Undă verde după mai multe încercări: Primele 15 sisteme Gepard vor ajunge din Germania în Ucraina
În urma unei discuții purtate vineri de ministrul german al Apărării Christine Lambrecht cu omologul său ucrainean Oleksiy Resnikov, s-a convenit ca în cursul lunii iulie Ucraina să primească primele 15 sisteme antiaeriene mobile blindate Gepard, asigurate din stocurile industriei militare germane.
Sistem german Ghepard. Sursă foto: KMW
Pachetul include, de asemenea, instruirea de către Bundeswehr a specialiștilor ucraineni, furnizarea a aproximativ 60.000 de cartușe și livrarea a încă 15 piese în timpul verii. Potrivit informațiilor furnizate de Der Spiegel, activitățile de antrenament vor începe în câteva zile și se vor desfășura în poligoane și alte facilități militare din localitățile Putlos și Todendorf.
„Am vorbit astăzi cu colegul meu ucrainean Resnikov și a confirmat încă o dată în mod expres că Ucraina ar dori livrarea cât mai rapidă de vehicule blindate antiaeriene Gepard, inclusiv a 59.000 de cartușe, din Germania”, a declarat Lambrecht după videoconferința avută cu Resnikov.
„Salut în mod expres această decizie clară. Ghepard este o armă eficientă care are, de asemenea, un efect semnificativ de descurajare. [...] Colaborăm acum pentru a ne asigura că primele 15 sisteme vor fi gata pentru acțiune de la jumătatea lunii iulie, cu o pregătire completă. a echipajelor”, a precizat Lambrecht.
La rândul său, Oleksiy Resnikov a declarat pe Twitter că a avut o convorbire “foarte productivă” cu Christine Lambrecht privind începerea unui proiect important pentru întărirea capacității de luptă a Armatei ucrainene.
După mai multe încercări, producătorul german Krauss-Maffei Wegmann (KMW) a primit undă verde de la guvernul federal pentru a vinde blindatele antiaeriene din fostele stocuri ale Bundeswehr-ului. Compania mai deține doar 50 de piese Ghepard, după ce, în 2010, Armata germană a înlocuit Gepard cu sistemul LeFlaSys de tipul SHORAD dezvoltat de Rheinmetall Defense Electronics și KMW.
Germania va livra și Ucrainei șapte obuziere Panzerhaubitz(PzH 2000, de 155 mm. Pregătirea militarilor ucraineni pentru întrebuințarea în luptă a acestora este deja în derulare.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News