Peste o sută de soldaţi ruşi şi ucraineni au fost eliberaţi în cadrul unui schimb de prizonieri, într-o nouă operaţiune între Kiev şi Moscova, au anunţat cele două capitale, informează joi AFP.
Peste o sută de soldaţi ruşi şi ucraineni au fost eliberaţi în cadrul unui schimb de prizonieri, într-o nouă operaţiune între Kiev şi Moscova, au anunţat cele două capitale, informează joi AFP.
În Germania, numărul persoanelor înclinate să creadă în narațiuni și teorii ale conspirației în favoarea Federației Ruse a crescut în ultimele luni. După cum relatează cotidianul german Spiegel acest lucru este evidențiat de rezultatele unui sondaj realizat de Centrul de Monitorizare, Analiză și Strategie (CEMAS).
Bulgaria ar urma să se alăture statelor care oferă asistență militară către Ucraina, după ce comisiile de apărare și de politică externă ale parlamentului de la Sofia au aprobat două propuneri înaintate de partidele pro-europene GERB și Bulgaria Democratică.
Evoluția conflictului din Ucraina în lunile următoare va depinde de trei factori cheie. Este vorba de venirea iernii, de o posibilă retragere a rușilor pe malul drept al Niprului și de posibilitatea unei noi invazii militare de pe teritoriul Republicii Belarus, a precizat general-locotenentul Mikhailo Zabrodski, într-un articol publicat pe site-ul Ukrinform. Zabrodski este prim-vicepreședinte al Consiliului pentru Securitate Națională, Apărare și Informații din Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă).
Mihailo Podoliak, consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, a lansat un apel către comunitatea internaţională să înceteze să mai facă Ucrainei oferte de capitulare sub masca diplomaţiei, într-un mesaj postat pe Twitter miercuri seara, potrivit agenţiei ucrainene de presă Ukrinform.
Guvernul ucrainean informează că se duc lupte grele la Bahmut şi Soledar, două oraşe din Doneţk, în estul ţării, în timp ce şeful administraţiei militare ucrainene din această regiune spune că tirurile ruse sunt într-atât de intense, încât pare că inamicul vrea "să şteargă oraşe (întregi) de pe faţa pământului pentru că nu poate sparge apărarea forţelor ucrainene", relatează Agerpres, care citează agenţiile de presă DPA şi Unian.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că, atunci când Rusia cere Ucrainei garanţii de securitate pentru "coridorul cerealelor", Moscova arată, de fapt, ce înfrângere a suferit în războiul la scără largă declanşat în urmă cu mai bine de opt luni.
Cotidianul german Bild a realizat primul interviu cu un grup de militari ucraineni care operează sistemele de apărare antiaeriană Gepard. Până în prezent, Germania a furnizat Ucrainei 30 de astfel de sisteme antiaeriene autopropulsate pe care forţele armate ucrainene le utilizează în aceste zile pentru apărarea infrastructurii critice. Militarii ucrainei intervievaţi de cotidianul Bild au precizat că sistemul de apărare antiaeriană Gepard a devenit o armă eficientă împotriva dronelor kamikaze Shahed-136 folosite de armata rusă.
Rusia va relua participarea la acordul cu cereale la Marea Neagră, a anunțat președintele turc Erdogan.
Potrivit lui Mihail Hodorkovski, fost oligarh rus care a deținut gigantul energetic ”Yukos”, Prigojin capătă din ce în ce mai multă influență la Kremlin.
Rusia ar putea deveni și mai dependentă de armele iraniene, consideră ISW.
Agenția de presă rusă RIA Novosti a anunțat, pe 02.11.2022, citând „o sursă bine informată din domeniul militar”, că, în ultima perioadă, bombardierele rusești cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au efectuat mai multe lovituri de precizie asupra unor ținte militare de pe teritoriul Ucrainei cu ajutorul noilor rachete de croazieră de tip H-32, cunoscute sub denumirea de “ucigași de portavioane”.
Autoritățile de ocupație ruse din regiunea Herson din Ucraina și-au mutat sediul administrativ mai la sud, în orașul Skadovsk, de pe coasta Mării Negre, au anunțat Forțele Armate ale Ucrainei.
Forțele ruse au continuat să desfășoare operațiuni ofensive în jurul Bahmut și în jurul orașului Donețk.
La începutul lunii noiembrie, Iranul ar intenționa să trimită în Rusia un lot de peste 200 de drone de luptă Shahed-136, Mohajer-6 și Arash-2, a precizat azi Direcția Principală de Informații Militare (GUR) din cadrul ministerului ucrainean al Apărării.
