Un C-17 Globemaster III al NATO a încălcat „masiv” spațiul aerian al Austriei. Viena compară incidentul cu „un șofer care gonea pe contrasens”
Un avion C-17 Globemaster III a încălcat "masiv" spaţiul aerian austriac vineri, susţine Ministerul Apărării de la Viena, relatează Agerpres, care citează DPA. Aeronava C-17 aparține Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria.
scris de Tudor Curtifan
C-17 Globemaster III din flota Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria. Sursă foto: SACProgram.org
Se pare că avionul C-17 a survolat lacul Attersee, de lângă Salzburg, la o altitudine de numai 1000 de metri, în locul celei regulamentare de circa 10.000 de metri.
Avionul s-a comportat "ca un şofer care conduce pe contrasens pe autostradă" şi a pus în pericol grav aviaţia, a declarat un purtător de cuvânt.
Avionul a fost escortat de două aeronave austriece Eurofighter în afara spaţiului aerian austriac, către Ungaria, unde este staţionată flota de C-17 a NATO.
Incidentul de vineri a reprezentat cea mai gravă încălcare a spaţiului aerian austriac din ultimii 20 de ani, a menţionat purtătorul de cuvânt.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu Într-un incident descris de oficialii Pentagonului drept un exemplu rar de „curaj în luptă”, un pilot al Forțelor Aeriene ale SUA a reușit să supraviețuiască unui atac continuu de rachete inamice timp de 15 minute, efectuând manevre la limita rezistenței fizice umane. Detaliile au ieșit la iveală săptămâna trecută, odată cu decernarea medaliei Silver Star locotenent-colonelului William Parks, într-o ceremonie care a ridicat vălul de pe operațiunile aeriene riscante desfășurate de Statele Unite în Orientul Mijlociu în cursul acestui an.