Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Uniunea Europeană a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei
News
Data publicării:
Uniunea Europeană a prelungit cu încă şase luni sancţiunile împotriva Rusiei pentru anexarea Crimeei şi implicarea în conflictul din estul separatist al Ucrainei, fiind astfel formalizată o decizie luată de liderii europeni la ultimul Consiliu European, relatează joi agenţia DPA, citată de Agerpres.

Sancţiunile UE, adoptate pe 31 iulie 2014 iniţial pentru o perioadă de un an şi prelungite apoi la fiecare şase luni, vizează mai multe sectoare ale economiei ruse, printre care finanţele, energia şi apărarea.

Astfel, unele bănci şi companii ruse au un acces limitat pe pieţele primare şi secundare de capital ale UE, sunt oprite tranzacţiile de export sau import de armament, precum şi exportul de produse cu dublă întrebuinţare, şi este restrâns accesul Moscovei la anumite tehnologii şi servicii sensibile ce pot fi utilizate în sectorul petrolier.

UE condiţionează relaxarea acestor sancţiuni de progrese în implementarea acordurilor de la Minsk, care prevăd, printre altele, respectarea încetării focului în estul separatist al Ucrainei şi retragerea armamentului greu.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Oficiali militari taiwanezi: China este capabilă de a transforma exercițiile militare într-o invazie
Șeful NATO se așteaptă ca noua țintă de cheltuieli pentru apărare să fie de 5% din PIB
Nicușor Dan a depus jurământul de şef al statului. România a pierdut câteva luni la prezidențiale, dar a câștigat un Președinte
Armata Germaniei trebuie să fie complet reînarmată până în 2029, ordonă șeful Apărării. Principalele priorități: Apărare aeriană, lovituri de precizie și muniții
Rușii încearcă să ocupe și regiunea ucraineană Sumî
Von der Leyen și Trump amână creșterea taxelor vamale. ”Ne vom întâlni rapid pentru a vedea dacă ajungem la un acord"
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei
Provocări pe cerul european: Avioane de luptă poloneze au interceptat un bombardier rus Su-24 care efectua „manevre periculoase”. Rusia nu se mai ascunde și testează zilnic Alianța
Armata americană și-ar putea schimba strategia? SUA iau în considerare repoziționarea forțelor din Indo Pacific. Coreea de Sud afirmă că nu a purtat discuții legate de acest subiect
Trump crește presiunea și amenință UE cu taxe vamale de 50%, nemulțumit că discuțiile ”nu duc nicăieri”
Ministrul Apărării: Regiunea Mării Negre este crucială pentru stabilitatea Flancului estic al NATO şi al UE
Trump interzice universității Harvard să înscrie studenți străini: Mii de studenți trebuie să se transfere sau să părăsească America
Acordurile dintre UE și Marea Britanie, punct de plecare pentru o cooperare strânsă în domeniul apărării
Încep să vină avioanele pentru Escadrila 571 Aviație Vânătoare. Încă două F-16 au aterizat în România
Garnizoanele construite acum de ruși la granița cu Finlanda sunt doar începutul. General finlandez: După încheierea războiului, vor aduce trupele care au luptat în Ucraina
Forțele IDF din Cisiordania au deschis focul asupra unui convoi diplomatic în care se afla și reprezentantul României. MAE român a discutat cu ambasadorul Israelului și a cerut clarificări
Industria rusă de apărare, lovită unde o doare mai tare: Ucrainenii au atacat o fabrică de microcipuri din regiunea Oriol
Ilie Bolojan, la ultima conferință înainte ca Nicușor Dan să își preia mandatul: Întărirea industrie de apărare și politici predictibile cu cei doi piloni esențiali pentru România: UE și NATO
Lavrov este supărat că Armenia cumpără arme franceze
România rămâne interesantă pentru investitorii americani: SIG Sauer, discuții la Guvern privind proiecte de investiții în industria de armament
Nicuşor Dan vrea să discute cu șeful NATO. Întâlnirea cu Mark Rutte va avea loc înaintea Summitului NATO
Turcia a descoperit un nou zăcământ de gaze descoperit în Marea Neagră
Trump, anunț privitor la sistemul spațial antirachetă „Golden Dome”
China a anunțat de partea cui se poziționează în conflictul dintre India și Pakistan, state nucleare ajunse în pragul războiului
Încă o țară din Flancul Estic vrea sisteme cu rază lungă împotriva rachetelor balistice rusești. În afară de PATRIOT, opțiunile sunt limitate
UE aprobă noi sancțiuni pentru ”flota fantomă” a Rusiei. Pe listă, companii care furnizau tehnologii militare esențiale pentru industria rusă
E oficial, Ungaria lui Orban iese dintr-un acord care nu-i mai convine: Parlamentul aprobă retragerea din Curtea Penală Internațională
Statele europene au ajuns la un acord preliminar pentru Planul de investiții în apărare. SAFE mobilizează 150 de miliarde
Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer cu metastaze
Cine are cărțile? Convorbire telefonică Trump și Putin pe tema războiului din Ucraina. Putin spune că e „gata să colaboreze cu Kievul la un memorandum privind un acord de pace”

