Un soldat nord-coreean a dezertat sâmbătă în Coreea de Sud trecând frontiera militarizată care separă cele două ţări. Informația a fost făcută publică de către Armata sud-coreeană.
Soldatul a trecut linia de demarcaţie la ora locală 07,56 (22,56 GMT - vineri), aceasta fiind prima dezertare de când Nordul şi Sudul au început să-şi reducă prezenţa militară la graniţă în cadrul procesul de destindere început în acest an.
Forţele sud-coreene nu au detectat "nicio activitate specială" a Nordului ca urmare a incidentului, care continuă să fie investigat, după cum a informat, într-un comunicat, Statul Major Interarme al Seulului (JCS).
Soldatul nord-coreean este în siguranţă şi în grija trupelor Sudului, care l-au detectat pe militar trecând frontiera cu ajutorul echipamentelor de supraveghere, conform JCS.
Cele două state coreene şi-au redus semnificativ prezenţa militară în zona de frontieră în ultimele luni ca parte a unui acord bilateral de reducere a tensiunii în peninsulă.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News