Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina va primi întreaga flotă de avioane MiG-29 a Slovaciei. Informaţii neconfirmate oficial sugerează că Bulgaria a oferit şi ea avioane Su-25
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Ucraina va primi întreaga flotă de avioane de luptă MiG-29 Fulcrum a Slovaciei - 12 aeronave, dintre care unul a fost folosit ca avion de antrenament de către Forțele Aeriene Slovace. Această donație vine în urma unui acord bilateral încheiat între Republica Cehă și Slovacia, conform căruia Forțele Aeriene Cehe vor proteja spațiul aerian al Slovaciei până când Bratislava va primi cele 14 avioane de luptă F-16 Block 70/72 comandate din SUA, precizează publicaţia InfoDifensa.

Săptămâna trecută, Slovacia a precizat că este dispusă să sprijine consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei prin furnizarea propriilor sale avioane de luptă MiG-29. Posibilitatea luări unei astfel de decizii a devenit cunoscută la sfârșitul lunii iunie, dar principala condiție era acordul altor țări NATO, în special Republica Cehă sau Polonia, de a proteja spaţiul aerian al Slovacia. 

Slovacia a fost una dintre primele țări din lume care a decis să achiziționeze cea mai recentă versiune a celebrului F-16 Block 70.

În decembrie 2018, guvernul de la Bratislava a semnat un contract în valoare de 1,8 miliarde de dolari cu producătorul Lockheed Martin pentru achiziția a 14 avioane de luptă multi-rol F-16 Block 70/72. În afara furnizării aparatelor, contractul prevede pregătirea a 22 de piloți și a 160 de tehnicieni. Dintre aceste aeronave, 12 sunt cu un singur loc, iar două cu două locuri.

Primele aparate din comanda Slovaciei pentru 14 avioane multi-rol F-16, produse de compania americană Lockheed Martin, vor fi livrate în anul 2024, cu o întârziere de un an faţă de calendarul iniţial. Întârzierea este provocată de criza globală de semiconductori şi de efectele ce decurg din pandemia COVID-19.

Aceeași publicație [InfoDefensa], citată de BulgarianMilitary, susține că, deocamdată, doar Bulgaria a livrat Ucrainei avioane de luptă - 14 avioane sovietice Su-25 Grach.

Potrivit publicaţiei spaniole, livrarea acestor aeronave a avut loc în ultimele luni, deoarece Bulgaria le trimite pe bucăţi, dezasamblate, prin intermediul unor terțe părți. Această informaţie nu este confirmată până acum de surse oficiale din Bulgaria sau Ucraina. Cu toate acestea, este de înţeles de ce unele state nu aleg să facă publice informaţii cu privire la transferul de arme pe care îl fac către Ucraina - există îngrijorări cu privire la posibilitatea ca Rusia să desfăşoare acţiuni de sabotaj care să vizeze liniile de aprovizionare cu armament.

Informaţiile furnizate acum de publicaţia InfoDefensa vin ca o completare la reportajul realizat în luna mai de jurnalistul Jack Detsch, de la prestigioasa revistă Foreign Policy. În urmă cu aproape două luni, jurnalistul Jack Detsch preciza ca Forțele Aeriene Ucrainene au primit mai multe avioane de atac Su-25.

În articolul scris de Detsch pentru Foreign Policy se preciza faptul că o echipă de tehnicieni din Europa de Est - desfăşuraţi la un centru militar din Germania care se ocupa cu coordonarea transferului către Ucraina - a ajutat la dezmembrarea mai multor aeronave Su-25 și a unor elicoptere Mi-17 pentru a fi oferite armatei ucrainene.

Numărul de aeronave transferate către Ucraina nu era dezvăluit de jurnalistul Jack Detsch. În același timp, jurnalistul nici nu preciza când a avut loc exact transferul de aeronave, câte avioane au fost transferate şi de la ce tari provin.

La momentul respectiv DefenseRomania a analizat reportajul realizat de Jack Detsch, precizând că trei state europene mai aveau în serviciu avioane Su-25 şi anume: Bulgaria (doar 8 aeronave Su-25 figurau ca fiind în serviciul activ), Belarus (exclus ca avioanele să vină din această ţară) şi Georgia (ţară care până acum nu a anunţat că este dispusă să facă un transfer major de arme către Ucraina).

Analiştii militari ai publicaţiei BulgarianMilitary au analizat informaţiile furnizate de InfoDefensa, amintind de declaraţiile din 19 aprilie 2022 ale purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. La momentul respectiv, oficialul american declara că Ucraina a primit „piese de schimb” pentru a-şi consolida forţele aeriene, refuzând să precizeze numele ţării care le-a furnizat, dând însă de înţeles că este vorba despre avioane de fabricaţie sovietică.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen
Parteneriatul anti-dronă forțează o reconfigurare militară: Cum lecțiile de pe Flancul Estic (România-Polonia) schimbă strategia de achiziții a Armatei SUA
Incendiu la depozitul de muniţie de la Mija. Ministerul Economiei: Au ars componente pentru grenade PG-7VM
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE

Ştiri Recomandate

Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
Teste finale pentru SAMP/T NG, eficient împotriva Kinjal. Franța și Italia vor primi la anul sistemul european antirachetă SAMP/T NG
Dublă lovitură primită de ruși: Încă două avioane Sukhoi lovite pe pista aerodromului / Un general din Statul Major, ucis la Moscova
Cel mai bun tanc german Leopard 2 se "fabrică" în Cehia: Sute de Leopard 2A8 vor avea carena produsă de Tatra Defence
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
De ce a intensificat Rusia loviturile pe frontul din Ucraina chiar înainte de Crăciun
Consolidarea flancului estic: Compania Raytheon livrează României echipamente suplimentare Patriot în cadrul unui contract de 168 milioane dolari
Germania autorizează sabotajul extern: Serviciul Federal de Informații (BND) trece la misiuni ofensive împotriva amenințărilor hibride
„Războiul Stelelor” în varianta Armatei SUA: 50.000 de „droizi de luptă” Phantom vor schimba fața infanteriei americane până în 2027
Gata cu „navele fantomă” ale Venezuelei (VIDEO): Forțele americane au trecut la interceptarea directă a petrolierelor în apele internaționale
„Alternativele la sprijinul SUA sunt incerte”. Ucraina recunoaște neputința Europei: De ce doar „forța” lui Trump mai poate opri Rusia
pixel