interarme din Statele Unite, generalul american Mark Milley, Valeri Zalujnîi a spus că Rusia şi-a reluat loviturile cu rachete de croazieră.
"De aceea, problema furnizării Ucrainei de sisteme de rachete cu lansare multiplă precum M142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) şi de M270 MLRS este una crucială", a subliniat Zalujnîi.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News