Ştiri Recomandate

Bombardarea Iranului de către SUA divizează MAGA. Cum sunt împărțite opiniile în mișcarea trumpistă cu privire la un atac militar american
De ce e imposibil ca SUA să își scufunde propriul portavion USS Nimitz într-o operațiune sub „steag fals” pentru a intra în război
Pentru ca acordul privind mineralele să-și producă efectele Trump trebuie să dea cu pumnul în masă în fața Rusiei. Volker: SUA nu fac suficient pentru interesele sale
România a mai făcut un pas mare pentru a-și produce propria muniție pentru viitoarele tancuri Abrams și obuziere K9: Uzina Dragomirești, hub european
Urmează și bombe de tip „bunker-buster”? Cine e generalul american prin care SUA ar putea da lovitura de grație Iranului
Rusia a trecut la un nou nivel al războiului. Este nevoie de mobilizarea comunității internaționale pentru a convinge Moscova să accepte pacea – Zelenski
Serbia nu are bani pentru Rafale franceze, dar a găsit o soluție. Sârbii se laudă cu cea mai modernă versiune a avionului, un stat rival îi contrazice
Atacul Israelului asupra Iranului. Foto: Agerpres
EXCLUSIV
Președintele Poloniei, blocat în Singapore din cauza schimbului de lovituri de rachete între Iran și Israel
”Construit cu Europa, nu pentru Europa”. Rheinmetall și americanii de la Anduril vor produce în comun drone și muniție inteligentă
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
După ce Trump a cerut Iranului „capitularea necondiționată” în fața Israelului, Khamenei a anunțat că „marea bătălie începe”
Cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO de la Sibiu
Toate statele NATO au atins pragul de 2% pentru apărare
Trump își trimite omul să discute cu Lukașenko despre negocierile dintre Ucraina și Rusia
Israelienii atacă din nou Teheranul, rachete zboară din Iran spre orașele israeliene
Transparență sau diversiune? Belarusul anunță exerciții militare recalibrate pentru a reduce tensiunile cu NATO, dar scenariul pare scris la Kremlin
Trump anunță că lichidarea lui Khamenei este încă pe masă: ”E o țintă ușoară, dar nu îl vom ucide, cel puțin nu încă”
Capul plecat, sabia nu-l taie - varianta slovacă. Premierul Fico vrea neutralitate. Teza păcii fără arme, fluturată și în România
Escaladare fără precedent: Un diplomat român de la Delegația UE a fost bătut în Rusia, la Vladivostok. Atacatorii ar putea fi ofițeri FSB
Performanță uluitoare a apărării antiaeriene ucrainene: Rușii au înconjurat Kievul din toate părțile cu atacuri cu drone și rachete în încercarea de a îngenunchea capitala
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Grup de lucru, desființat după câteva săptămâni. SUA pun pe pauză o structură creată pentru creșterea presiunii asupra Rusiei
Rusia își modernizează bazele militare nucleare din apropierea frontierei NATO
IDF anunță că l-a ucis pe noul comandant militar al Iranului pe timp de război
Aerostar se mișcă bine: La Bacău a fost finalizată înainte de termen prima inspecție de întreținere a unui elicopter Black Hawk
Trump sugerează că SUA nu vor impune sancțiuni Rusiei la G7 deoarece „SUA pierd mulți bani când sancționează o țară”
Aviația militară a unei puteri europene, frânată de o criză a piloților. România ar fi avut și ea mari probleme fără centrul de F-16 de la 86 Aeriană
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Rusia continuă atacurile masive asupra Ucrainei. Capitala Kiev a fost supusă unor puternice lovituri cu rachete și drone
A fost din nou o noapte grea pentru Iran. Israelul a efectuat mai multe „lovituri de mare anvergură” asupra țintelor militare iraniene
Rusia ar vrea să transforme Ruta Mării Nordului într-un al doilea Drum al Mătăsii și invită ”țările prietene” să participe
Foto: Expoziția BSDA 2016, la Romaero
EXCLUSIV
Industria din România, sugrumată de „bariera 50%” iar șansa pentru a salva industria o mai avem doar 5 luni. Exemplul Aerostar vs. Romaero
pixel