Neînţelegerile dintre Germania și Elveția escaladează din cauza reticenței politicienilor elveţieni de a accepta transferul de muniție pentru sistemele Gepard pe care Berlinul le-a oferit Kievului ca parte a ajutorului militar. Cu alte cuvinte, discuţiile dintre Germania și Elveția sunt pe tema muniţiei de 35 mm pentru sistemele antiaeriene Gepard, achiziţionată cu mulţi ani în urmă de la industria de apărare elveţiană pentru care este nevoie de aprobarea Bernei când se pune problema transferului către un al stat - în cazul de faţă este vorba despre Ucraina, a relatat Financial Times.
Potrivit informațiilor publicate de ziarul italian "La Republica" la 30 octombrie 2022, guvernul italian a aprobat furnizarea a 6 obuziere autopropulsate PzH 2000 de 155 mm, a două M270 MLRS (Multiple Launch Rocket System), a 20-30 de obuziere autopropulsate M109L de 155 mm (n.r. numărul acestora nu a fost specificat cu exactitate) și peste zece transportoare blindate M113 (Armored Personnel Carriers).
Ucraina va primi muniție suplimentară pentru HIMARS.
Armata lui Putin a pierdut inițiativa încă din luna august, odată cu ”pauza operațională” anunțată după câștigurile teritoriale dificile, realizate în Luhansk și Donețk.
În ultimele luni, avantajul artileriei a trecut de partea Ucrainei și a permis un avans lent, dar costisitor spre sud, spre orașul port strategic Herson.
Propaganda rusă a prezentat un scenariu demn de un film SF: Ucraina a dezvoltat o rachetă rusească falsă de tip Iskander, care va fi încărcată cu material radioactiv, și ulterior doborâtă de forțele ucrainene deasupra localității Cerobîl.
Comandandul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujni, susţine că Ucraina luptă împotriva Rusiei pe uscat, în aer, pe mare şi în spaţiul cibernetic şi a indicat că victoria va fi grea, dar şi-a exprimat convingerea că aceastea va fi de partea ucrainenilor.
Pe 31 octombrie, în cadrul unui interviu, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a fost întrebat dacă exportul de cereale din porturile ucrainene poate funcționa fără implicarea Rusiei, având în vedere declarațiile făcute de Turcia în acest sens.
Rusia susține că testează în Ucraina noile puști de asalt produse de Kalashnikov - AK-308 (calibru 7,62x51 mm), la standarde NATO.
Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) arată că omul de afaceri rus și fondatorul companiei de mercenari Wagner, Yevgeni Prigojin, se afirmă ca forță politică, permițându-și să critice oligarhii și elita a Federației Ruse.
Cancelarul german Olaf Scholz a respins luni acuzaţiile Rusiei potrivit cărora Ucraina ar pregăti o "bombă murdară", relatează Agerpres, care citează AFP.
Forțele Armate Ucrainene au distrus cinci sisteme rusești de artilerie autopropulsată Msta-S de 152 mm în satul Nevske, în timpul ofensive militare din regiunea Luhansk. Materialul video cu cele cinci obuziere Msta-S distruse a fost publicat pe canalul Youtube al lui Iuri Butusov, redactor-șef al publicaţiei ucrainene Censor.NET.
Armata rusă își va începe convocarea semestrială a recruților cu o lună mai târziu decât de obicei, la 1 noiembrie 2022, însă utilizarea acestora în luptă nu poate avea loc la fel de repede ca în cazul rezerviștilor recent mobilizați.
Potrivit informațiilor publicate de ziarul suedez "Svenska Dagbladet", la 26 octombrie 2022, în timpul unui interviu, locotenent-colonelul Peter Lidén de la Academia Suedeză de Apărare a anunțat că Ministerul suedez al Apărării a înaintat un raport guvernului conform căruia ar putea furniza Ucrainei 12 din cele 48 de obuziere autopropulsate Archer de 155 mm. Suedia va sprijini mai activ Kievul în războiul său împotriva Rusiei, a declarat duminică ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, într-un interviu pentru Dagens Nyheter.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a acuzat luni Rusia că 'luptă împotriva civililor' în Ucraina, distrugând infrastructurile critice ale ţării prin atacurile sale cu rachete şi drone, relatează Agerpres, care citează EFE. Atacuri cu rachete au fost semnalate și la Cernăuți.
Potrivit agenției Bloomberg, autoritățile din Uniunea Europeană (UE) sunt îngrijorate de creșterea livrărilor de aparate de uz casnic din state precum Armenia și Kazahstan către Federația Rusă.
Una din rachetele rusești, doborâte de sistemul antiaerian ucrainean, a căzut pe teritoriul R.Moldova. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.